Un şerpaş nepalez a urcat pentru a 19-a oară pe Everest
Un şerpaş nepalez şi-a doborât joi propriul record în materie de cel mai mare număr de ascensiuni pe Everest, ajungând pentru a 19-oară pe "Acoperişul Lumii", relatează AFP.
Şerpaşul Appa, în vârstă de 48 de ani, a atins joi dimineaţă altitudinea de 8.848 de metri şi a rămas acolo "o jumătate de oră", a indicat Jitendra Giri, un responsabil al Departamentului nepalez al alpinismului.
Appa, care a realizat prima sa ascensiune la 10 mai 1990, a câştigat de atunci titlul de "Mister Everest" printre alpinişti şi ghizi.
El a dedicat această nouă reuşită protecţiei mediului şi a desfăşurat pe vârf o banderolă pe care scria "Stop încălzirii climatice, să lăsăm Himalaya să trăiască".
Appa a urcat prima dată pe Everest cu neozeelandezul Rob Hall, decedat în apropiere de vârf în 1999, apoi a participat la expeţii elveţiene, japoneze, indoneziene şi americane.
Până în prezent, peste 2.000 de persoane au urcat pe Everest, după premiera realizată de neo-zeelandezul Edmund Hillary şi şerpaşul Tenzing Norgay, în 1953.