Un român protestează la Bruxelles, 24/24
alte articole
După ce o prietenă din Ecuador mi-a atras atenţia pe Facebook asupra faptului că un român protestează zilnic în faţa Comisiei Europene şi a Parlamentului European şi după ce Claudia Apostol, de la asociaţia ARA (Arhitectură, Restaurare, Arheologie) l-a recunoscut ca fiind unul dintre voluntarii care au contribuit la restaurarea caselor de la Roşia Montană, am ţinut neapărat să-l şi cunosc pe Mircea Varga şi să-i aflu povestea, aşa că ne-am întâlnit la Bruxelles, unde, de aproximativ o lună, protestează 24/24.
Mircea este un tânăr de 27 de ani, din Satu-Mare, cu o poveste de viaţă care ar putea furniza material suficient pentru câteva cărţi. Faptul că a fost abandonat la naştere i-a marcat toată viaţa şi i-a modelat caracterul. A urmat şcoala până la nivel de liceu, când, din cauza problemelor materiale, a trebuit să abandoneze şcoala. A ajuns la Bruxelles «cu trenul şi cu autostopul» - după cum singur descrie cum anume a ajuns în capitala Europei - în căutarea unui loc de muncă, după o încercare nereuşită de a ajunge în Marea Britanie şi după ce a trăit o perioadă în Franţa şi Italia.
Domiciliul lui este «sub cerul liber», aşa că demersul lui de a-şi găsi un loc de muncă nu este unul facil. Fără o adresă stabilă este imposibil să găseşti un loc de muncă. Însă Mircea a lăsat problemele personale pe plan secund, el devenind între timp cunoscut drept românul care protestează în faţa instituţiilor europene. Mesajul lui este îndreptat împotriva corupţiei, împotriva organismelor modificate genetic, susţine salvarea Roşiei Montane, militează pentru ajutarea celor aflaţi în dificultate, aşa cum este şi el … Fenomenul corupţiei l-a urmărit toată viaţa, după cum mărturiseşte: «corupţia m-a afectat de când m-am născut şi depinde de fiecare dintre noi…fiecare om ar putea să schimbe viitorul dacă este conştient de asta».
Faptul că protesta în plin centrul oraşului, fără a avea autorizaţie, a atras atenţia poliţiei, care l-a încătuşat, l-a băgat în dubă şi l-a luat la secţie, unde a stat 4 ore. Asupra sa avea un banner pe care scria : «Merci PE! Stop corruption». După experienţa neplăcută cu poliţia, i-a venit ideea de a-şi inscripţiona mesajele direct pe haine şi pe pantofi, astfel încât, pe de o parte, mesajele lui să fie transmise non-stop, iar, pe de altă parte, poliţia să nu mai poată să-l aresteze pentru protest fără autorizate, propriile haine luând locul bannerelor.
În timpul unui protest solitar în faţa CE l-a cunoscut pe Irvin Hokuto Mujcic, un tânăr din Bosnia-Herţegovina, care se îndrepta către biroul său, aflat în apropierea instituţiei europene şi care i-a oferit adăpost în propria locuinţă. Irvin este coordonator de campanie la Ergo Network şi jurnalist pentru Romareact.org., două organizaţii care militează pentru încetarea stigmatizării şi a discriminării romilor şi care desfăşoară proiecte prin care încearcă să creeze punţi de legătură între persoane rome şi cei care nu fac parte din această etnie. «Nu eu îl ajut pe Mircea, ci Mircea mă ajută pe mine; eu doar împart ceea ce am deja: acasă am două paturi, deci unul stă oricum nefolosit, iar mâncarea este uneori prea multă în frigider. Mircea mă ajută să regăsesc dimensiunea reală a vieţii, după cum vorbea Platon, acum mai bine de două mii de ani, despre cele două dimensiuni ale existenţei: dimensiunea lumii reale, cu nevoi modeste - aer, apă, iubire pentru aproapele tău - şi dimensiunea impusă de societate – cu alte nevoi : smartphone, laptop, etc… Trăim într-o lume ciudată, o lume în care oamenii ajută mai degrabă un câine decât o fiinţă umană aflată în restrişte», spune Irvin cu un zâmbet amar pe faţă, înainte de a pleca către Londra, unde avea de susţinut o prezentare.
Mircea Varga este un tânăr care are puterea să treacă peste propriile limite şi peste propriile probleme, pentru a-şi face cunoscut mesajul pe care îl transmite zi de zi celor cu care se intersectează: toţi suntem egali, putem salva Europa de corupţie. Este la curent cu iniţiativele PE sau ale CE, este la curent cu ceea ce se întâmplă în ţara noastră legat de gazele de şist şi ia atitudine, îşi face cunoscută opinia. Înainte de a ne despărţi, Mircea mi-a împărtăşit crezul lui: «un singur om poate schimba lumea».
Fără să-l fi citit vreodată pe Mahatma Gandhi, Mircea Varga aplică, în mod instinctiv, îndemnurile acestuia: fii tu schimbarea pe care o vrei în lume!