Omenirea îşi sapă singură groapa: fracturare hidraulică lângă un depozit nuclear subteran în SUA

Imaginaţi-vă un cutremur de mare amploare, cu epicentrul într-o zonă unde sunt stocate deşeuri radioactive în cantităţi foarte mari. Perspectiva sună înfricoşător, evocând scenarii de tip Fukushima, greu digerabile mental, însă în definitiv asimilabile unei logici fireşti. Cutremurele nu pot fi nici anticipate, nici stopate iar deşeurile radioactive, dacă tot sunt produse, trebuie şi ele stocate undeva.

Totuşi eventualitatea că oamenii şi-ar crea de bună voie şi nesiliţi de nimeni Fukushime, cu mâna lor, pare însă greu de imaginat. Însă astfel de fenomene au loc.

Pornind de la ideea că sarea izolează radioactivitatea pentru sute de generaţii, în SUA a fost realizat un proiect pilot de depozitare a deşeurilor radioactive. Peste 80.000 de metri cubi de deşeuri sunt îngropate într-un depozit subteran aflat la o distanţă de doar 30 de kilometri de oraşul Carlsbad, în SE statului New Mexico. Waste Isolation Pilot Project (Proiect Pilot de Izolare a deşeurilor, zis şi WIPP) cum se numeşte depozitul, a început să stocheze deşeuri încă din 1999 şi are licenţă pentru a depozita astfel de reziduuri pentru 10.000 de ani.

Deşi programat să reziste sute de generaţii, depozitul a început să aibă probleme din februarie 2014, când a şi fost închis, ca urmare a unui incendiu, urmat de scurgeri radioactive. Conform unor surse oficiale, preluate de farafracturare.ro, în prezent locul prezintă un pericol "iminent şi substanţial pentru public", pericol în continuă creştere, având în vedere că în zonă s-a dat undă verde pentru exploatarea de hidrocarburi prin metoda fracturării hidraulice, metodă asociată cu o creştere spectaculoasă a seismicităţii. În Oklahoma, înainte ca în zonă să se exploateze gaze de şist, seismologii înregistrau în jur de 50 de seisme uşoare pe an. În 2010 după ce s-a dat drumul la foraje, s-a ajuns la 1000 de cutremure anual. Conexiunea dintre aceste cutremure şi fracturarea hidraulică a fost evidenţiată de măsurători, care arată că epicentrele acelor cutremure sunt exact în zonele de foraj.

“În ultimii trei ani, 12 puţuri de fracturare au intrat în funcţiune la distanţă de 7 km de proiectul pilot radioactiv”, conform lui Don Hancock, directorul Programului de Siguranţă a Deşeurilor Nucleare de la Southwest Research and Information Center.

Situl de 20 km pătraţi al WIPP este înconjurat de peste 100 de puţuri operaţionale de petrol şi gaz la distanţă de 1 km de limita sa. Există 350 de puţuri la o distanţă de 4 km, iar numărul lor e în creştere. Pe lângă eventualitatea ca fracturarea hidraulică să genereze cutremure care ar putea produce daune containerului natural de sare din jurul deşeurilor, Hancock a avertizat, de asemenea, că “există probabilitatea ca fluidele de fracturare să penetreze deşeurile radioactive sau zone din apropierea lor”.

Sub protecţia anonimatului, un angajat al administraţiei statului New Mexico, care se ocupă de procesul de avizare şi forare a proiectului WIPP a declarat că în zonă vor începe multe proiecte de fracturare hidraulică:

“Merg în puţurile deja existente şi forează orizontal, iar WIPP se află fix în mijlocul acestor câmpuri gazifere, iar ei forează de jur împrejurul său.” Sursa susţine faptul că firmele de petrol şi gaz care forează şi fracturează lângă WIPP au permisiunea de a pătrunde sub limita WIPP-ului pentru a ataca rezervorul de gaze de acolo, deci se pare că majoritatea puţurilor sunt orizontale, ceea ce e îngrijorător.” Conform respectivului angajat, citat de Truthout, “fluidele de foraj injectate sunt foarte instabile şi, dacă continuă aşa, ar putea fi mari probleme…Deja în vestul statului Texas a avut loc un cutremur de 5,2 grade pe scară Richter, datorită fracturării hidraulice, şi asta reprezintă o mare îngrijorare, având în vedere sensibilitatea sitului WIPP şi consecinţele posibile.”

Pericol de infiltrare a apei contaminate ca urmare a fracturării în containerele naturale de sare

Fracturare hidraulică foloseşte cantităţi enorme de apă. Milioane de litri de lichid sunt injectaţi, la presiuni uriaşe, în sol, acţionând ca o bâtă pentru a sparge straturile de roci şi a elibera hidrocarburile de şist. Având în vedere că se forează în apropiere de WIPP, care este practic un depozit din sare, ori sarea se dizolvă în apă, ideea că parte din fluidele folosite la exploatări s-ar inflitra, prin fisurile create în sol, în rezervorul de deşeuri radioactive ar trebui să fie dătătoare de frisoane.

Teoretic. Practic însă, conform lui lui Don Hancock, guvernul federal “nu prea controlează fracturarea hidraulică” iar în goana pentru a încasa redevenţe cât mai mari, agenţiile guvernamentale, federale şi statale care reglementează activităţile de extracţie a hidrocarburilor din subsol nu au impus restricţii legate de fracturare – scopul fiind maximizarea producţiei de hidrocarburi –. Cu cât sunt mai mari producţiile, cu atât mai mult cresc aduc venituri pentru stat.

Specialiştii şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea privind un rezervor de saramură înalt presurizat aflat imediat sub depozitul de deşeuri radioactive, care “reprezintă o sursă de multiple probleme posibile “. “Depozitul, în sine, e un depozit de sare. Conceptul este acesta: creezi o cavitate într-un depozit de sare, după care aduci deşeurile, iar în timp, sarea acoperă şi izolează containerele pentru foarte mult timp. Însă sub depozit se află acest bazin sărat. Dacă acesta este vătămat, poate avea loc o infiltrare ascendentă a apei în depozit, care poate coroda rezervoarele de deşeuri şi poate produce în continuare migraţia deşeurilor prin infilitrare, compromiţând, astfel, integritatea întregului depozit.”

Posibile consecinţe

Deocamdată site-ul WIPP rămâne închis, nu mai primeşte, cel puţin oficial alte deşeuri iar cele deja stocate "dorm" liniştit în subsol, sub stratul de sare. Aparent. Deşi după scurgerile de radiaţii din luna februarie şi a incendiului de la depozit, oficialii de la WIPP au minimizat orice efect al scurgerilor de radiaţii asupra sănătăţii umane, susţinând că nu a existat nicio scurgere de radiaţii către suprafaţă, analizele realizate de Departamentul Federal de Energie la un birou al său situat la 650 m de depozit au relevat plutoniu. Respirat sau înghiţit, plutoniul rămâne în corpul uman vreme de decenii şi continua să expună ţesuturile înconjurătoare la radiaţii.

Pe lângă plutoniu, WIPP conţine şi radiu extrem de toxic. În cazul compromiterii integrităţii depozitului ca urmare a fracturării hidraulice din apropiere, acestea s-ar putea scurge în pânza freatică din New Mexico, contaminând-o pentru sute şi mii de ani.

De ce nu există o zonă tampon de minimum 150 km în jurul sitului, pe care exploatarea de petrol şi gaze să fie interzisă? De ce se permite fracturare hidraulică în zonă şi în genere, extracţii de hidrocarburi în condiţiile în care izolarea deşeurilor radioactive ar trebui să fie o prioritate naţională? Nu este clar. În acest caz nici măcar lăcomia + prostia, atât de caracteristice oamenilor, nu pot fi suspectate: dezastrul care ar putea fi declanşat este mult prea serios.