Un pilot al Royal Danish Air Force a reuşit să facă un selfie cu... racheta avionului

P. P.
05.03.2014

alte articole

Pilot danez şi racheta avionului de vânătoare. (Royal Danish Air Force)
P. P.
05.03.2014

Un pilot al Royal Danish Air Force a reuşit să se fotografieze în timp ce propulsia unei rachete de aproximativ 90 de kilograme îi completa fundalul.

Selfie-ul pilotului avionului de vânătoare F-16 este unul din cele mai reuşite poze făcute la o înălţime atât de mare şi poate concura cu uşurinţă la cel mai reuşit selfie al anului, în ciuda nenumăratelor vedete care au participat de curând la festivităţile de decernare ale premiilor Oscar.

Fotografia acestuia a fost făcută chiar în momentul când racheta de tip AIM-9L/M Swidewinder a fost lansată însă nimeni nu ştie cum a reuşit că capteze cu exactitate momentul lansării. Racheta are o rază de acţiune de 18,5 kilometri şi este ghidată prin infra-roşu către motoarele aparatelor de zbor inamice.

În plus, cine s-ar gândi să-şi facă o poză la o asemenea altitudine împreună cu o rachetă şi apoi să o posteze pe site-ul forţelor aeriene daneze nu este tocmai un tip... obişnuit.

Se poate observa că pilotul utilizează o JHMCS – o cască care-i permite să ţintească pe radar, să tragă rachetele aer-aer, are senzori infraroşii şi poate utiliza şi armele pentru sol, toate acestea prin vizorul căştii dotat cu un display şi butoanele de pe bordul de control al avionului. Astfel pilotul poate privi înainte în timpul zborului şi nu mai e nevoie să privească pe bord.

Nu s-a identificat exact modul în care a reuşit să facă o poză aşa de spectaculoasă însă vederea panoramică de pe vizor sugerează că s-a folosit o cameră GoPro.

Poza s-a răspândit rapid pe internet şi poate stârni o nouă modă în mediul pasionaţilor de selfie-uri periculoase însă suntem obligaţi să vă sfătuim să ”nu încercaţi aşa ceva acasă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor