Un Partid pentru Popor: Masacrul din 4 iunie 1989 - mărturii ale crimelor

În luna aprilie 1989, vântul democraţiei începea să sufle chiar în îndepărtata Chină. A generat mişcări studenţeşti, poziţii democratice ale unor lideri ai Partidului Comunist Chinez, ba chiar şi o vizită a lui Mihail Gorbaciov la Beijing - care a scos în stradă sute de mii de chinezi.

Aerul electrizant al libertăţii, pe care China nu o mai simţise de după război, a generat manifestaţii studenţeşti care semănau extrem de bine cu cele ale anului 1990 din România. Au culminat cu ocuparea Pieţei Tianamen din centrul Beijing-ului, de către studenţi, pe la jumătatea lunii mai - un maraton civic uimitor de asemănător cu cel din Piaţa Universităţii 1990.

Dar scurta Primăvară de la Beijing a avut o soartă asemănătoare cu a tuturor mişcărilor care cereau sfârşitul dominaţiei Partidului - o baie de sânge. Pe 20 mai Partidul impune legea marţială, sperând că studenţii se vor potoli. Dacă pe 14 iunie Iliescu aducea în Bucureşti minerii, pentru că trupele regulate nu mai puteau începe o nouă represiune, în China situaţia era uşor diferită. Pe 4 iunie 1989, Armata de Eliberare a Chinei, care conform Constituţiei comuniste aparţine Partidului, a intrat cu brutallitate în Piaţă, punând capăt câtorva săptămâni de speranţe într-o lume mai bună pentru China.

Va prezentăm mai jos câteva mărturii ale zilei de 4 iunie 1989.

Prima victimă a Măcelului: un erou cu pieptul gol

Wang Hue, un intelectual chinez, locuieşte acum în Vancouver, Canada. Se autodenumeşte o fosilă vie. Wang a fost la un moment dat condamnat de China pentru “activitate contrarevoluţionară”. Susţine că poartă răspunderea mărturisirii lucrurilor la care a asistat atunci.

Legea marţială fusese impusă şi pe multe străzi ale Beijing-ului puteau fi văzute grupuri de câte 2 sau 3 vehicule parcate. Soldaţii care mişunau în zonă erau însă neînarmaţi şi nu luau nicio măsură, deoarece se aflau acolo pentru a păcăli oamenii, susţine Wang.

Timp de 3 zile la rând, soldaţii fuseseră înconjuraţi de studenţi şi cetăţeni, care încercau să discute paşnic cu ei. Wang îşi aduce aminte un episod în care ofiţer a devenit atât de impresionat încât a spus mulţumii: “Cetăţeni ai Beijing-ului, noi nu ucidem studenţi. Aveţi încredere în noi. Nu avem arme cu noi.”

Cu toate acestea Istoria, Partidul, l-au contrazis. În noaptea de 3 iunie, Wang, împreună cu soţia sa plecau din Piaţa Tiananmen, care era plină de lume. Wang îşi aduce aminte cum a întâlnit pe stradă o femeie de vârstă medie, extrem de agitată, care pedala frenetic pe bicicleta ei, strigând: “Cetăţeni ai Beijing-ului şi studenţi, ascundeţi-vă rapid. Ei [soldaţii] sunt complet înarmaţi. Pur şi simplu nu-i puteţi opri”.

În scurt timp o formaţie de soldaţi înarmaţi până în dinţi a apărut în zonă. “Purtau căşti şi puşti echipate cu baionete. Se apropiau rapid”, îşi aminteşte Wang.

“Un bărbat din Beijing a păşit în faţă. Părea intelectual, 37 sau 38 de ani. Era destul de chipeş şi arăta demn. Părea să fie profesor sau învăţător”, a spus Wang. “În timp ce toată lumea s-a panicat, neştiind ce să facă sub ameninţarea armelor, acest om a simţit că soldaţii complet înarmaţi ar putea măcelări studenţii care se aflau încă în Piaţa Tiananmen. Prima sa reacţie a fost să protejeze studenţii."

“Şi-a dat jos maieul şi şi-a dezgolit pieptul în timp ce a păşit către soldaţi, fluturându-şi tricoul înspre aceştia şi strigând: ‘Nu puteţi ucide studenţi. Nu puteţi ucide studenţi.’” “Cu toate acestea, a primit un glonţ chiar în piept; după care toţi soldaţii au tras deodată [asupra lui]. Eroul, cuprins de uimire şi a căzut, rostind ultimele sale cuvinte: ‘Voi chiar... . A căzut la pământ. Soldaţii au început să tragă în scurt timp asupra restului celor adunaţi acolo”, a declarat Wang.

Wang s-a aruncat la pământ dar nu şi-a putut lua ochii de la bărbat, pe care îl numeşte erou.

“Am vrut enorm să ajung la el şi să îl salvez, dar n-am putut”, a spus Wang. “Au început să-mi curgă lacrimile. Un bărbat care stătea lângă mine fusese împuşcat şi se prăbuşise, sângele lui era împrăştiat peste tot”.

Aproximativ zece oameni au căzut sub ploaia de gloanţe fără a putea face ceva. Wang a urmărit cum toţi soldaţii au deschis focul. După ce au trecut de mulţime, ultimul rând de soldaţi s-a întors înapoi şi a tras din nou în oameni.

“Nimeni nu i-a putut opri. Îşi croiau drum cu armele [în Piaţa Tiananmen]”. Wang a fugit către prima victimă, bărbatul erou. Plânge în timp ce mărturiseşte. “Acela a fost cu adevărat un erou al zilei de 4 iunie. Dar nimeni nu a ştiut vreodată această întâmplare”.

***

La 4 iunie 1989, reporterul AP John Pofret se afla în centrul Beijingului atunci când soldaţii chinezi au atacat manifestanţii pro-democraţie din Piaţa Tiananmen. Îşi aminteşte şi el măcelul, într-un articol publicat de Associated Press.

Conform mărturiei sale, armata a tras în protestatari şi a distrus baricadele cu tancuri pentru a ajunge la Piaţa Tiananmen duminică dimineaţa.

Studenţii aruncau cu sticle şi cu alte obiecte în soldaţii care avansau sâmbătă seara, în timp ce aceştia îi băteau cu bastoanele pe cei care le obstrucţionau calea. Un alt grup de peste 1.000 de militari câştiga teren în colţul din sud-vestul pieţei, în timp ce mulţimea de studenţi şi de manifestanţi încerca să le blocheze înaintarea.

Un tanc ajuns lângă Marea Sală a Poporului, pe partea de vest pieţii, a fost asediat de mulţime care arunca cu pietre. Din est, alt tanc rula cu viteză pe Bulevardul Changan, urmat de mii de civili pe biciclete, care strigau. Alte tancuri s-au izbit de baricadele din partea de vest.

Străzile unde se trăsese asupra civililor erau pline de sânge. Mulţimea rupea bucăţi din pavaj şi le arunca în trupe. Un convoi de cel puţin 40 de camioane cu câteva mii de soldaţi a spart baricadele oamenilor şi a început să se deplaseze încet pe Bulevardul Changan, intrând în Piaţă.

Conform mărturiei reporterului AP, aproximativ 6.000 de oameni care încercau să blocheze calea trupelor au fost bătuţi de către forţele de ordine şi atacaţi cu gaze lacrimogene. Oamenii dădeau foc autobuzelor parcate peste drum, încercând să ridice baricade. Însă camioanele armatei, tancurile au trecut prin ele.

Un muncitor în vârstă de 28 de ani, lovit de un glonţ în picior, a rezumat bine situaţia: "Guvernul este fascist. Cum îmi pot face una ca asta? Cum pot face acest lucru oamenilor?"