O privire în interiorul brutalului sistem de detenţie al Chinei

Până acum, mulţi dintre noi au auzit de promisiunile Partidului Comunist Chinez de a-şi închide sistemul de lagăre de muncă forţată. Deşi sper cu adevărat ca acest lucru să se întâmple, celelalte forme de detenţie existente în China nu au dispărut – în particular, binecunoscutul sistem de închisori al regimului rămâne la fel de brutal şi nelegiuit precum a fost şi până acum. Am fost închis într-una din închisorile chineze timp de 7 ani, şi am văzut şi experimentat condiţiile existente acolo.

Abuzurile comise în alte ţări ale lumii au fost raportate datorită faptului că inspectorilor li s-a permis accesul în acele zone. Dar de când a confiscat puterea în 1949, Partidul Comunist Chinez nu a permis niciodată o investigaţie independentă şi liberă asupra vastului său sistem de detenţie. Când personalul ONU a vizitat ţara în 2005, mişcările sale au fost puternic restricţionate.

Am fost închis în Centrul de Detenţie Qichu din Beijing în anul 2005, acolo unde i s-a permis Raportorului Special al ONU Manfred Nowak să efectueze o vizită. Dar la final, delegaţia ONU nu a reuşit să obţină niciun interviu cu deţinuţi vestici sau chinezi; i s-a permis doar să observe condiţiile din celule prin intermediul monitoarelor. Nowak a relatat că toate eforturile depuse pentru a intervieva foşti deţinuţi, membri ai familiilor deţinuţilor, avocaţi şi activişti pentru drepturile omului au fost interferate de guvernul comunist chinez.

Condiţiile din închisorile chineze sunt oribile. Le-am văzut. Celulele erau între 7 şi 21 metri pătraţi şi între 6 şi 16 deţinuţi înghesuiţi într-o singură celulă. Noi am dormit, am mâncat şi ne-am făcut nevoile în acele cămăruţe. Mâncarea era groaznică şi nu trecea o zi fără să nu fi fost torturaţi fizic şi psihic de către gardieni sau deţinuţi “angajaţi”.

Bătăile, înfometarea şi munca forţată fac parte din viaţa celor aflaţi în închisorile chineze. Chiar şi cele mai mici plângeri pot duce la pedepse severe sau chiar moartea pentru tine sau un alt deţinut. Unii prizonieri pe care îi ştiam au încercat să se sinucidă datorită condiţiilor prea abuzive. Doar unii au reuşit. Cei care au eşuat au fost sever pedepsiţi.

Uneori, gardienii smulgeau mărturisiri de la prizonieri pentru crimele de care erau acuzaţi folosind diverse metode brutale şi violente: rupeau degete, aplicau şocuri electrice, şi dacă nu doreau ca rănile să se vadă, pur si simplu scoteau prizonierii afară când erau temperaturi foarte scăzute sau îi forţau să stea în poziţii chinuitoare timp de câteva ore.

Ambasadele din ţările vestice au auzit despre aceste lucruri de la mine dar nu au făcut nimic şi nu au vorbit împotriva acestor practici – poate din cauză că nu doresc să pună în pericol relaţiile ţărilor lor cu China.

În perioada în care am fost întemniţat, 2003-2010, conducerea Chinei a emis de asemenea noi legi şi a făcut o mulţime de promisiuni cu privire la îmbunătăţirea politicilor de drepturile omului. Mulţi oameni din Vest au considerat că, ajutând la creşterea economiei chineze şi oferind Chinei găzduirea Jocurilor Olimpice din 2008, drepturile omului în China vor fi respectate într-un mod mai vizibil sau va putea fi realizată chiar o democraţie. A fost doar o fantezie. Dar această fantezie, alături de lăcomia corporaţiilor, a ajutat pur si simplu regimul chinez să-şi ascundă abuzurile, în timp ce practicile ilegale şi imorale din închisori se derulează după programul obişnuit.

Îngenuncherea Vestului a fost folosită, bineînţeles, de către maşina propagandistică a Partidului Comunist Chinez pentru a-şi legitimiza conducerea ilegală. Sistemul de propagandă internă, care crează filme false despre viaţa blândă din închisorile chineze, urmăreşte ca publicul chinez să fie menţinut în întuneric. Mass media străină a aruncat doar puţină lumină asupra condiţiilor existente în aceste centre de detenţie, parţial datorită faptului că o investigaţie mai în profunzime asupra acestui subiect ar putea avea ca efect expulzarea lor din China.

Exact acest lucru s-a întâmplat în cazul Al Jazeera după ce a produs un documentar despre sistemul de muncă forţată, în care a inclus şi interviuri cu practicanţi Falun Gong întemniţaţi în lagărele chineze.

Scuzele pentru lipsa dovezilor privind abuzurile înseamnă, de asemenea, că ţările vestice au aplicat o presiune politică şi diplomatică minimă asupra regimului chinez. Regimul continuă astfel să desfăşoare aceste abuzuri în întuneric, unul dintre cele mai sinistre cazuri implicând recoltarea de organe de la deţinuţi aflaţi în viaţă – unii dintre ei fiind deţinuţi condamnaţi la moarte, dar în marea lor majoritate fiind practicanţi Falun Gong întemniţaţi pentru credinţa lor.

Pe când mă aflam închis în Beijing, furtul de organe era un fapt cunoscut şi trist pentru toţi deţinuţii condamnaţi la moarte. Am discutat cu un poliţist care mi-a recunoscut acest lucru. “Şi ce dacă?” a spus el. “Oricum vor muri, aşa că spitalele să facă ceea ce doresc cu organele”. Nu voi uita niciodată momentul în care un deţinut mi-a destăinuit cum tocmai întâlnise o persoană din oraşul său natal despre care se presupunea că a fost deja executată şi incinerată. Familia acelei persoane primise cu doi ani în urmă cenuşa acesteia – deşi persoana se afla încă în viaţă.

Acest lucru ne-a arătat tuturor că deţinuţii erau pur si simplu ţinuţi în viaţă pentru organele lor, compatibile cu cei care plăteau pentru ele. Apoi urma să aibă loc adevărata execuţie – sau, mai degrabă, anestezierea şi extragerea de organe, după care urma decesul. Un proces similar a fost şi încă este folosit împotriva prizonierilor de conştiinţă, incluzând un anumit număr de etnici uiguri în anii ’90 şi un număr mare de practicanţi Falun Gong în anii 2000. Ţările vestice nu au manifestat un interes puternic pentru a monitoriza îndeaproape aceste orori moderne ce au loc chiar sub nasul lor.

Sper ca oficialii şi politicienii din ţările vestice democratice, incluzând SUA şi Suedia, de unde sunt eu, vor interacţiona cu oficialii chinezi, vor îndrăzni să le spună că ştiu tot ceea ce se întâmplă în China. Sper, de asemenea, că ei vor începe să ceară ca toţi prizonierii de conştiinţă să fie eliberaţi din aceste centre de detenţie.

George Karimi este un om de afaceri suedez de origine armeană. El a fost condamnat pe viaţă într-o închisoare din China după ce unul dintre partenerii săi de afaceri a fost torturat şi forţat sa îl acuze de falsificare de bani. El a petrecut 7 ani în diverse închisori chineze până când a fost transferat în Suedia în 2010; acum, după o reducere a pedepsei sale, el urmează să fie eliberat în noiembrie 2015. Recent, dnul Karimi a terminat de scris o carte despre experienţele sale.