Un lipici pentru a repara inimile rupte ale bebeluşilor
alte articole
În Boston o echipă de cercetători a creat un adeziv revoluţionar, inspirat din lumea naturală, pentru a fi utilizat în intervenţii chirurgicale delicate.
Pedro Del Nido deţine unul dintre cele mai riscante locuri de muncă din lume: este chirurg cardiac la Spitalul de Copii din Boston. Pacienţii săi sunt întotdeauna mici, de multe ori chiar foarte mici. Dar cum se poate repara un organ în continuă mişcare ca inima, care în plus este şi foarte mică, fără a provoca deteriorarea ţesutului sănătos pe care perforarea cu ac şi aţă o provoacă în mod inevitabil?
Răspunsul pare simplu: cu lipici, un tip de soluţie deja utilizat în medicină pentru a închide rănile. Era nevoie totuşi de un adeziv care nu se usucă prea repede sau prea încet, ci atunci când decide chirurgul, care nu este toxic ci biodegradabil şi care mai presus de toate funcţionează foarte bine în medii foarte umede, adică în zonele unde se intervine chirurgical şi care sunt întotdeauna pline de sânge.
Pe scurt, ceea ce căuta Nest părea a fi un miracol al medicinei.
În urmă cu aproape patru ani, provocarea lui Nest a fost prinsă din zbor de către Jeffrey Karp, un bio-inginer de la Bringham and Women's Hospital şi Robert Langer de la MIT, care împreună cu Nest şi alţii au publicat rezultatele muncii lor în revista Science Translational Medicine (http://stm.sciencemag.org/content/6/218/218ra6).
Adezivul inventat de echipă şi până în prezent testat cu succes pe porci, se numeşte HLAA (hydrophobic light-activated adhesive) şi, aşa cum spune şi numele său, după ce a fost aplicat în punctul care trebuie reparat - un vas de sânge sau chiar o inimă care bate - este activat de câteva secunde de expunere la lumină UV.
Odată finalizată intervenţia chirurgicală, lipiciul (biodegradabil) este dizolvat într-un interval de ordinul săptămânilor, permiţând astfel ţesuturilor să se auto-repare.
Natura ne învaţă
Sursa de inspiraţie pentru HLAA, explică Jeffrey Karp, i-a venit din lumea animală observând secreţiile melcilor şi păianjenilor, care sunt lichide, lipicioase şi mai ales nu se diluează cu apă. "Ne-am gândit că poate fi o condiţie necesară pentru un nou adeziv care să funcţioneze în prezenţa sângelui", spune el.
Karp, preşedintele Gecko Biomedical Co. (companie cu sediul la Paris, care va cere permisul mai întâi în Europa apoi în Statele Unite pentru a putea folosi adezivul pe om) şi profesor asociat la Harvard Medical School, nu este străin de invenţiile bazate pe natură: a dezvoltat deja un ac nedureros inspirat de ţepii porcului spinos şi un bandaj adeziv "furat" de la picioarele şopârlelor gecko (famile de şopârle ale căror tălpi pot adera la aproape orice suprafaţă fără ajutorul lichidelor).