“Un colaborator prolific al Securităţii” - Zeci de profesori cer Academiei Române să-i retragă lui Alex Mihai Stoenescu diploma “Meritul Academic”

Alex Mihai Stoenescu (Epoch Times România)
Andrei Popescu
09.12.2024

Un grup de 30 de profesori universitari şi cercetători au trimis, luni, o scrisoare către Academia Română prin care cere instituţiei să retragă Diploma “Meritul Academic” acordată istoricului Alex Mihai Stoenescu.

Semnatarii scrisorii l-au acuzat pe Stoenescu de faptul că, “ani la rând şi-a pus scrierile în serviciul fostei Securităţi”, că “a fost un colaborator prolific al Securităţii” şi că “delaţiunile sale au trimis oameni în închisoare”.

În continuare, prezentăm textul integral al scrisorii:

La data de 4 decembrie 2024, Academia Română a acordat Diploma “Meritul Academic” “pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei” lui Alex Mihai Stoenescu, care ani la rând şi-a pus scrierile în serviciul fostei Securităţi. A promovat în spaţiul public ideea că Securitatea a participat la răsturnarea lui Ceauşescu, a susţinut teza că în anii 1980, Departamentul Securităţii Statului ar fi renunţat la reprimarea revoltelor populare pentru “a deveni exclusiv un serviciu de culegere de informaţii”, l-a prezentat pe Iulian Vlad, fostul Şef al DSS, drept un patriot.

Alex Mihai Stoenescu a fost un colaborator prolific al Securităţii. Delaţiunile sale au trimis oameni în închisoare. Foşti ziarişti ai postului de radio Europa Liberă, foşti disidenţi, personalităţi culturale şi-au exprimat dezgustul moral faţă de răul făcut de acest om semenilor săi. Implicarea lui Alex Mihai Stoenescu în acţiuni de poliţie politică a fost recunoscută de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în 2010 şi confirmată de ICCJ în anul 2014.

Din perspectiva ştiinţifică, “opera” istorică a lui Alex Mihai Stoenescu este mistificatoare şi mediocră.

Toate acestea sunt binecunoscute. Ne exprimăm consternarea că în ciuda caracterului falsificator al scrierilor lui Alex Mihai Stoenescu şi a trecutului său, Academia Română i-a acordat Diploma “Meritul Academic”.

Cerem Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie şi Prezidiului Academiei Române retragerea Diplomei “Meritul Academic” acordată lui Alex Mihai Stoenescu şi anunţarea opiniei publice despre hotărâre printr-un comunicat. Acest act ar reprezenta o minimă reparaţie adusă prestigiului Academiei Române. Revocarea ar constitui şi o datorie faţă de victimele instituţiei de represiune, în particular, este o obligaţie faţă de victimele fostului informator al Securităţii, Alex Mihai Stoenescu.

Textul a fost semnat de următoarele persoane:

  • Radu Bogdan, Professor of Philosophy and Cognitive Science, Emeritus, Phd., Tulane University, New Orleans, Honorary Member the Romanian Academy, Bucharest
  • Liviu Ornea, Profesor universitar dr., Membru Corespondent al Academiei Române
  • Adrian Miroiu, Profesor universitar de ştiinţe politice, dr., fost Preşedinte al SNSPA
  • Gabriel Andreescu, Profesor universitar dr., Universitatea de Vest, Timişoara, Membru al Academia Europaea
  • Bogdan Murgescu, Prorector, Universitatea din Bucureşti, Profesor universitar dr., Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, preşedinte de onoare, Societatea de Ştiinţe Istorice din România
  • Dennis Deletant, Profesor universitar dr., Doctor Honoris Causa, Universitatea din Bucureşti, Visiting Ion Raţiu Professor of Romanian Studies at Georgetown University, Emeritus Professor of Romanian Studies at the UCL School of Slavonic and East European Studies
  • Mark Kramer, Profesor universitar dr. Harvard University; Director, Cold War Studies Project at the Davis Center; Editor of Harvard Cold War Studies Book Series and the Journal of Cold War Studies
  • Lavinia Stan, Profesor universitar dr., Director, Centre for Post-Communist Studies Department of Political Science, St. Francis Xavier University. Canada. Autor, "Transitional Justice in Post- Communist România", Cambridge University Press.
  • Vladimir Tismăneanu, Profesor universitar dr. ştiinţe politice, University of Maryland, SUA
  • Silviu E. Rogobete, Profesor universitar dr., Director, Doctoral School of Philosophy, Sociology and Political Science West University of Timişoara, phd, Brunel, UK, Honorary Professor, Stellenbosch University, South Africa
  • Cristian Preda, Profesor universitar dr., Universitatea Bucureşti
  • Germina Nagâţ, Cercetător CNSAS, dr.
  • Virgiliu Ţârău, Profesor universitar dr. Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş- Bolyai Cluj-Napoca
  • Alin Gavreliuc, Profesor universitar dr., Universitatea de Vest, Timişoara
  • Daniel Şandru, Profesor universitar dr., Universitatea "Petre Andrei" Iaşi, Preşedinte executiv IICCMER
  • Delia Popescu, Professor universitar dr., Director Legal Studies and Global Affairs, LeMoyne College
  • Mihaela Miroiu, Profesor universitar dr., SNSPA
  • Lucian Nastasă-Kovacs, Profesor universitar dr., Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca
  • Ottmar Traşcă, Cercetător ştiinţific principal I, şef sector Istorie Universală şi Relaţii Internaţionale, Institutul de Istorie "George Bariţiu" al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca
  • Matei Gheboianu, Conferenţiar universitar dr., Decan Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti
  • Armand Goşu, Conferenţiar universitar dr., Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, associate fellow al DGAP, Berlin, Germania
  • Brînduşa Palade, Conferenţiar universitar dr., Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA
  • Adrian Niculescu, Conferenţiar universitar dr., SNSPA, Vice-preşedinte IICCMER
  • Stefano Bottoni, Assistant professor of East European and global history, dr., University of Florence
  • Ioana Boca, Dr. în istorie, Firector executiv, Fundaţia Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (FAC/MVCR)
  • Emanuel Copilaş-Ciocianu, Lector universitar dr., Universitatea de Vest, Timişoara
  • Cosmin Budeancă, Dr. habil, redactor-şef, Memoria, revista gândirii arestate
  • Georgiana Ţăranu, Lector universitar dr. Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea Ovidius
  • Mihai Maci, Lector universitar dr., Universitatea din Oradea
  • Andrei Ursu, Membru fondator al Fundaţiei Gheorghe Ursu, drd. Universitatea de Vest, Timişoara
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor