Un bărbat supravieţuieşte 5 zile pe o insulă pustie iarna, fără unelte şi provizii de mâncare. Iată ce a făcut
Ar trebui să-ţi impui să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut până acum - cum ar fi să stai fără mâncare câteva zile.
Care este motivul? Este benefic pentru creierul tău şi îţi perfecţionează abilităţile de supravieţuire, potrivit unui expert în supravieţuire din Noua Zeelandă.
Foamea te face mult mai ager, spune Clay Tall Stories, care nu a urmat nicio şcoală, dar a fost crescut în Parcul Naţional Abel Tasman, unde tatăl său era paznic. "Am învăţat singur să prind peşte, cum să construiesc plute, cum să construiesc o colibă, doar folosind ceea ce era în jurul meu atunci", a declarat Clay, în vârstă de 59 de ani, pentru The Epoch Times, vorbind despre abilităţile pe care şi le-a perfecţionat.
Potrivit lui Clay, foamea provoacă un anumit răspuns biologic în cazul oamenilor. "Unul dintre lucrurile care ni se întâmplă nouă, oamenilor, atunci când ne este foame, este că intrăm într-o stare de autofagie", a spus el. "Creierul dezvoltă noi căi neuronale atunci când îţi este foame".
Postul ne curăţă creierul şi ne face să gândim diferit în ceea ce priveşte rezolvarea problemeleor, aşa că atunci când Clay s-a confruntat cu problema de a supravieţui singur pe o insulă mică timp de cinci zile în luna august a anului trecut, mâncarea nu a fost prioritatea numărul 1. El a luat doar hainele pe care le purta, câteva dispozitive de înregistrare video, o periuţă de dinţi şi o pereche de ochelari.
Clay este un profesor pasionat şi un creator de conţinut pe YouTube. Excursiile sale nu sunt doar provocări personale, ci şi lecţii despre sistemul său de supravieţuire. Nu ştii niciodată când vei avea nevoie de această înţelepciune, susţine el.
"Toată lumea călătoreşte", a spus Clay. "Oamenii supravieţuiesc accidentelor de avion, iar tu te trezeşti undeva în mijlocul pădurii. Va trebui să supravieţuieşti".
Aşadar, mâncarea nu este prima prioritate. Care este cea mai mare? Apa este pe primul loc, a spus el, pe locul doi fiind adăpostul. A treia prioritate este focul, iar alimentele sunt pe locul patru.
"Poţi trăi doar trei zile fără apă", a spus Clay, adăugând că ar putea rezista trei-patru săptămâni fără o masă dacă ar fi nevoit. De asemenea, veţi muri curând fără somn sau căldură adecvată.
Satisfacerea acestor nevoi minime pe insulă ar avea un preţ. Până la final, avea să piardă 5,5 kilograme. Succesul său s-a datorat celui mai important instrument dintre toate. "Cel mai important instrument de supravieţuire este creierul tău", a spus el.
Acea mică pată de nisip şi tufişuri, pe care el o numeşte "Insula Calului Nebun", se află într-un canal de-a lungul coastei golfului Tasman Bay, în nordul Insulei de Sud a Noii Zeelande, la doar câţiva kilometri vest de Parcul Naţional Abel Tasman.
În timpul iernii, temperaturile scad sub zero grade noaptea, iar în timpul zilei se înregistrează temperaturi confortabile de 20 de grade Celsius.
Când a ajuns la ţărm, în prima zi din cele 5 zile de supravieţuire a început să caute apa potabilă. A folosit pietre sparte ascuţite pentru a sculpta un bol dintr-o bucată de lemn. Acesta conţine lichid pentru băut. A localizat muşchiul de sphagnum care absoarbe umezeala ca un burete, şi datorită sezonului ploios, acesta va furniza multă apă proaspătă. Apa de mare este nepotabilă.
"Am stors muşchiul pentru a obţine apă", a spus el. "Este întotdeauna periculos să faci asta, dar mult mai periculos în timpul verii".
De ce este periculos? Microbii care plutesc în muşchi pot provoca îmbolnăviri, a spus Clay, însă iarna sunt mult mai puţini. Vara, el îşi fierbe apa.
Îşi petrece următoarele şase ore construind un adăpost din copaci căzuţi pentru a ţine intemperiile la distanţă. Scoarţa de lemn îmbracă acoperişul, în timp ce golurile dintre buşteni sunt umplute cu muşchi, care absoarbe apa pentru a nu se scurge.
Cu două priorităţi principale bifate - apa şi adăpostul - Clay se concentrează asupra celei de-a treia: focul. Aprinderea focului prezintă provocări multiple. În primul rând are nevoie de lemn uscat - dacă se rupe, ştii că este uscat. Aveţi nevoie de dimensiuni gradate de combustibil, de la cel mai fin lemn de foc, la buruieni, beţe mai mari, buşteni şi conuri de pin.
Aprinderea focului fără unelte moderne necesită îndemânare; din fericire, ajungând la 60 de ani, Clay poartă ochelari. Îşi foloseşte lentilele pentru a direcţiona lumina soarelui asupra celui mai inflamabil material de aprindere: buruieni de in uscate - fibre de in subţiri ca firul de aţă, desprinse una câte una şi formate în mici mingi de puf. A făcut câteva mingi ca măsură de siguranţă.
În curând, ghemul de in începe să se pârjolească şi este aşezat într-un pat de buruieni şi crengi uscate, care începe să fumege. Nu uitaţi, spunea el, că a folosi mijloace primitive este întotdeauna mai greu decât pare.
Un con de pin mare şi plin de sevă este aşezat pe flacără pentru a o extinde, deoarece răşina de pin sau seva, este un arzător lent. El duce conul în flăcări în tabără într-o cochilie de scoică de abalone, pe care a avut norocul să o găsească, şi care va servi drept recipient multifuncţional pentru a fierbe apă, a bea şi a găti.
Focul i-ar fi ars mâna dacă nu ar fi avut geaca groasă de lână suedeză, care este ignifugă. Geaca a folosit-o pe post de sac de dormit portabil, învelindu-i corpul şi ţinându-i de cald pe timp de noapte când se odihnea pe o saltea de mărăcini.
Clay a găsit foarte puţină mâncare în prima zi. Doar câteva ciuperci sălbatice pe care le-a gătit. "Trebuie să alegi cu mare atenţie ciupercile pe care le culegi, pentru că unele te pot otrăvi", a spus el, adăugând că şi obiectul cu care le înfigi poate fi la fel de mortal: "Şi unele lemne te pot ucide".
Ziua a doua începe după un somn nu prea bun, cu picioarele reci. Căutarea hranei continuă; ciupercile gătite au avut un gust minunat, dar Clay ştie că există fructe de mare mai săţioase. Găseşte rapid ciorchini de cochilii de midii sparte lipite de stânci în apele puţin adânci. dar şi unele întregi, pe care le sparge şi le înghite pe loc.
Aici înoată peştele plat cunoscut sub numele de plătică. A văzut trei noaptea trecută. Vânătoarea acestor peşti, în principal nocturni, cu suliţa, este strategia lui în seara asta, când l-a cuprins foamea. Uneltele sale de piatră vor ascuţi o suliţă dublă din lemn de esenţă tare, de dimensiuni corespunzătoare. Pescuitul cu suliţa este soluţia.
Cum se poate repera plătica nocturnă în întunericul nopţii? Cu o lanternă! Argila colectează seva întărită din scoarţa pinilor mari de pe insulă. Folosind cochilia ca recipient, el prepară un compus din sevă topită şi cărbune de lemn - ca liant - pentru a obţine un combustibil lipicios, o pastă care arde lent.
Aceasta este aplicată pe opt sau nouă conuri mari de pin pentru a face torţe. Folosind patru beţe legate cu benzi de in, Clay confecţionează un suport. Fiecare torţă "va da lumină timp de 8-12 minute", a explicat el.
După lăsarea întunericului, Clay începe să-şi aplice planul - torţele cu pini funcţionează perfect - cu excepţia unui singur lucru. În acea seară nu a prins cu suliţa nicio plătică. Şi nici nu este ceva grozav să se plimbe prin apa îngheţată a oceanului în timpul iernii. În mod ciudat, el a observat că restul corpului se încălzea.
Înfrigurat şi înfometat, Clay se duce la culcare la sfârşitul celei de-a doua zile.
În ziua a treia, Clay are un nou prieten în tabără, şi deşi se trezeşte flămând, decide să nu-l mănânce. "M-am împrietenit cu o pasăre sălbatică - o weka - care este un fel de pui sălbatic", a spus el. "Este lângă tabăra mea". Wekas sunt protejate, iar Clay respectă acest lucru.
Clay i-a dat numele Wilson - din filmul "Castaway" - şi a devenit vedeta principală a videoclipului lui Clay, a menţionat el.
Astăzi, din nou vânătoarea este un motiv de bucurie. După ce a risipit deja multă energie corporală pentru a face lucruri - cum ar fi coliba şi torţele - foamea începe să-l facă să gândească foarte clar.
Înfruntând apa îngheţată la lumina lanternei reuşeşte să vadă şi să tragă cu suliţa o plătică de dimensiuni bune. Îşi foloseşte imediat dinţii pentru a-i muşca capul, curmând cu milă suferinţa animalului înţepat.
Întorcându-se victorios în tabără, aşteaptă până dimineaţa pentru a găti peştele, mergând la culcare flămând, dar extrem de mulţumit de producţia de azi, fără să ştie că ziua a patra va fi şi mai generoasă.
"În dimineaţa următoare, am gătit plătica şi am avut prima mea masă bună", a spus Clay. El a afumat plătica, aşezând peştele peste cărbuni aprinşi şi punând deasupra două pietre pentru a reţine fumul. Pasărea Wilson este văzută ronţăind resturi în apropiere.
Clay îşi îndreaptă acum activitatea din nou spre vânătoare după ce a zărit o uriaşă acvilă de mare de-a lungul ţărmului, estimând că greutatea acesteia este de aproximativ 35-40 de kilograme.
A văzut una şi în prima zi, a spus el, şi a avut grijă să îşi cioplească suliţa pentru a fi suficient de mare pentru a o prinde. O astfel de previziune vine doar cu experienţă.
Suliţa lui Clay ar putea funcţiona, dar acvila de mare este periculoasă putând provoca răni grave sau chiar moartea. Astfel de ţepi au străpuns odată mortal inima legendarului vânător de crocodili Steve Irwin, a remarcat Clay, adăugând că îngrijirea unei răni în tufişuri necesită mult efort.
La lumina zilei, Clay îşi ia suliţa şi se îndreaptă spre apă. După ce reuşeşte să străpungă peştele şi să îl tragă la mal, provocarea de supravieţuire de 5 zile pare aproape depăşită.
"Aş fi putut trăi cu această hrană încă două săptămâni acolo, fără să fiu nevoit să muncesc", a declarat Clay, adăugând că acvila de mare afumată are un gust "ca şi carnea de crab - foarte bun".
Ospăţul este atât de abundent, încât este nevoit să cheme barca care îl aştepta, pentru a trimite carnea în satul său, situat la doar 16 km distanţă.
"Dacă tot trebuie să ucidem un animal pentru a supravieţui, atunci nu-l irosim", ne-a spus el. "Onorează-l împărţindu-l cu oamenii". Să nu risipeşti niciodată mâncarea - aceasta este filozofia lui Clay. Este foarte preţioasă.
În ziua a cincea, Clay are la îndemână strictul necesar pentru supravieţuire. Având timp liber, el îşi redirecţionează acum energia în altă parte. "Trebuie să te distrezi", a spus el.
Pe lângă faptul că a învăţat să facă singur undiţe, cârlige sau coşuri de pescuit, în copilărie a învăţat să facă un zmeu.
Iar pentru a-şi menţine moralul ridicat, are la el o muzicuţă pe care a folosit-o pentru a ne cânta o melodie scrisă de el, intitulată "Ole Dog, Ole Dog". Clay a fost şi muzician în Europa timp de mulţi ani.
Muzica, spunea el, "este bună pentru suflet" şi "bună pentru inimă".
Mesajul lui Clay este simplu. Fiţi determinaţi să vă confruntaţi cu situaţii neconfortabile şi veţi culege roadele. "Plăcerea vine întotdeauna după durere", a spus el. "Ar trebui să te ambiţionezi să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut niciodată."
Vei descoperi că eşti mult mai puternic, mai curajos, mai rezistent şi mai plin de resurse decât crezi, a spus Clay.
