Nou studiu surprinzător: Fiinţele vii emit o lumină vizibilă care dispare atunci când acestea mor

Viaţa chiar este radiantă, potrivit unui experiment realizat de cercetători de la Universitatea din Calgary şi Consiliul Naţional de Cercetare al Canadei, relatează Science Alert.

Un experiment extraordinar pe şoareci şi frunze din două specii diferite de plante a descoperit dovezi fizice directe ale unui fenomen straniu numit „bioluminiscenţă” (sau „biofotoni”), care încetează la moarte, sugerând că toate fiinţele vii – inclusiv oamenii – ar putea literalmente să strălucească atunci când sunt sănătoase… până când nu mai sunt.

Descoperirile pot părea la prima vedere din sfera pseudoştiinţei. Este greu să nu asociezi astfel de investigaţii ştiinţifice despre emisii electromagnetice biologice cu idei demontate anterior legate de aure sau descărcări misterioase din jurul organismelor vii.

Mai mult, chiar şi teoretic, lungimile de undă vizibile ale luminii emise de procesele biologice ar trebui să fie atât de slabe încât ar fi uşor estompate de radiaţia electromagnetică ambientală şi căldura generată de metabolismul nostru, ceea ce face ca detectarea lor pe întreg corpul să fie foarte dificilă.

Cu toate acestea, fizicianul Vahid Salari de la Universitatea din Calgary şi echipa sa susţin că au observat exact acest lucru – o emisie extrem de slabă de fotoni (UPE – Ultraweak Photon Emission) produsă de animale vii, în contrast puternic cu corpurile lor după moarte, dar şi în cazul unor frunze de plante.

Ştiinţa din spatele biofotonilor provine ea însăşi dintr-o idee controversată. Diverse procese biologice generează clar lumină vizibilă, sub formă de chemiluminiscenţă. De zeci de ani, s-au înregistrat emisii spontane de unde luminoase măsurând între 200 şi 1000 de nanometri în celule vii variate – de la ţesuturi de inimă de vacă la colonii bacteriene.

Un factor important în generarea acestei radiaţii este apariţia speciilor reactive de oxigen – compuşi produşi de celulele vii sub stres (căldură, toxine, agenţi patogeni, lipsă de nutrienţi).

De exemplu, în prezenţa peroxidului de hidrogen, grăsimile şi proteinele pot suferi transformări chimice care determină electronii să emită fotoni energici atunci când revin la starea lor iniţială.

Dacă acest tip de lumină ar putea fi monitorizat de la distanţă, ar reprezenta un instrument puternic, neinvaziv, pentru diagnosticare sau cercetare – fie în medicină, fie în agricultură.

Pentru a testa dacă fenomenul poate fi observat la nivelul unui organism întreg (nu doar la nivel celular), cercetătorii au folosit camere speciale ultra-sensibile pentru a capta cele mai slabe emisii luminoase de la şoareci întregi – mai întâi vii, apoi morţi.

Patru şoareci au fost imobilizaţi şi plasaţi individual într-o cutie întunecată, fiind fotografiaţi timp de o oră, apoi eutanasiaţi şi fotografiaţi încă o oră. Li s-a menţinut temperatura corporală şi după moarte, pentru a elimina efectul căldurii ca variabilă.

Rezultatul? Cercetătorii au reuşit să surprindă fotoni individuali în banda de lumină vizibilă emişi de celulele şoarecilor înainte şi după moarte. Diferenţa a fost clară – un declin semnificativ al emisiilor UPE după moarte.

Un experiment similar cu frunze de Arabidopsis thaliana şi Heptapleurum arboricola a arătat rezultate comparabile. Supuse la stres fizic şi chimic, părţile afectate ale frunzelor au emis vizibil mai multă lumină decât cele intacte.

„Rezultatele noastre arată că zonele rănite ale frunzelor au fost semnificativ mai luminoase decât cele sănătoase în toate cele 16 ore de monitorizare”, au raportat cercetătorii.

Experimentul deschide speculaţii interesante: poate că într-o zi, aceste străluciri slabe şi eterice ale celulelor stresate ne-ar putea spune cât de sănătoşi (sau nu) suntem, cu adevărat.