Un bărbat s-a stropit cu benzină şi a vrut să-şi dea foc în faţa Primăriei Suceava. Motivul? Era dezamăgit de femei

Ambulanta (Epoch Times România)
Ana Ion
28.12.2024

Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că îşi dă foc. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus, relatează Ziare.com.

Bărbatul, de profesie taximetrist, a alertat, sâmbătă dimineaţă, autorităţile, după ce a mers în faţa sediului Primăriei Suceava, s-a stropit cu combustibil şi a ameninţat că se omoară. O persoană a sunat la 112 la ora 8:45, anunţând incidentul.

„Patrulele de poliţie deplasate la faţa locului au constatat faptul că un bărbat se manifesta agitat, fiind într-o vizibilă stare de tulburare, având în mână un recipient cu un lichid inflamabil, o parte a lichidului fiind turnat pe suprafaţa corpului. Bărbatul era incoerent în declaraţii şi ameninţa cu autoincendierea, fără a putea prezenta o motivaţie a intenţiilor sale. S-a solicitat în regim de urgenţă intervenţia negociatorului autorizat din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale IPJ Suceava, poliţistul încercând să stabilească un canal de dialog şi acţionând între-o manieră condescendentă pentru gestionarea situaţiei”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Suceava.

În timp ce negociatorul discuta cu bărbatul, luptătorii din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale şi poliţiştii de ordine publică, cei de la Brigada rutieră şi poliţiştii locali au delimitat şi securizat zona.

În cele din urmă, bărbatul agitat a fost imobilizat fără incidente, fiind dus la spital, în prima fază pentru recoltarea de sânge, întrucât exista suspiciunea că a condus beat.

Pentru că suspectează că a ajuns la primărie la volanul taxiului, poliţiştii l-au testat pe bărbat constatând că acesta băuse, etilotestul indicând valoarea de 0,62 mg alcool pur în aerul expirat.

Surse judiciare susţin că bărbatul a explicat că a vrut să recurgă la gestul extrem pentru că este dezamăgit de femei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor