Ultimatumul lui Netanyahu: Palestina să aleagă dintre pacea cu Israelul şi alianţa cu Hamas
alte articole
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a avertizat miercuri pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas că trebuie să aleagă între alianţa cu Hamas şi pacea cu Israelul, relatează Reuters.
Ultimatumul lui Netanyahu au venit la scurt timp după ce Autoritatea Palestiniană a reluat discuţiile privind înfiinţarea unui guvern comun cu Hamas, un inamic declarat al Israelului.
Amplificând avertizarea lui Netanyahu, ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, a declarat că semnătura lui Abbas pe un astfel de acord de unitate cu Hamas ar echivala cu "semnarea încetării negocierilor dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană", negocieri susţinute de SUA.
"În loc să facă pace cu Israelul, el se îndreaptă spre pacea cu Hamas. El trebuie să aleagă: Vrea pace cu Hamas sau pace cu Israel? Poate avea una, dar nu şi pe cealaltă. Sper să alegă pacea. Până acum el nu a făcut acest lucru", a declarat Netanyahu referindu-se la preşedintele palestinian.
Purtătorul de cuvânt al lui Abbas, Nabil Abu Rdeineh, a declarat că unitatea palestiniană este o problemă internă.
"Abbas alege pacea şi unitatea poporului palestinian. Alegerea de unificare a poporului palestinian impune pacea şi nu există niciun fel de contradicţie între reconciliere şi negocieri", a precizat Abu Rdeineh.
Netanyahu a acuzat, de asemenea, Autoritatea Palestiniană că cere "condiţii suplimentare" pe care ştie că Israelul nu le poate accepta. Abbas a reiterat marţi condiţiile pe care Israelul trebuie să le îndeplinească dacă vrea continuarea negocierilor de pace - stabilirea frontierelor dintre Israel şi Palestina, eliberarea unui al patrulea grup de prizonieri palestinieni şi oprirea construcţiei de aşezări în Cisiordania şi Ierusalimul de Est.
Autoritatea Palestiniană a solicitat aceste condiţii de la reluarea negocierilor cu Israel, în iulie anul trecut, după o pauză de trei ani.
Abbas a ameninţat că în cazul în care negocierile eşuează va dizolva Autoritatea Palestiniană forţând Israelul să-şi asume sarcina de guvernare a regiunii ocupate, susţinând financiar şi administrativ regiunile palestiniene.
"Dacă negocierile se opresc, guvernul israelian este cel care va purta responsabilitatea pentru situaţia economică şi plata salariilor angajaţilor muncitori şi agricultori (palestinieni), pentru sănătate şi pentru educaţie la fel cum a făcut-o până la înfiinţarea Autorităţii", le-a declarat acesta marţi.
Negocierile au intrat în criză în această lună după ce Israelul a refuzat să elibereze ultimul din patru valuri de prizonieri, cerând că primească asigurări de la conducerea palestiniană că negocierile vor continua peste termenul limită din aprilie.
După ce Israelul a refuzat să elibereze prizonierii, Abbas a răspuns semnând 15 tratate internaţionale. Israelul a condamnat mişcarea şi a catalogat-o drept un pas unilateral spre statalitate.
Autoritatea Palestiniană a reluat discuţiile cu Hamas marţi şi a convenit să formeze un guvern de unitate naţională în "următoarele câteva săptămâni", au anunţat oficialii palestinieni, potrivit AFP.
Israel şi Autoritatea Palestiniană se confrunta acum cu un termen limită - 29 aprilie - pentru a-şi rezolva diferendele şi a face progrese în discuţiile bilaterale, înainte ca Washingtonul să-şi retragă sprijinul oferit.