Tineri muzicieni stradali închişi pentru că au cântat melodii anti-Kremlin au fugit din Rusia

Doi tineri muzicieni stradali care au fost închişi mai bine de o lună în Rusia pentru că au cântat melodii anti-Kremlin au părăsit ţara după ce au fost eliberaţi din detenţie, potrivit unor relatări din presa rusă.
Vocalista Diana Loginova, 18 ani, şi chitaristul Alexandr Orlov, 22 de ani, au fost reţinuţi pe 15 octombrie în centrul oraşului Sankt Petersburg după un concert improvizat al trupei lor, Stoptime, în care au interpretat populara piesă "Cooperativa Lacul Lebedelor", a rapperului rus exilat Noize MC – un critic vocal al Kremlinului – interpretare care a devenit virală pe reţelele de socializare ruseşti, potrivit Reuters.
Toboşarul Stoptime, Vladislav Leontiev, a fost, de asemenea, arestat.
Citând surse, ziarul Fontanka din Sankt Petersburg a relatat că Loginova a părăsit Rusia după ce a fost eliberată din arest duminică. O altă sursă a declarat pentru cotidianul Kommersant că atât Loginova, cât şi Orlov se află acum în afara ţării. Niciuna dintre publicaţii nu a precizat unde se află aceştia în prezent.
Avocata lui Orlov şi Loginova, Maria Zîrianova, nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Loginova nu a putut fi contactată deocamdată.
Cazul celor trei muzicieni a atras o atenţie semnificativă în Rusia, unde exprimările publice de disidenţă sunt rare. Autorităţile au reprimat orice opoziţie faţă de Kremlin de când Rusia a declanşat războiul în Ucraina, în februarie 2022.
Cântăreţii care critică autorităţile au fugit din ţară şi sunt prezentaţi drept trădători de politicienii pro-Kremlin. Mulţi au fost desemnaţi drept „agenţi străini”, o etichetă cu conotaţii sovietice legate de spionaj.
„Arestări carusel”
Cei trei membri ai trupei Stoptime au trecut în mod repetat prin instanţele ruseşti de la arestarea lor iniţială din octombrie, executând scurte perioade de detenţie pentru încălcări minore, cum ar fi blocarea accesului la metrou sau huliganism mărunt.
Loginova, studentă la un colegiu de muzică, a fost găsită vinovată şi de „discreditarea” armatei ruse şi amendată cu 30.000 de ruble (379 USD) pentru că a cântat o altă melodie anti-Kremlin.
Grupurile pentru drepturile omului se referă la astfel de arestări drept „arestări carusel” – multiple reţineri pentru infracţiuni minore, suspecţii fiind arestaţi din nou de fiecare dată când sunt eliberaţi.
Loginova şi Orlov au părăsit detenţia duminică, după ce şi-au încheiat cea mai recentă pedeapsă, au relatat publicaţiile din Sankt Petersburg. Cei doi s-au logodit în perioada ciclului de detenţii, au declarat ei pentru reporteri în octombrie.
Amnesty International ceruse eliberarea muzicienilor, afirmând că „singura lor ‘crimă’ este că au cântat melodii care contestă naraţiunea oficială sufocantă”.
Mama Dianei Loginova, Irina, le-a spus anterior jurnaliştilor că ea consideră că fiica ei şi colegii de trupă nu au făcut nimic rău şi nu înţelege de ce concertele lor au atras atât de multă atenţie din partea autorităţilor şi a presei.