EXCLUSIV. Cum încearcă Rusia să destabilizeze Republica Moldova (interviu)

Preşedintele rus Vladimir Putin a solicitat ieri Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice imediat „blocada” impusă Transnistriei, ameninţând şi cu o intervenţie militară. Declaraţia vine în contextul în care Sovietul Suprem de la Tiraspol i-a cerut să recunoască independenţa regiunii separatiste Transnistria şi alipirea ei la Rusia.

”Transnistria este, în cazul dat, fructul cel mai la îndemână pentru justificarea, în ochii cetăţenilor ruşi, a următoarelor sacrificii pentru expansiune”, explică politologul Octavian Milewski, într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, Chişinăului îi va fi foarte dificil să îngrădească ameninţările ce vor veni dinspre Tighina în cazul în care trupele ruseşti fac legătura cu Transnistria.

Epoch Times: Cum se explică cererea autorităţilor transnistrene de alipire la Rusia? Urmează un referendum şi în Transnistria?

Cererea Transnistriei se înscrie în logica expansionismului rusesc care până în martie 2014 a fost unul ascuns sau latent, iar după Anschluss-ul Crimeei devine unul deschis. Transnistria este în cazul dat „fructul cel mai la îndemână” pentru justificarea în ochii cetăţenilor ruşi a următoarelor ”sacrificii” pentru expanisune, sau recuperare a ”teritoriilor istorice ruseşti” populate (nota bene!) nu numai de etnici ruşi, ci şi rusofoni (ruskoiazîcnîe), adică ”cetăţeni ai imperiului” în virtutea apartenenţei lor lingvistico-culturale la spaţiul eurasiatic.

Suntem în prezent într-o perioadă (scurtă probabil) când regimul putinist internalizează revenirea făţişă la jucător anti-sistem şi afirmarea ideii imperiale ca raţiune de a fi. Pragul psihologic a fost deja trecut, însă mai sunt necesare întrunirea unor condiţii de justificare a expansiunii pe plan extern şi pregătire psihologică (propagandistică) a populaţiei pentru costurile economice ale expansiunii.

În ce priveşte referendumul, acesta a avut deja loc în 2006. La acel moment în jur de 97% din populaţia Transnistriei a votat pentru independenţă. Însă trebuie să avem în vedere că acel referendum nu a fost recunoscut de nimeni, nici măcar de patronul imperial de la Moscova. Sub ameninţarea referendumului rămâne doar zona din partea stânga a Nistrului direct administrată de Chişinău, şi încă nu e clar ce se va întâmpla cu unele perimetre din jurul Tighinei/Benderului (Varniţa), adică teritorii din dreapta Nistrului. Experienţa istorică ne informează că astfel de place d’armes ale Rusiei invită la invazii ulterioare, iar Chişinăului îi va fi foarte dificil să îngrădească ameninţările ce vor veni dinspre Tighina în cazul în care trupele ruseşti fac legătura cu Transnistria.

Se va schimba poziţia Ucrainei faţă de conflictul transnistrean în actualul context?

Poziţia Ucrainei nu a fost defavorabilă Moldovei nici până acum. Dar cu siguranţa Kievul va fi mult mai riguros cu privire la evoluţiile din jurul conflictului din Transnistria. Dacă până acum am avut un Kiev care juca pe interesele proprii, dar cu o atentă considerare a intereselor Moldovei, atunci pe viitor Ucraina va colabora foarte strâns cu Moldova şi partenerii occidentali în dosarul transnistrean. Pe dosarul transnistrean, pentru Tiraspol şi Moscova, Kievul va fi un interlocutor foarte exigent şi circumspect. Însă mai întâi trebuie să aşteptăm schimbare politică din 25 mai. Doar atunci vom putea vorbi despre o politică mai coerentă a Kievului.

Este suficientă grăbirea semnării de către UE a acordului de asociere cu Republica Moldova pentru a preveni agresiunea rusă? Există în opinia dvs. pericolul ca criteriile de performanţă şi reformele, să treacă în planul doi, dată fiind accelerarea procesului, cu consecinţe pe termen lung?

Este un fapt mai mult ca sigur că semnarea se va produce în luna iunie, deşi se poartă discuţii serioase ca Moldova să semneze Acordul de Asociere chiar pe 27 mai, atunci când se va ţine următorul Consiliu European. Însă grăbirea semnării nu este un panaceu. Este mai degrabă o încurajare pentru Moldova, o afirmaţie politică şi chiar geopolitică despre intenţiile Occidentului şi un semnal pentru Rusia. După semnarea Asocierii urmează aceeaşi realitate rusească. După Maidan şi Crimeea, pentru Rusia Asocierea nu mai contează atât de mult. Cu sau fără asociere, Rusia îşi va dori refacerea spaţiului imperial până la Prut. O poate opri doar oferirea de către Occident a unor garanţii militare explicite pentru statele vizate de Asociere. Dinamica post-asociere va fi poate şi ”mai dinamică”, nu neapărat în sensul pozitiv. Va fi un joc de durată şi anduranţă de care Bruxelles-ului îi este frică.

Cu sau fără asociere, Rusia îşi va dori refacerea spaţiului imperial până la Prut. O poate opri doar oferirea de către Occident a unor garanţii militare explicite pentru statele vizate de Asociere.

La Chişinău, criteriile de performanţă şi reformele nu sunt nici în prezent la turaţie maximă, deşi Moldova rămâne un frontrunner în comparaţie cu celelalte capitale ale Parteneriatului Estic. Criza politică din 2013 a demonstrat că pe anumite paliere – justiţie, transparenţa, lupta împotriva corupţiei – R.Moldova va trebui să aştepte până după alegerile din 30 noiembrie 2014. Situaţia este de aşa natură, încât reformarea radicală a multor instituţii riscă să provoace destabilizare politică în măsură să servească doar intereselor Rusiei. Însă nu trebuie să trecem cu vederea şi alt aspect: mecanismele tehnice de control a performanţei sunt deja instituţionalizate prin relaţia de asociere cu UE. Cu cât asocierea va avansa mai mult, cu atât relaţiile funcţionale cu UE vor fi mai strânse, şi deci, Bruxelles-ul va avea o capacitate mai mare de a constrânge Chişinăul la reforme.

Cum se explică căderea dramatică în sondaje a forţelor pro-europene de la Chişinău? Ce alte vulnerabilităţi mai are R.Moldova faţă de încercările Rusiei de a opri procesul de integrare europeană?

Aproape orice executiv, inclusiv unul de succes, se erodează. Nici coaliţia pro-europeană de la Chişinău nu este o excepţie. Însă, în cazul Coaliţiei, unul din factorii negativi care a contribuit foarte mult a fost criza politică prelungită din anii precedenţi.

Un alt factor, unul adesea subestimat, este media şi capacitatea sa de a educa publicul moldovean cu privire la schimbările rezultate din Asociere şi armonizare cu normele UE. Dacă există un domeniu unde puterea de la Chişinău a pierdut, în mare, bătălia, atunci acesta este ”vinderea” proiectului asocierii populaţiei largi. În Moldova există încă multă apatie politică, iar aceasta se reflectă în preferinţele media ale multor cetăţeni moldoveni.

Chiar dacă existenţa unor canale de ştiri a extins foarte mult sfera publică moldoveană în ultimii 3-4 ani, majoritatea populaţiei încă înclină spre media ruseşti, mai ales pentru conţinutul de entertainment pe care îl au cele din urmă. Totodată, aceasta le influenţează şi preferinţele pentru ştiri şi informare, ori, media ruseşti sunt foarte anti-europene şi cu un conţinut propagandistic de efect. De asemenea, o bună parte a populaţiei rurale nu este informată deloc despre ce se întâmplă la Chişinău, Bruxelles sau alte capitale europene, şi mai ales ce înseamnă asocierea pentru populaţia largă. Dacă consultăm statisticile despre consumul media (presa scrisă, audio, TV şi on-line) vom vedea că populaţia rurală se află într-un vid informaţional. În astfel de condiţii, canalele TV ruseşti cu un conţinut nostalgic URSS nu trebuie să depună eforturi prea mari pentru a fideliza un segment foarte important din populaţie. Una din greşelile Chişinăului a fost că nu a ştiut să contracareze mesajul mediatic eurasiatic venit prin media. Nici Bruxelles-ul nu a înţeles acest lucru.

În ce priveşte alte vulnerabilităţi, lista este lungă. În afară de secesiunile din est şi sud, ar fi Gastarbeiter-ii moldoveni din Rusia (circa 600.000). Dacă măcar o parte din ei şi-ar pierde locurile de muncă, atunci presiunea socială şi electorală ar fi foarte greu de suportat. Bruxelles-ul, dar şi celelalte capitale europene cu interese la Chişinău, ar trebui să gândească urgent o strategie de ajutor pentru Moldova pe acest dosar greu de soluţionat.

Chiar dacă Moldova a avut o creştere de 9% anul trecut, foarte puţini moldoveni pot fi acomodaţi pe piaţa muncii. Pe lângă aceasta, efectele pe termen scurt ale DCFTA (zona de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare) pot avea consecinţe negative pentru piaţa muncii, ceea ce va agrava şi mai mult situaţia în ajunul alegerilor. Am putea să adăugăm şi pericolul unui nou război al gazelor care va afecta şi Moldova, însă pe termen scurt impactul va fi limitat datorită sezonului cald care a început.

Octavian Milewski este cercetător specializat pe spaţiul Europei Centrale şi de Est şi colaborează cu mai multe think tank-uri din România, Polonia şi Germania.