Documente FBI: Hitler şi Eva Braun şi-au înscenat sinuciderea şi au trăit în Argentina
alte articole
Documentare video în limba engleză pe pagina originală a articolului din Epoch Times România.
Documente desecretizate recent de FBI dovedesc că guvernul american avea informaţii conform cărora liderul nazist Adolf Hitler şi partenera sa Eva Braun şi-au regizat sinuciderea din buncărul subteran din Berlin şi au ajuns să trăiască la poalele Munţilor Anzi din Argentina.
Potrivit variantei oficiale, pe 30 aprilie 1945 Adolf Hitler şi Eva Braun s-ar fi sinucis, iar trupurile lor, de ne-recunoscut, ar fi fost descoperite de sovieticii care au bombardat buncărul. Cadavrele ar fi fost duse de urgenţă în Rusia. Sovieticii au declarat că au îngropat repede cadavrele într-o locaţie secretă şi au păstrat fragmente de craniu şi material îmbibat cu sânge de la locul sinuciderii.
De la început istoricii au avut bănuieli în privinţa întregii afaceri, iscate şi datorită grabei cu care a fost tratat cazul.
Conform arhivelor, 3 zile înainte de descoperirea acestora, anume pe 27 aprilie, a fost emis un ordin din partea Statul Major al Forţelor Aeriene germane, care cerea ca toate avioanele disponibile să apere un coridor aerian foarte îngust între Berlin şi Danemarca. De ce ar exista un asemenea ordin în ultimele zile ale războiului?
Din mărturia pilotului german Peter Baumgart dată la Tribunalul de la Nuremberg reiese că acesta i-a dus personal pe Hitler şi Eva Braun cu un avion care a decolat de pe o pistă improvizată, apropiată de buncăr. Pilotul a fost condamnat în Polonia, ştiri despre acest lucru fiind publicate la 8 februarie 1949 în The Independent din Florida.
Alţi martori susţin că cei doi s-au îmbarcat în Danemarca pe un submarin, care ar fi ieşit la suprafaţă în sudul Argentinei, existând de asemenea martori acolo, care i-au văzut. Apoi alţi martori au susţinut că Hitler locuia cu partenera lui în San Carlos de Bariloche, la câteva sute de kilometri de Buenos Aires.
Într-o scrisoare către biroul din Los Angeles al FBI din august 1945, un informator neidentificat a fost de acord să facă schimb de informaţii pentru azil politic. Ce le-a spus agenţilor a fost uimitor. Informatorul a dezvăluit că două submarine germane au ajuns pe coasta argentiniană, iar Hitler cu Eva Braun a fost la bordul celui de-al doilea, submarinul U-530. Informatorul a oferit o descriere detaliată a satelor prin care a trecut Hitler şi a dat detalii despre înfăţişarea acestuia.
Se pare că Guvernul argentinian nu numai că l-a primit pe fostul dictator german, dar a ajutat, de asemenea, la ascunderea lui. În 1945, ataşatul naval din Buenos Aires a informat Washingtonul că există o mare probabilitate ca Hitler şi Eva Braun să fi ajuns în Argentina, iar informaţia coincidea cu apariţia submarinului U-530. Această dovadă este corelată de asemenea cu apariţia în presă a unor articole care detaliază construirea unui conac în stil bavarez la poalele Munţilor Anzi.
Mai mulţi ofiţeri de informaţii americani localizaţi în sudul Argentinei trimiteau zeci de rapoarte la centrul FBI din Washington. În luna iulie vorbeau despre locul unde se află Hitler, unde se duce, ce spun oamenii despre el, iar majoritatea rapoartelor trimise de aceştia primeau răspuns personal de la J. Edgar Hoover care preciza: „Mulţumim că ne-aţi trimis informaţiile, le vom investiga şi vă vom contacta dacă mai avem nevoie de altceva”.
Chiar şi cu o descriere fizică detaliată şi indicaţii privind locaţia lui Hitler, FBI-ul tot nu a manifestat un interes prea mare pentru subiect.
Probabil dovada cea mai convingătoare că Hitler a supravieţuit se află în Rusia. Când sovieticii au ocupat Germania, presupusele rămăşiţe ale lui Hitler au fost ascunse repede şi trimise în Rusia, şi n-au mai fost văzute de atunci. Asta până în 2009, când episodul „Scăparea lui Hitler” din seria Mystery Quest a History Channel a făcut într-adevăr istorie.
O echipă condusă de Nicholas Bellatoni a primit permisiunea de a merge în Rusia pentru a investiga rămăşiţele lui Hitler şi ale partenerei sale. După efectuarea testelor ADN pe unul dintre fragmentele de craniu recuperate s-a constatat că ceea ce se credea a fi craniul lui Hitler era de fapt al unei femei tinere. Nu numai că ADN-ul nu se potrivea cu niciuna din probe înregistrate considerate a fi ale lui Hitler, nici cele ale Evei Braun nu se potriveau cu ADN-ul familiei acesteia.
Anterior, în 1945 însuşi Stalin îi declara lui Truman că este de părere că Hitler nu a murit, în timp ce în 1952, Dwight D. Eisenhower a fost citat spunând „nu am fost capabili să obţinem nici cea mai mică dovadă tangibilă privind moartea lui Hitler”.
A fugit oare Hitler în Argentina? Dovezile par să indice acest lucru. De ce nu a făcut nimeni nimic? Asta e o întrebare la care nu avem încă un răspuns.
Documentele declasificate FBI le găsiţi aici: http://vault.fbi.gov/adolf-hitler/adolf-hitler-part-01-of-04/view