Trei mituri false legate de atentatele de la Bruxelles

1. Atentatorii au lovit Bruxelles-ul pentru că este capitala Europei. Fals, ei au ales acest oraş în primul rând pentru că Belgia este un stat slab, în care ştiau că autorităţile nu colaborează bine între ele, din cauza diviziunilor lingvistice şi identitare, şi că pot opera nestingheriţi.

Problema radicalizării musulmanilor din Belgia nu este nouă, dar s-a tot acutizat, profitând de ignoranţa autorităţilor. Faimosul cartier Molenbeek, o aşa numită no go zone, se încadrează perfect în paradigma societăţilor paralele despre care îmi vorbea avocata turco-germană Seyran Ateş în legătură cu Germania. În aceste zone practic statul (nici măcar poliţia) nu pătrunde, pe principiul coexistenţei paşnice postulate de multiculturalism, iar aceste comunităţi închise sunt lăsate în numele unei false toleranţe să trăiască după propriile legi. Această coexistenţă de culturi fără obiective şi valori comune, pe culoare diferite, nu are însă cum să nu ducă la conflicte pe termen lung.

Ca şi statul german, şi cel belgian a îngropat problema sub preşul corectitudinii politice şi al ideologiei multiculturalismului, dar ea nu s-a rezolvat, ci s-a acutizat. Cel mai mare număr de recruţi europeni ai Statului Islamic raportat la populaţie vin din Belgia - aproximativ 500. Autorităţile ştiau că aceştia se vor întoarce acasă şi totuşi n-au acţionat pentru a combate problema radicalizării din interior şi pericolul jihadismului violent.

Faptul că toate legăturile atentatorilor de la Paris duceau către Molenbeek, cartier care devenise un epicentru al jihadismului, şi asta nu a dus la o reacţie adecvată a autorităţilor arată un stat belgian care eşuează în înţelegerea şi combaterea pericolului jihadist. Ţara care se lăuda cu recordul de a fi stat nu mai puţin de 589 de zile fără guvern şi că a funcţionat bine s-a dovedit incapabilă să asigure securitatea propriilor săi cetăţeni. Teroriştii au profitat de un vid creat de eşecul guvernului, al poliţiei şi justiţiei.

Corupţia şi politizarea, manifestate prin controlul partidelor politice asupra funcţiilor şi fondurilor din serviciile publice şi a numirilor din justiţie şi poliţie, nu au fost contracarate cu reforme, ci s-a preferat împărţirea beneficiilor, scrie Politico.eu.

În plus, diviziunile lingvistice, între Flandra, vorbitoare de olandeză şi Valonia francofonă, au complicat şi mai mult problema. Politica în Belgia rămâne locală, iar politicienii nu vor să renunţe la clientela lor şi să pună laolaltă resursele. Bruxelles, ţinta atentatelor, are 19 comune sau cartiere, cu 6 forţe de poliţie separate. Potrivit Politico.eu, deşi ministrul de Interne, Jan Jambon, a promis că va face curăţenie în acest cartier în ceea ce priveşte jihadiştii, el avea nevoie de cooperarea regiunii Bruxelles şi a comunităţii francofone. Fiind un reprezentant al partidului naţionalist flamand N-VA, el nu a fost însă susţinut de establishmentul francofon din Bruxelles.

Pe de altă parte, este un fapt că în Belgia după fiecare scrutin parlamentar, pentru a se putea forma o coaliţii de guvernare sunt cedate noi puteri regiunilor. Problema este că nici măcar lupta împotriva terorismului nu este centralizată şi nu există personalul necesar pentru aceasta în poliţie şi serviciile secrete, şi nici echipamentele necesare supravegherii. După atentatele de la Charlie Hebdo, a ieşit la lumină faptul că serviciul secret belgian avea o lipsă de 150 de ofiţeri de informaţii.

În plus, fragmentarea aceasta pe linii lingvistice se traduce printr-o periculoasă lipsă de cooperare între instituţiile competente. Autorităţile belgiene s-au lăudat cu succesul prinderii, după patru luni, a atentatorului de la Paris, Salah Abdeslam, la Bruxelles, cu doar câteva zile înainte de atentatele de pe aeroport şi de la metrou. Aceste atacuri au arătat că Belgia este un stat eşuat din punct de vedere al aparatului de securitate, care nu este în stare să prevină terorismul.

Problema de fond este că nicăieri în Europa nu era mai uşor de planificat şi executat un atentat ca aici. Abdeslam s-a putut ascunde liniştit patru luni în Bruxelles la rude şi prieteni, a fost văzut la frizer şi la piaţă şi a putut planifica în linişte noi atentate. În ciuda alertei teroriste ridicate, autorităţile erau depăşite de această problemă.

Mai grav, după cum a dezvăluit preşedintele turc Erdogan, autorităţile belgiene fuseseră avertizate în legătură cu unul dintre atentatori, dar nu au luat măsuri, iar poliţia locală care identificase adresele teroriştilor nu a comunicat informaţiile centralei din Bruxelles.

2. Atacurile teroriste vor fi folosite ca o justificare pentru o invazie terestră în Siria. Fals. Preşedintele american Barack Obama n-a intervenit în Siria nici atunci când s-au folosit arme chimice împotriva civililor, încălcându-şi propria linie roşie, şi a respins până şi varianta impunerii unei zone de excludere aeriană în această ţară pe un teritoriu restrâns care să devină o zonă sigură pentru refugiaţii sirieni, care fug din calea războiului.

Chiar dacă Statul Islamic a revendicat atentatele de la Bruxelles, SUA nu se va lăsa atrasă în trimiterea de trupe în Siria, şi nici statele europene nu o vor face. Rusia rămâne un obstacol major şi chiar dacă şi-a retras parţial şi mai mult simbolic forţele armate, continuă să deţină supremaţia în spaţiul aerian, ba chiar îşi sporeşte pe ascuns efectivele militare.

În Belgia,diviziunile lingvistice şi identitare se manifestă şi printr-o periculoasă lipsă de cooperare între instituţiile competente. Ea s-a dovedit a fi un stat eşuat din punct de vedere al aparatului de securitate, care nu este în stare să prevină terorismul.

De asemenea, o intervenţie terestră, total improbabilă, împotriva Statului Islamic nu ar rezolva problema regimului Bashar al Assad, care alimentează exodul refugiaţilor către Europa în aceeaşi măsură prin crimele sale.

3. Musulmanii pot fi integraţi prin multiculturalism, care este o soluţie pentru moderarea lor. Greşit.

Marea întrebare care se pune pentru viitor este în ce măsură Islamul şi democraţia şi valorile occidentale sunt compatibile. În Germania se discută acum pe fondul crizei refugiaţilor despre obligaţia acestora de a se integra, de a respecta legile şi Constituţia.

Problema este că noile valuri de refugiaţi vin deja pe fondul problemei neintegrării musulmanilor turci. Târziu autorităţile germane au admis că ţara este o destinaţie de migraţie şi acum îşi pun problema integrării. Întrebarea este dacă noii veniţi vor fi dispuşi să se adapteze valorilor europene şi legilor naţionale, sau vor pune şaria deasupra oricărei legi. În momentul în care ei vor încerca să-şi impună concepţiile şi modul de viaţă nemusulmanilor, toleranţa naivă a europenilor se va dovedi sinucigaşă. Trădându-şi valorile sub semnul corectitudinii politice, Europa va pierde exact acele drepturi ale omului pe care spune că le apără.

Pentru prevenirea radicalizării, autorităţile germane de exemplu s-au gândit, ce-i drept târziu, la un mijloc de diminuare a influenţei politico-religioase a imamilor străini, prin crearea de departamente de teologie islamică în cadrul universităţilor germane, care să formeze imami moderaţi şi profesori de teologie islamică. Acesta este un exemplu al modului cum poate fi abordată problema radicalizării.

Guvernul belgian în schimb fusese acuzat că a facilitat construirea unor centre culturale şi moschei în care se predică şi se practică Islamul de orientare fundamentalist-salafistă (o interpretare extrem de restrictivă şi dură a Coranului, adoptată şi de ISIS) şi că a permis introducerea în şcolile belgiene a peste 600 de profesori salafişti, se arată în studiul ”Impactul noilor măsuri de combatere a fenomenului terorist, propuse la nivel european, asupra liberei circulaţii”, realizat sub egida IER.

Acelaşi studiu arată că ”trebuie gândite noi măsuri de securitate care să prevină atacurile. S-a dovedit că forţele de securitate europene nu colaborează între ele, mai mult decât atât nici măcar forţele de securitate naţionale, cum este cazul poliţiei belgiene, iar una dintre sursele terorismului în Europa este mai degrabă internă şi ea provine din eşecul politicilor de integrare ale unor state membre pentru migranţii europeni, din a doua şi a treia generaţie”.

Aceasta este adevărata problemă. Atentatorii de la Bruxelles, ca şi cei din Paris, sunt cetăţeni europeni, proveniţi din familii de migranţi la a doua sau a treia generaţie, marginalizaţi, izolaţi de societatea în care nu-şi găsesc locul. Atâta vreme cât statul nu intervine, în numele multiculturalismului, în enclavele acestea dominate de criminalitate, droguri, violenţă şi sărăcie, aceste zone vor rămâne un teren fertil de recrutare pentru Statul Islamic şi alte grupări teroriste.

Neamestecul şi inacţiunea în numele toleranţei şi multiculturalismului devin mortale pentru Europa. Dacă problema musulmanilor din interior nu este abordată adecvat, ea riscă să arunce în aer întregul continent.