Teroriştii au deturnat zborul MH370 spre Afganistan. Pasagerii sunt în viaţă

Teroriştii au deturnat zborul Malaysia Airlines MH 370, avionul aterizând în Afganistan; pasagerii sunt în viaţă, dar cu o stare de sănătate precară, a anunţat, joi, ziarul rusesc Moskovsky Komsomolets.
P. P.
12.04.2014

alte articole

Autorităţile din Malaezia investighează ipoteza ca Boeing-ul 777 să fi zburat nedetectat la bazele controlate de talibani din Afganistan. (youtube.com)
P. P.
12.04.2014

Teroriştii au deturnat zborul Malaysia Airlines MH 370, avionul aterizând în Afganistan; pasagerii sunt în viaţă, dar cu o stare de sănătate precară, a anunţat, joi, ziarul rusesc Moskovsky Komsomolets.

Cei 239 de pasageri au supravieţuit aterizării forţate şi se află într-o stare precară de sănătate din cauza lipsei de hrană, spune ziarul rusesc.

Noul raport al echipei de investigaţii internaţionale, chiar dacă nu a fost confirmat încă public de către oficialii din Malaezia, se potriveşte cu declaraţiile recente ale oficialilor ruşi, care spuneau că avionul deturnat se află în apropierea Pakistanului. Raportul rusesc concordă şi cu mesajele oficialilor Malaysia Airlines care spuneau că pasagerii zborului MH-370 sunt în viaţă.

Ziarul rusesc a primit informaţii, de la un agent al serviciilor secrete, conform cărora avionul deturnat se află în Afganistan, lângă graniţa cu Pakistan.

”Piloţii nu sunt vinovaţi, avionul a fost deturnat de terorişti necunoscuţi. Ştim că numele teroristului care a coordonat piloţii este Hitch. Avionul se află în Afganistan, nu departe de Kandahar, în apropierea graniţei cu Pakistan”, a adăugat ziarul rusesc.

”Avionul este pe un drum în apropierea lanţului muntos, şi are o aripă ruptă. Probabil aterizarea a fost dificilă. Toţi pasagerii au supravieţuit. Ei trăiesc în colibe şi nu au mai nimic de mâncare”, a mai spus presa rusă.

Raportul susţine că experţii în tehnologie de la bordul avionului au fost duşi într-un buncăr din Pakistan. Valoarea intelectuală a acestor experţi a fost estimată la mai multe miliarde de dolari.

”Douăzeci de specialişti asiatici au fost capturaţi. Este numai un japonez printre ei”, spuneau ruşii, referindu-se probabil la angajaţii companiei Freescale Semiconductor.

Teroriştii intenţionau să răpească experţii ce călătoreau la bordul avionul şi să ceară o recompensă, a mai precizat sursa.

Această versiune a fost susţinută de mai multe rapoarte ignorate. Martorii oculari au oferit relatări care descriau poziţia avionului, iar unul dintre pasagerii avionului şi-a apelat telefonic sora.

”Zborul MH370 ar fi putut să fi zburat în mod deliberat pe sub radar până la bazele controlate de talibanii de la graniţa cu Afganistanul. Autorităţile susţin că ultimul mesaj trimis din cabina piloţilor a venit după ce sistemul de comunicaţii al avionului fusese deja oprit”, nota Independent.

Pe 16 martie, misiunile de căutare începeau o ”nouă fază”, iar 26 de ţări se implicau în cercetarea coridoarelor sudice şi nordice probabile, conform premierului malaiezian, Datuk Seri Najib Tun Razak.

”Avionul a zburat mai multe ore într-o manieră consistentă cu o acţiune deliberată”, după ce a coborât sub altitudinea radarului principal. Sistemul de comunicare prin satelit al avionului arată că traseul urmat se afla într-unul din cele două coridoare, inclusiv în unul nordic ce se întindea cu aproximaţie de la graniţa Kazakstanului şi Turkmenistanului până în nordul Tailandei”, a anunţat Najib.

”Dacă acest incident se dovedeşte a fi cauzat de terorişti, va fi cel mai mare atac terorist suferit de China la nivel internaţional, şi ar fi similar cu experienţa din 11 septembrie a Statelor Unite. Statele Unite au cerut în mod repetat statelor din Asia de sud-est să le susţină eforturile anti-teroriste din Afganistan, însă răspunsul lor a fost mediocru”, a declarat Yang Henjun, un intelectual chinez independent.

Până în acest moment, nu a fost emisă nicio cerere de răscumpărare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor