Ţările europene dependente de gazul rusesc se aliază pentru a importa gaz american
alte articole
Ţările europene dependente de gazul natural rus, printre acestea numărându-se şi România, organizează un grup de lobby la Washington, care va încerca să convingă autorităţile americane să relaxeze legislaţia privind exportul de gaze naturale, astfel încât să poată cumpăra gaz natural lichefiat din Statele Unite, informează publicaţia The National Journal.
Într-un articol intitulat "Europa către America: Vrem gaze naturale de la voi"(We want your gas), The National Journal relatează că mai mult de 12 ţări, cele mai multe dintre ele din Europa de Est, lucrează cu o firmă de lobby de la Washington pentru constituirea unei coaliţii de lobby cu companiile energetice americane.
Coaliţia, care se va numi LNG Allies, va face lobby la Washington pentru ca ţărilor europene să li se permită accesul la gazele naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite, unde livrările au crescut în ultimii ani iar preţurile pe piaţa internă au scăzut, în comparaţie cu restul lumii. În prezent, legea federală limitează semnificativ dreptul companiilor americane de a exporta gaze naturale către ţările care nu sunt parteneri de liber schimb cu Statele Unite, ceea ce include Europa.
Două asociaţii comerciale, America's Natural Gas Alliance (ANGA) şi American Petroleum Institute (API) sunt interesate de acest proiect:
"Suntem cu siguranţă interesaţi de pieţele din Europa de Est şi căutăm cel mai bun mod de a lucra cu aceste ţări pentru a le aduce gaz natural curat şi bogat din America, dar nu am ajuns încă la un acord formal de a lucra cu un grup sau altul în acest sens ", a declarat purtătorul de cuvânt al ANGA, Dan Whitten.
Conform organizatorului coaliţiei, care a făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, ţările care vor face parte, cel mai probabil, din această coaliţie sunt: Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Croaţia, Ungaria, Slovenia, Suedia şi Grecia.
"Aceste ţări sunt încă foarte puternic dependente de Rusia şi ar fi încântate să aibă acces la piaţa de GNL; în plus, ele nu caută doar atât ci şi relaţii bune, solide de afaceri", a declarat sursa citată.
Rugat să comenteze, reprezentantul ambasadei Cehiei în SUA a declarat că ţara sa nu a luat încă o decizie finală în ceea ce priveşte coaliţia: "Vrem să aflăm mai multe despre ce anume implică, ce va însemna şi modul în care aceasta va funcţiona", a declarat Martin Pizinger, ofiţer politic şi economic la ambasadă.
Reprezentantul ambasadei Lituaniei, Simonas Šatūnas, a declarat, în schimb, că ţara sa se va alătura, cel mai probabil, acestui grup.
Sursa citată de Naţional Journal a declarat că mai sunt de pus la punct multe aspecte şi detalii logistice înainte ca toate ţările să îşi confirme participarea la coaliţie.
Motivaţii şi beneficii
Ţările europene şi-au intensificat în ultimul an eforturile de a-i convinge pe oficialii din Congres şi din administraţia Obama să le permită importul de gaz american, explicându-le acestora de ce vor atât de mult să importe gaze naturale, mai relatează The National Journal.
"În birourile noastre au intrat foarte mulţi reprezentanţi ai ţărilor ca să ne ceară să ne intensificăm eforturile pentru a exporta GNL. Motivul este că ruşii i-au prins în corzi şi pot să le ceară preţuri foarte mari", a declarat republicanul Ed Whitfield, preşedintele Subcomitetului pentru Energie, Comerţul cu Energie şi Electricitate din Camera Reprezentanţilor.
De asemenea, cu ocazia evenimentelor publice organizate la Washington în ultimele luni şi în mai multe interviuri acordate publicaţiei The National Journal pe acest subiect, reprezentanţi oficiali ai statelor europene au subliniat atât preocupările legate de securitate naţională cât şi raţiuni economice aflate ce îi motivează să importe gaze naturale din SUA.
Europarlamentarul grec, Niki Tzavela a declarat chiar că importul de GNL ieftin din SUA ar fi mai util economiei ţării sale decât ajutorul financiar primit prin intermediul Fondului Monetar Internaţional.
"E mai bine să ne daţi energie ieftină decât bani prin intermediul FMI", a spus Tzavela. Preţul actual al gazelor în Grecia, importate în proporţie de peste 50% de la ruşi, este de 17 dolari la un milion de unităţi termice britanice. Tzavela spune că în cazul în care Statele Unite ar exporta în Europa, preţul gazelor naturale din Grecia ar fi 7,50 dolari, acest preţ incluzând cheltuielile de transport şi infrastructura.
"Obiectivul final pentru noi este să scăpăm de manipularea preţurilor la gaze în funcţie de indicele ţiţeiului. Asta a făcut Gazprom, Europei", a declarat Tzavela.
Demersuri şi stadiul actual
De-a lungul timpului, National Association of Manufacturers şi industria energetică au făcut presiuni asupra administraţiei Obama şi asupra Congresului pentru relaxarea barierelor impuse asupra exporturilor de gaze naturale.
Departamentul pentru Energie a aprobat cinci cereri de a exporta gaze naturale către ţările care nu sunt parteneri de liber schimb cu SUA, dar foarte puţin gaz, dacă nu chiar deloc, se îndreaptă spre ţările europene (gazul american merge în pricipal în Asia, de unde companiile pot obţine preţuri mai mari). Mai mult de 20 de cereri sunt în curs de soluţionare la DOE (departamentul de energie american).
Legea care limitează exporturile de gaze naturale către ţările care nu sunt parteneri de liber schimb cu SUA, datează din 1938, şi le cere companiilor care doresc să exporte în aceste ţări să treacă printr-un proces lung şi din ce în ce mai politizat, de revizuire, care să determine dacă aceste exporturi ar fi în interesul ţării. Exporturile de GNL în ţări care au acorduri de liber schimb cu SUA sunt însă aprobate automat.,
Pentru a le asigura ţărilor din Europa de Est importul de gaze, grupul de lobby LNG Allies va viza o abordare în două direcţii, conform National Journal. Pe de o parte, statele şi companiile vor face lobby pentru ca exporturile de gaze naturale să fie incluse în acordul de liber schimb dintre SUA şi UE, pentru care negocierile au fost începute în vara anului trecut. Pe de altă parte, Coaliţa va face lobby în Congresul SUA pentru adoptarea unor legi introduse în ambele camere, prin care să se aprobe mai rapid exporturile către ţări care sunt membre ale NATO.
Desigur, pentru atingerea acestui obiectiv vor trebui depăşite obstacole politice dificile, pentru membrii Congresului principala prioritate fiind să asigure, în primul rând, un nivel scăzut al preţurilor la energie pe piaţa internă şi, pe plan intern, există grupuri industriale care se tem că îşi vor pierde avantajul competitiv dacă concurenţa din Europa va beneficia de gaz ieftin american.
Cauza ţărilor europene are deja susţinători în Congresul american. Congresmanul John Shimkus, a cărui familie este lituaniană, a dat glas sentimentului pro-european:
"Aceste ţări ne ajută cu tot ceea ce le cerem în lupta împotrivă terorismului, trimiterea de trupe în Afganistan şi în Irak. Ele sunt cu totul de partea noastră şi ar face orice ca să ne ajute", a pledat Shimkus cauza aliaţilor europeni.
Conform unui grafic al dependenţei, publicat de The National Journal, România importă din Rusia în jur de un sfert din necesarul pentru consumul de gaze naturale, în timp ce state precum Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia şi Lituania depind total de gazul rusesc. Dependente de importurile din Rusia, cu peste 50% din consumul intern, sunt şi Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Polonia, Austria şi Ungaria.
Reacţia Gazprom
Un purtător de cuvânt al grupului Gazprom, gigantul energetic controlat de statul rus, nu a comentat nimic despre formarea coaliţiei însă a dat publicităţii o declaraţie amplă, prin care se încearcă discreditarea acestui demers. În viziunea ruşilor, importul de gaze naturale nu ar reduce preţurile pentru naţiunile europene, ci dimpotrivă ar putea chiar să le crească preţurile. "Construcţia de terminale GNL ar trebui să fie plătită şi, prin urmare, cineva trebuie să plătească pentru asta. În acest caz, este consumatorul final", declară Gazprom.
În "contrapartidă", Gazprom "este un furnizor de gaze naturale de încredere, care face toate eforturile posibile pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale". "Acest lucru asigură claritatea şi predictibilitatea relaţiilor noastre, atât cu consumatorii europeni cât şi cu vecinii noştri apropiaţi în anii ce vor veni", a declarat Olga Moreva, purtătoarea de cuvânt a Gazprom.