Bruxellesul promite ajutor în renegocierea cu Rusia a proiectului South Stream

Comisia Europeană a promis că va ajuta ţările membre în renegocierea cu Rusia a acordurilor interguvernamentale cu privire la proiectul de gazoduct South Stream, scrie vineri cotidianul sofiot Capital
Gazoductul South Stream (ANDREJ ISAKOVIC / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
13.12.2013

Comisia Europeană a promis că va ajuta ţările membre în renegocierea cu Rusia a acordurilor interguvernamentale cu privire la proiectul de gazoduct South Stream, scrie vineri cotidianul sofiot Capital.

După o întâlnire avută la Bruxelles, comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, şi ministrul bulgar al economiei şi energiei, Dragomir Stoinev, au dat nuanţe diferite cu privire la angajamentul executivului european. Potrivit lui Stoinev, CE a dat un răspuns pozitiv solicitării din partea Bulgariei şi a acceptat să-şi asume rolul de conducere în negocierile cu Rusia. În acelaşi timp, Oettinger a afirmat că Bruxellesul îşi asumă rolul de avocat al acestor ţări şi le va ajuta atât timp cât acordurile trebuie să fie puse la punct cu normele comunitare.

Diferenţa în cele două interpretări este importantă, având în vedere poziţia exprimată de mai multe ori de Rusia, conform căreia acordurile interguvernamentale cu cele şase ţări din UE au prioritate faţă de legislaţia comunitară, notează cotidianul bulgar.

Anterior, CE declara că acordurile încheiate de Rusia cu ţările pe teritoriul cărora va trece South Stream nu corespund în deplină măsură normelor europene ale concurenţei şi prevederilor celui de-al Treilea pachet energetic. Bruxellesul afirma că cerinţele UE nu sunt respectate în totalitate, nici în ceea ce priveşte separarea operatorilor de combustibili energetici şi producătorilor de energie şi nici la capitolul legat de accesul unor terţe ţări la reţeaua energetică sau la cel privind legislaţia pentru protecţia mediului înconjurător.

Ministrul bulgar al economiei şi energiei Dragomir Stoinev insistă însă că ţara sa a garantat accesul unor terţe ţări la reţeaua energetică. El vizează cel mai probabil cele două amendamente la acordul semnat la 31 octombrie, anul acesta, la Sofia între Holdingul bulgar de energie şi Gazprom Aceste documente nu sunt însă publice şi nu se ştie ce conţin, notează ziarul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor