Tărâmul de vis al Cappadociei: Defileul şi Valea Ihlara

Valea Ihlara (Tomasz Lisowski / Adventurous Travels)
Tomasz Lisowski
31.10.2014

Valea Ihlara se află într-una dintre cele mai frumoase regiuni din Turcia, Cappadocia, şi este plină de formaţiuni de rocă naturale de basm, luând forma unor hornuri, ciuperci şi alte forme sculpturale - ca şi cum acestea ar fi fost sculptate de către om. Deşi Cappadocia este binecunoscută, mai ales din cauza celebrelor zboruri cu balonul cu aer, Valea Ihlara nu pare la fel de vizitată de călători. Când am fost acolo, nu am văzut nici un alt turist (ceea ce a fost excelent!). Cu toate acestea, aş dori să vă încurajez, în timpul şederii dumneavoastră în Cappadocia, să vedeţi valea şi defileul căci acestea măresc atât semnificaţia istorică cât şi cea naturală şi este oarecum diferită de restul regiunii.

Ihlara este situată în provincia Aksaray, la 36 km de Aksaray şi 80 km de principalul oraş - poarta de acces la regiunea Cappadocia - Goreme. Dacă nu conduceţi, există o mulţime de agenţii de turism din Goreme (şi cred că toată Cappadocia), care oferă diverse excursii în regiune, care includ, de asemenea, Valea Ihlara. Din oraşul Ihlara, puteţi să vă duceţi până la canion şi să vă plimbaţi prin el în jur de 8 km, de-a lungul râului Melendiz până în oraşul pe de cealaltă parte - Guzelyurt.

Frumuseţea naturală a zonei este evidentă pentru toţi cei care au urcat vreodată valea. În apropiere, magnificul Munte Hesan (ce măsoară 3253 metri deasupra nivelului mării), vulcanul latent care a dat naştere canionului Ihlara, se înalţă peste provincia Aksaray. După erupţia acestuia, mişcările tectonice au produs o înaltă presiune în scoarţa terestră, remodelând-o şi creând fisurile care au dus la formarea canionului. Terenul adiacent a fost acoperit de cenuşă vulcanică şi un strat de roci dure şi lavă. Când lava s-a consolidat şi secolele au trecut, părţile inferioare ale rocii tuf (cenuşă vulcanică consolidată) şi alte materiale mai moi au fost erodate de forţele naturii: ploaia, vântul, apa curgătoare, etc. lăsând partea superioară intactă. Acesta este modul în care s-au format în Cappadocia omniprezentele "hornuri de basm". Le puteţi găsi, de asemenea, chiar la celălalt capăt al Valei Ihlara, în apropierea oraşului peşteră numit Selime (de asemenea, ceva ce trebuie să vedeţi!)

În interiorul canionului nu veţi găsi nici una din hornurile de basm (şi poate că e mai bine aşa pentru că e frumos să vezi ceva diferit), dar există alte formaţiuni de rocă uimitoare, cum ar fi coloanele de bazalt, similare cu cele pe care le-am văzut în Causeway Giant în Irlanda de Nord şi pe plajele cu nisip negru din Islanda.

Mersul pe jos este foarte plăcut, cu siguranţă veţi întâlni forme de viaţă sălbatică, de exemplu, păsări şi şopârle, şi în mijloc există unele cabane din lemn, unde vă puteţi răsfăţa cu o cafea turcească şi alte gustări locale.

Dacă vă gândiţi despre momentul în care să vizitaţi Cappadocia, v-aş recomanda să o faceţi toamna. Vremea este încă frumoasă şi nu este la fel de cald ca în timpul verii. Mai mult, arborii şi arbuştii se colorează în roşu, galben şi portocaliu oferind un peisaj spectaculos ce contrastează cu rocile golaşe.

Copyright © 2014Adventurous Travels Acest articol a fost scris de Tomasz Lisowski şi publicat iniţial la www.adventurous-travels.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor