Suspansul a luat sfârşit. Elena Udrea, condamnată la 6 ani cu executare în dosarul ”Gala Bute”
alte articole
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, dosar în care este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale.
De asemenea, instanţa a decis confiscarea de la Udrea a banilor care ar fi fost primiţi ca şpagă: 695300 de lei şi 296700 de lei. Potrivit Adevarul, Curtea Supremă a mai decis confiscarea de la Rudel Obreja a sumei de 3 milioane de lei şi să plătească MTS suma de 737.000 de lei. Decizia nu este definitivă şi va putea fi atacată atât de Elena Udrea cât şi de procurori.
Anterior pronunţării sentinţei, Udrea declara că se aşteaptă la o achitare:
"Din punctul meu de vedere, aşa cum am şi cerut, soluţia nu poate să fie decât de achitare, pentru că acesta este un dosar bazat exclusiv pe declaraţiile unor persoane care au încercat să se salveze în acest fel", afirma fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea.
Alte sentinţe pronunţate în dosar
Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea, care a recunoscut acuzaţiile procurorilor, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Ana Maria Topoliceanu, fosta directoare a Companiei Naţionale de Investiţii - 3 ani de închisoare cu suspendare. Şi aceasta a recunoscut acuzaţiile.
Tudor Breazu, fostul administrator al moşiei Nana a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.
Dragoş Botoroagă, afacerist care a recunoscut acuzaţiile: 2 ani de închisoare cu suspendare.
Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării: 4 ani cu suspendare.
Rudel Obreja: 5 ani de închisoare cu executare.
Ion Ariton, ministru al Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri: achitat.
Dosarul, în viziunea DNA
Procurorii o acuză pe Elena Udrea că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (Ştefan Lungu, Ana-Maria Topoliceanu, Gheorghe Nastasia şi Breazu Tudor Liberiu) au primit, cu ştiinţa Elenei Udrea, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de minister. Sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta, respectiv organizaţia Bucureşti a PDL şi a lui Rudel Obreja, organizatorul Galei Bute.
Udrea mai este acuzată că şi-a exercitat atribuţiile în mod nelegal şi a determinat alţi funcţionari din cadrul ministerului să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul ministerului şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.
Potrivit procurorilor, Ion Ariton, în calitate de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, s-a alăturat demersului prin care se urmărea crearea unui folos necuvenit lui Rudel Obreja cu prilejul organizării galei de box menţionate şi a determinat reprezentanţii mai multor companii din subordinea ministerului să realizeze sponsorizări într-o modalitate interzisă de lege.
"În cursul anului 2010, ministrul Udrea Elena Gabriela a primit în mod indirect, pentru sine şi pentru altul, prin intermediul lui Lungu Ştefan, foloase materiale de la Gardean Adrian şi Gardean Miron, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.
La datele de 24.08.2010 şi 20.12.2010, mituitorii au dispus transferul sumei totale de 695.367,06 lei în patrimoniul unei societăţi controlate de inculpatul Lungu Ştefan, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziţie. Suma menţionată reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister către UAT Cavnic şi UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de S.C. Termogaz Company S.A", arăta DNA.
De asemenea, în perioada 2010 – 2011, Udrea, împreună cu Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la Dragoş Marius Botoroaga, administratorul S.C. Consmin S.A., pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.
După ce Compania Naţională de Investiţii realiza plăţile către S.C. Consmin S.A. pentru lucrările efectuate, Dragoş Botoroaga dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ştefan, S.C. Last Time Studio S.R.L., în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăţi, în valoare totală de 335.486 lei.
La rândul său, Ştefan Lungu dădea banii primiţi lui Tudor Breazu, persoană apropiată atât de Udrea cât şi de Topoliceanu. Plăţile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii S.C. Ekaton Consulting S.R.L. administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei, mai arată procurorii.
De asemenea, în cursul anului 2011, Elena Udrea a cerut şi a primit de la Adrian Gardean, direct şi indirect, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. şi S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.
În februarie 2011, Udrea i-a cerut lui Adrian Gardean ca din sumele primite de la minister să facă mai multe „sponsorizări”, transmiţându-i că trebuie să discute detaliile cu Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului. Ulterior, Elena Udrea i-a cerut lui Gheorghe Nastasia să îi comunice lui Gardean că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăţilor efectuate şi care urmau să fie efectuate în cursul anului 2011.
Ca urmare a acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean i-a înmânat 200.000 de euro lui Ştefan Lungu, care i-a predat lui Nastasia Gheorghe, însă banii au fost restituiţi de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunţată organelor de urmărire penală.
În data de 06.10.2011, Adrian Gardean a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Gheorghe Nastasia, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. Termogaz Company S.A. şi de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Cu acelaşi prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gardean Adrian, la cererea Elenei Udrea, că suma remisă nu acoperea procentajul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăţilor care urmau să fie efectuate către cele două societăţi, iar pentru diferenţă i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăţi controlate de Rudel Obreja.
Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia ministrului Udrea, iar diferenţa de 3.000.000 lei a fost transferată de S.C. Termogaz Company S.A. în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate.