Ponta vs. Platforma lui Cioloş. Pîslaru: Nu trebuie să cedăm populismului şi naţionalismului găunos

Poziţia Platformei România 100 este clară - nu trebuie să cedăm populismului şi naţionalismului găunos, ce ascund de fapt interese de grup pur egoiste care vor să profite de pe urma periferizării ţării, ci să promovăm o Românie puternică într-un proiect European integrat, a atras atenţia joi, pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, vicepreşedinte al organizaţiei conduse de Dacian Cioloş.

Reacţia tehnocratului vine în contextul în care Platforma România 100 a făcut o serie de precizări în replică la afirmaţiile lansate de fostul premier Victor Ponta cu privire la viitorul României în Uniunea Europeană.

Vă prezentăm mai jos poziţia platformei lui Cioloş, transmisă de Alin Mituţa, fostul şef al Cabinetului tehnocrat şi director executiv în cadrul organizaţiei:

1. Apartenenţa la zona Euro

Într-adevăr, guvernul Cioloş nu şi-a asumat o dată precisă pentru aderarea la zona Euro. Asta, nu pentru că nu a crezut în necesitatea apartenenţei la nucleul economic european, ci pentru că ştia, în mod responsabil, că era un guvern de tranziţie şi că obiectivele, măsurile economice şi bugetare necesare unui asemenea proiect, pentru a avea succes, trebuie asumate politic de un guvern cu o susţinere parlamentară solidă.

În acest moment avem un guvern care are majoritatea necesară asumării unui astfel de obiectiv naţional, doar că preocupările lui par să fie centrate pe alte subiecte şi teme, cu mult mai puţin relevante pentru viitorul României, dacă ne raportăm la poziţionarea noastră europeană.

România şi-a asumat aderarea la Euro atunci când a aderat la Uniunea Europeană. Acest lucru este inclus în Tratatul de aderare a României la UE. Marea Britanie şi Danemarca sunt singurele state membre care şi-au negociat un 'opt-ouţ' permanent. În aceste condiţii, o discuţie despre dacă vrem sau nu vrem să aderăm la zona Euro e irelevantă. Aşa cum stau lucrurile acum problema se pune când vom face acest pas. Evident, trebuie îndeplinite criterii de convergenţă economică pentru a putea adopta moneda euro, în aşa fel încât să nu destabilizăm nici economia României nici pe cea a zonei Euro.

În momentul în care le vom îndeplini, România poate intra în "anticamera" zonei euro şi declanşa procesul de aderare. Desigur, pe lângă convergenţa nominală cu zona euro, se mai pune şi problema esenţială a capacităţii economiei româneşti de a face faţă concurenţei în zona Euro. Iar pentru aceasta, nu e suficient să aliniezi nişte cifre, trebuie responsabilitate şi viziune în deciziile politice cu impact economic şi social. Altfel spus, pentru ca nivelul de trai al românilor în zona Euro să fie unul bun, consolidat, real, nu ne putem juca luând decizii populiste şi aruncând sarcina pe generaţiile viitoare, pentru că asta se va răsfrânge şi asupra celorlalţi parteneri din zona Euro.

2. Apartenenţa la spaţiul Schengen

Este de notorietate faptul că aderarea la Schengen nu mai este demult o problemă legală sau tehnică, ci una pur politică. Ea a devenit politică din momentul în care unele State Membre au creat o legătură între dosarul MCV şi Schengen. Dar responsabilitatea acestei legături nu este doar a acelor state membre, şi în nici un caz a guvernului Cioloş. Pierderea de credibilitate în dosarul MCV a început demult şi a fost acutizată de momente pe care domnul Ponta le cunoaşte foarte bine, precum Marţea Neagră, vara 2012 sau, mai nou, OUG 13, toate acestea oferind constant argumentul ideal că reformele din România care vizează justiţia nu sunt ireversibile şi durabile.

Guvernul Cioloş a fost cel care a încercat anul trecut, atât prin eforturi diplomatice bilaterale cât şi la nivelul instituţiilor europene, să acrediteze ideea unui nivel de maturitate atins de cadrul instituţional din România şi de societate în ansamblul ei, care să permită internalizarea reformelor în justiţie şi lupta anti-corupţie şi reglarea la nivel intern a unor eventuale derapaje precum cele din trecut. Apariţia OUG 13 a dovedit două lucruri: că, din păcate, e încă posibil să avem un guvern şi o coaliţie politică dispuse să sacrifice obiective naţionale importante, pentru satisfacerea unor interese private şi că, pe de altă parte, am anticipat corect atunci când am susţinut în faţa partenerilor externi că societatea românească a ajuns să aibă forţa de a sancţiona derapajele politice.

Cât despre contracte date unor state membre în schimbul susţinerii politice, aici domnul Ponta pare să extrapoleze din nou o realitate care aparţine partidului domniei sale, obişnuit să facă astfel de trocuri şi să gândească într-o astfel de paradigmă, cu presupunerea că şi alţii gândesc la fel. Nu, domnule Ponta, guvernul Cioloş nu a gândit astfel, negocierile contractelor respective s-au făcut transparent şi nu pe ascuns, doar din perspectiva intereselor strategice, economice şi militare ale României. Greu de înţeles, ştim asta… De altfel am făcut precizări ample legate de contextul adoptării Hotărârii de Guvern privind achiziţionarea corvetelor.

3. Politicile privind imigraţia

E foarte trist să îl vedem pe domnul Ponta vorbind despre poziţia „românească” pe tema migraţiei, despre votul împotriva Germaniei şi despre credibilitate zero. E trist pentru că, pe de o parte, e adevărat, dar şi mai trist pentru că vine de la domnul Ponta, cel care conducea guvernul României când toate aceste poziţionări se petreceau.

4. Disciplina fiscal bugetară

E ciudat cum domnul Ponta amestecă perioadele, planurile şi responsabilităţile atunci când vorbeşte despre disciplina fiscal-bugetară necesară pentru a face parte din nucleul dur al Uniunii Europene şi de care, zice dumnealui, nu am fi în stare. Guvernul Cioloş a menţinut un deficit bugetar sub 3%, în ciuda scăderilor de taxe şi creşteri de cheltuieli decise de Guvernul Ponta. Proiectul de buget pentru anul 2017 lăsat spre finalizare Guvernului Grindeanu, de asemenea, a propus menţinerea unui deficit sub 3% din PIB, deci în conformitate cu regulile europene care sunt de bun simţ, sunt bazate pe observarea evoluţiei economiilor statelor membre, şi care în esenţă spun să nu te îndatorezi atunci când nu se justifică.

Cine ar fi de vină dacă România intră în procedura de deficit excesiv pentru că nu respectă ţinta de deficit bugetar de 3% în 2017? Cine a propus măriri salariale şi de pensii mult peste ceea ce ar permite productivitatea actuală a economiei româneşti? Cine guvernează în acest moment, Cioloş sau partidul din care domnul Ponta face parte? Altfel spus, decât să ne plângem că suntem la periferia Europei şi avem deficit mare şi nimeni nu ne bagă în seamă în aceste condiţii - deci iată drobul de sare deasupra capului, poate ar fi mai bine să ne propunem obiective ambiţioase pentru România şi cu responsabilitate în deciziile politice să o ducem acolo unde merită.

Pe de altă parte, într-o totală contradicţie cu afirmaţia anterioară, domnul Ponta cere un deficit peste media UE. În primul rând, domnul Ponta trebuie să ştie că în regulile de prudenţialitate macroeconomică nu există un astfel de indicator, „deficit mediu european”. Indicatorul care exprimă o politică bugetară prudentă la nivel european este tocmai deficitul de maxim 3% din PIB.

Argumentul că ţările care ne cer austeritate au depăşit acest nivel pentru a se dezvolta este fals. Da, sunt ţări care au accentuat derapajele economice din motive populiste, însă preţul plătit va fi greu de suportat tocmai de cetăţenii acestor ţări, în anii care vor urma. De asemenea, este adevărat, acest deficit poate fi depăşit, în cazul excepţionale. Legislaţia europeană permite depăşirea pragului de 3% cu o anumită marjă pentru investiţii importante şi durabile în economia statelor membre.

Aceste tipuri de investiţii sunt clar definite în clauza de flexibilitate a Pactului de Stabilitate şi Creştere Economică. Guvernul Grindeanu însă, nu face investiţii în economia ţării, deci nu se califică sub această clauză. Dimpotrivă, aflăm că nu mai sunt bani la buget pentru a finanţa investiţii. Guvernul cauzează deficit peste limita admisă (3% din PIB) şi destabilizează economia îndatorind generaţiile viitoare, nu pentru a crea locuri de muncă, nu pentru a investi în tehnologii şi în viitorul lor, nu pentru a consolida o creştere economică durabilă sau pentru infrastructură, ci pentru satisfacerea unor oferte electorale nerealiste, cu creşteri de cheltuieli publice nesustenabile pe termen lung.

Ca un credit la bancă cu o dobândă colosală, aceste pomeni ne vor amăgi pentru o perioadă scurtă cu o aşa- zisă prosperitate regăsită în buzunarele românilor. Realitatea este că va veni un moment când va trebui să plătim acest credit foarte scump.

O politică economică sănătoasă reieşită dintr-o logică de bun-simţ spune că atunci când eşti pe vârf de creştere economică, este bine să investeşti ca să te dezvolţi şi să economiseşti pentru vremuri mai tulburi. Aceasta înseamnă că, în aceste situaţii, este sănătos chiar să ai un deficit mult mai mic decât pragul de 3%, pentru a-ţi putea permite ca în perioade mai dificile cu cheltuieli publice mai mari să te menţii într-o marjă de deficit bugetar acceptabilă.

În România însă, suntem în situaţia paradoxală în care avem o creştere economică printre cele mai mari din UE şi cu toate acestea facem deficit peste măsură şi nu pentru a ne dezvolta ci pentru a consuma şi a importa.

O astfel de gândire economică numai sănătoasă nu e.

5. Drepturi şi beneficii sociale

Recomandăm domnului Ponta să citească atent documentul pregătit de Guvernul României în iulie 2016, după referendumul Brexit şi trimis tuturor partidelor politice, dar şi memorandumurile de poziţionare a României pe problematica drepturilor sociale şi a liberei circulaţii a forţei de muncă în UE. Va vedea acolo că Guvernul Cioloş a avut o poziţie fără nici un fel de echivoc, atât faţă de Marea Britanie, cât şi faţă de alte State Membre ale Uniunii care încearcă îngrădirea acestor libertăţi. De altfel, guvernul Cioloş a poziţionat România alături de alte 10 state membre din flancul central estic al UE în a cere Comisiei Europene să ia în calcul cartonaşul galben ridicat la nivel parlamentar pe acest dosar. Deci, ipocrizie şi nimic mai mult, domnule Ponta.

6. Despre apartenenţa la nucleul dur al Uniunii Europene

Ceea ce recomandă domnul Ponta domnului Cioloş, şi nouă românilor, este să ne acceptăm soarta de periferici europeni, să ne ajustăm ambiţiile strategice în jos şi să mergem alături de regimurile cu accente populiste din alte State Membre estice care alimentează acest model de gândire politică, foarte plăcut şi de domnul Ponta.

Ca să fim foarte clari: nu e atât de greu să te aliniezi şi să fii acceptat în nucleul Uniunii Europene. Trebuie însă să fii credibil prin ceea ce faci la tine acasă, să ai argumente atunci când te opui la ceva şi atunci când propui altceva, să le susţii în mod consecvent şi credibil. Iar pentru asta trebuie să te gândeşti în primul rând la România şi la români, mai puţin la ce contracte dăm celor care finanţează campaniile electorale şi apoi la cum să facem să scăpăm de urmărirea penală. Pentru că, din păcate, la asta s-a redus neputinţa noastră de a fi parteneri serioşi la nivelul UE.

Propunându-ne să avem curajul de a ne proiecta în nucleul UE nu înseamnă că nu avem unele obiective comune cu ţările vecine şi că nu ne putem alia cu acestea atunci când este nevoie. Apartenenţa la nucleul UE nu este şi nu trebuie să fie o iluzie, aşa cum ne sfătuieşte domnul Ponta. Trebuie să fie un obiectiv curajos - acela de a scăpa de complexul periferiei şi a demonstra că România poate împărtăşi valorile în jurul cărora se construieşte Europa, aşa cum au arătat-o cei care au cerut în stradă onestitate, transparenţă, respect pentru cetăţean. Periferia geografică poate fi compensată, dar periferia din starea de spirit ţine de asumare.

Noi nu vindem iluzii şi nici nu încercăm să-i resemnăm pe români că sunt condamnaţi periferiei, ci ne asumăm obiective şi credem că se poate mai bine dacă noi înşine hotărâm să ne facem viaţa mai bună.