Dragnea vrea să pună şef la SIE: Iohannis să aibă o atitudine înţeleaptă, ca să nu ajungem într-un blocaj
alte articole

Pentru postul de director al Serviciului Român de Informaţii ar trebui să existe "o negociere cinstită", iar atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis trebuie să fie una înţeleaptă în acest sens, pentru a nu se ajunge la un blocaj, a declarat duminică, la Antena 3, liderul PSD Liviu Dragnea.
"Corect ar fi să existe o negociere cinstită. Eu nu vreau să pun presiune sub nicio formă. Cred că principiul echilibrului politic între cele două servicii a fost un principiu bun. Ştiu ce a spus preşedintele că acest principiu poate n-a mai fost respectat în toate cazurile, în ultimii ani, dar asta nu înseamnă că trebuie să continuăm şi noi această acţiune greşită.
Dacă o să ne cheme, dacă o să mă cheme, dacă o să mă invite, eu am să am un punct de vedere foarte serios, foarte cinstit, foarte ferm în lumina respectării acestui principiu al echilibrului în ceea ce priveşte SIE. Şi cred că şi preşedintele Iohannis va avea o atitudine înţeleaptă, ca să nu ajungem într-un blocaj", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.
Întrebat dacă este posibil să fie agreat Dacian Cioloş pentru şefia SIE, liderul social-democraţilor a replicat: "De PSD nu. Vorbeam de un principiu al echilibrului".
Dragnea susţine că există în PSD oameni care au experienţă dar şi oameni care ar putea să fie susţinuţi de partid pentru a ocupa şefia SIE, "oameni care pot ocupa această funcţie la un serviciu foarte respectat în exterior" şi care ar merita să fie mult mai respectat şi în interior.