Olguţa Vasilescu umblă din nou la promisiuni. Salarii de 3600 euro pentru medici

În timp ce în Parlament se lucrează la legea graţierii iar pe rol aşteaptă "cuminţi" OUG 9 şi OUG 6, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu vorbeşte despre măriri de salarii.
Olguta Vasilescu(Ministrul Muncii), (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
27.03.2017

Salariul unui medic din secţiile ATI va ajunge, în 2018, până la 3.600 de euro, susţine ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, care promite majorări spectaculoase de salarii până în 2020.

Ministrul mai anunţă că cel mai mare salariu din sistemul bugetar îl va avea preşedintele României, 18.000 de lei. În prezent, în sistemul bugetar sunt funcţionari care au salarii mai mari decât preşedintele României, “ceea ce nu este în regulă”, a precizat Vasilescu, relatează Mediafax.

"Lucrăm cu specialişti care încă înainte de 1989 au lucrat la legea salarizării unitare. Mulţi spun că legea de pe vremea lui Ceauşescu era de fapt cea mai bună, pentru că ştiai de unde pleci şi unde trebuie să ajungi la capătul carierei. Încercăm să aplicăm principiile bune din toate celelalte legi ale salarizării şi să o aplicăm”, a declarat Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

Reamintim că promisiunile de majorări salariale vin în contextul în care atât FMI cât şi Comisia Europeană plus experţi autohtoni au avertizat că punerea în practică a tuturor măsurilor din programul de guvernare PSD ar prezenta un cost suplimentar de 5,5% din PIB până în 2020 şi că ne-ar putea paşte soarta Greciei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor