Summitul G20 şi lecţiile globale învăţate în Hangzhou

La summitul G20 din oraşul chinez Hangzhou, preşedintele american Barack Obama şi omologul său chinez Xi Jinping au anunţat ratificarea Acordului de la Paris încheiat la Conferinţa ONU pentru Schimbarea Climei din 2015.

Cu Beijingul şi Washingtonul la bord, 26 de ţări au ratificat acordul, dar SUA şi China sunt responsabile pentru 18% şi, respectiv, 20% din emisiile globale de dioxid de carbon, conform multor savanţi aceasta fiind principala cauză a încălzirii globale.

Comunicatul final al summitului G20 a fost bine primit în întreaga lume. Acesta face apel la combaterea evaziunii fiscale, dezvoltarea comerţului şi a investiţiilor internaţionale, stimulente financiare suplimentare şi inovaţii pentru a extinde creşterea economică; în plus, acordul se opune “atacurilor populiste” împotriva globalizării şi susţine întărirea sprijinului pentru refugiaţi.

Recentul eveniment a constituit cea de-a 11-a întâlnire a Grupului celor mai industrializate 20 de ţări din lume şi prima care a fost găzduită în China. La sosirea în oraşul Hangzhou, preşedintele american Barack Obama a fost umilit în mod intenţionat: nu i s-au oferit nici covor roşu şi nici scări pentru a coborî din avion, fiind nevoit să utilizeze o uşă de rezervă a Air Force One. După ce l-au forţat să folosească o uşă auxiliară, oficialii chinezi au încercat să împiedice agenţiile media să înregistreze ceea ce se întâmplă. Dar Obama, prudent, a ignorat incidentul.

Peste 200 de fabrici de oţel din Hangzhou au fost forţate să îşi suspende producţia pe durata summitului pentru a reduce temporar poluarea aerului. Multora li s-a reamintit că propriile lor industrii au fost externalizate către China, pentru că guvernul comunist este implicat într-o serie de încălcări ale legilor internaţionale privind comerţul şi protejarea mediului.

Academicienii americani Greg Autry şi Peter Navarro estimează că SUA a pierdut în deceniile recente aproximativ 54.000 de fabrici şi 24 milioane de locuri de muncă, în mare parte în favoarea Chinei. La începutul anilor 2000, 32 de companii americane pentru prelucrarea oţelului au intrat în faliment din cauza concurenţei neloiale, în special a Chinei.

Cei doi profesori specialşti în afaceri susţin că toate naţiunile ar trebui să iniţieze politici pentru crearea unui comerţ echitabil, inclusiv definirea manipulării valutare ca fiind o subvenţie ilegală la export şi adăugarea acesteia la alte subvenţii atunci când se iau în considerare penalităţi anti-dumping, precum adoptarea şi aplicarea proiectelor de mediu, sănătate şi reglementările de siguranţă în conformitate cu normele internaţionale.

Cartea lui Dan DiMicco “American Made” pledează pentru restaurarea producţiei până la un rol central în economia americană şi avertizează că inovarea nu va impulsiona pe cont propriu o economie.

Cartea lui DiMicco care se referă la economia americană – şi, de fapt, la multe alte economii – ar trebui să convingă pe toată lumea că lucrarea sa este valabilă pentru majoritatea naţiunilor.

DiMicco a fost inclus de Harvard Business Review, în 2010, în lista cu primii 100 directori generali ce deţin cele mai bune performanţe din lume, pe baza a ceea ce a realizat la Nucor, în prezent cea mai mare companie americană de prelucrare a oţelului şi cel mai mare reciclator din America de Nord. Fiecare dintre cei 22.000 de angajaţi ai companiei este membru deplin al unei echipe şi nimeni nu a fost concediat în 40 de ani.

Producţia şi inovaţia care o însoţeşte, susţine DiMicco, sunt indispensabile. Notând că fiecare dolar investit în activitatea de creare şi realizare de lucruri aduce în cufăr sume suplimentare de bani, DiMicco a declarat că este trist faptul că producţia a scăzut de la 25% din economia americană în anii 1960 la aproximativ 12% în prezent.

Producţia susţine chiar şi astăzi 6 milioane de locuri de muncă americane în domeniul serviciilor. DiMicco doreşte să crească numărul americanilor care lucrează în producţie de la 12 milioane la 20-25 milioane în următorul deceniu. Majoritatea ţărilor ar trebui să se îndrepte spre o direcţie similară.

DiMicco estimează că până în 2025, SUA va trebui să creeze 30 milioane de locuri de muncă pentru a menţine pasul cu ritmul creşterii populaţiei sale.

Milioane de tineri americani, adaugă el, sunt acum fie şomeri sau lucrează foarte puţine ore. Toate economiile ar trebui să fie încurajate printr-o serie de mijloace raţionale, inclusiv investiţii publice prudente pentru a crea milioane de locuri de muncă în domenii precum construcţie, producţie sau inovare.

Cartea lui DiMicco avertizează că inovaţia nu va impulsiona pe cont propriu o economie deoarece în ultima decadă, în timp ce aproximativ 6 milioane de locuri de muncă au dispărut în sectorul de producţie american, rata de angajare în tehnologia informaţiei, telecomunicaţii, electronică şi servicii profesionale/tehnice a rămas în esenţă aceeaşi. Multe companii americane îşi mută în prezent laboratoarele de cercetare în China.

În cele din urmă, DiMicco subliniază faptul că principalul factor care duce la dispariţia locurilor de muncă dib sectorul producţiei este manipularea valutară, care oferă avantaje mari în ceea ce priveşte costurile pentru concurenţii străini prădători. În anii 1990, practica Chinei de a-şi deprecia în mod artificial moneda a cauzat pierderea a milioane de locuri de muncă în SUA şi alte ţări. Corupţia sistemică, mitele şi şantajul au contribuit la deficitul comercial cu China. Una dintre principalele propuneri ale cărţii este ca America să îşi întărească mecanismele de aplicare a legilor comerciale.

Deficitul comercial actual al SUA de 475 miliarde de dolari atrage în mod sigur atenţia publicului în acest an electoral. (Deficitul comercial al Canadei cu China a fost de 45 miliarde de dolari în 2015). Apelul lui DiMicco este ca liderii politici şi de afaceri din SUA să se concentreze pe criza reală pe care o înfruntă: cele 30 de milioane de locuri de muncă de care are nevoie SUA să fie create până în 2025, cel puţin parţial, pentru a închide deficitele comerciale şi bugetare. Ceilalţi membri G20, inclusiv Canada, şi multe alte ţări ar trebui să facă la fel.

David Kilgour, avocat de profesie, a servit în Camera Comunelor din Canada aproape 27 de ani. În Cabinetul premierului Jean Chretien, Kilgour a fost secretar de stat pentru Africa şi America Latină şi secretar de stat pentru regiunea Asia-Pacific. El este autorul mai multor cărţi şi co-autor împreună cu avocatul David Matas al lucrării Bloody Harvest: The Killing of Falun Gong for Their Organs (Recoltarea sângeroasă - Uciderea aderenţilor Falun Gong pentru organe).