SUA/Rusia: Camp David fără Vladimir Putin
alte articole
Declaraţia lui Vladimir Putin, conform căreia el nu va participa la summitul G8 de la Camp David, ci îl va delega în acest scop pe premierul Dmitri Medvedev, a stârnit mare agitaţie. Mass-media notează pe un ton dramatic despre 'afrontul' şi 'înăsprirea cursului' Kremlinului la adresa Occidentului. În realitate, nu există nicio dramă: Putin nu va veni la Camp David pentru că nici el nu are nevoie de summitul G8 şi cu atât mai mult summitul G8 nu are nevoie de el, notează cotidianul polonez Gazeta Wyborcza.
Pe vremea când exista doar Grupul celor şapte cele mai mari economii ale lumii, Rusia era condusă de Boris Elţin. Lumea îl privea cu simpatie, crezând că el va desfăşura reforme liberale şi va moderniza Rusia, iar acest lucru va contribui la dezvoltarea economică a unei ţări bogate în resurse energetice şi imense ca teritoriu. 'Boşii' G7 l-au recompensat pe preşedintele rus dătător de speranţe, invitându-l în clubul lor. Acesta era doar un gest, un fel de avans politic pentru viitoarele reforme, subliniază cotidianul polonez.
Însă, reformele lui Elţin au eşuat, iar poziţia Rusiei în economia mondială a rămas cum era. În schimbul comercial mondial Rusia joacă rolul unei simple staţii de benzină, iar bunăstarea ei depinde de oscilaţia preţurilor la barilul de petrol, preţ pe care nici ruşii nu-l pot influenţa.
Prin urmare, este puţin probabil ca Putin să poată aduce ceva nou în discuţiile dintre liderii G8 dedicate problemelor economice. Desigur, la Camp David el ar fi putut discuta faţă în faţă cu omologii săi, în primul rând cu cel american Barack Obama. Problema este despre ce?
Cel mai important subiect de pe agenda ruso-americană este la ora actuală sistemul antirachetă, însă la orizont nu se întrevede nicio soluţionare a acestei probleme. Va trebui să aibă loc alegerile prezidenţiale din SUA şi abia după acestea vor putea fi desfăşurate negocieri pe această temă: fie cu Obama reales, fie cu alt stăpân de la Casa Albă.
În afară de aceasta, toţi partenerii externi ai lui Putin i-ar fi stricat acestuia dispoziţia la Camp David, întrebându-l de ce trupele speciale OMON îi bat pe opozanţi la Moscova şi de ce în ziua învestirii sale în funcţia de preşedinte poliţia îi ridica de pe stradă pe pietoni. Prin urmare, pentru Putin este mai bine să nu intre într-o situaţie neconfortabilă, ci să pună într-o astfel de situaţie un subaltern, cu atât mai mult cu cât partenerii occidentali îl consideră pe Medvedev mai simpatic decât şeful său.
Tocmai de aceea Kremlinul a declarat că Putin nu va putea ajunge la Camp David, deoarece este ocupat cu formarea noului guvern. Un argument destul de neconvingător, potrivit Gazeta Wyborcza: preşedintele, responsabil de politica externă, nu are timp de un summit internaţional, în timp ce şeful unui guvern până acum neformat are?
Cotidianul polonez constată că liderii ruşi sunt destul de consecvenţi: Putin a părăsit fotoliul de premier deja de 10 zile, însă cei doi nu au anunţat nici la această oră componenţa noului cabinet, chiar dacă au convenit demult asupra ei.
În ziua învestirii sale, Putin a semnat un decret care delimitează obiectivele politicii sale externe, aminteşte Gazeta Wyborcza. Din acest text rezultă că Moscova renunţă parţial la pretenţiile asupra răsunătoarei titulaturi de putere mondială care se implică în procese ce se desfăşoară departe de graniţele sale, acceptând rol de putere regională.
Astfel, în decret este vorba în primul rând despre necesitatea extinderii recent createi Uniuni Vamale, din care fac parte Belarus, Kazahstan şi Rusia, dar la care ar dori să se ralieze de asemenea Tadjikistanul şi Kârgâzstanul. Pentru Putin sunt extrem de importante şi alte planuri integraţioniste, datorită cărora Moscova ar putea să devină un centru politic şi economic care să concentreze în jurul său republicile fostei Uniuni Sovietice, subliniază cotidianul polonez.