Plahotniuc, escortat în cătuşe în faţa instanţei de la Chişinău: Mă declar nevinovat. Sunt aici pentru a face lumină în frauda bancară

Fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc a compărut marţi, 2 decembrie, în faţa instanţei de la Chişinău, după ce, mai bine de două luni, a refuzat să fie escortat din Penitenciarul nr. 13, acolo unde a fost plasat în arest preventiv după extrădarea sa din Grecia la 25 septembrie 2025, notează Ziarul de Gardă.
„Deţin cetăţenia a trei state: Republica Moldova, România şi Federaţia Rusă”, a declarat Plahotniuc în faţa instanţei, scrie sursa citată. Este pentru prima oară când oligarhul Vladimir Plahotniuc apare în faţa judecătorilor din momentul extrădării.
Amintim că, în cadrul percheziţiilor de la vila pe care o închiria la Atena, capitala Greciei, anchetatorii au constatat că Vladimir Plahotniuc deţinea 21 de acte false, printre care nu mai puţin de şase identităţi. Poliţia Republicii Moldova a publicat mai multe informaţii despre toate identităţile false ale lui Vladimir Plahotniuc şi Constantin Ţuţu, reţinuţi pe 22 iulie în Grecia.
„Poliţia Republicii Moldova, prin intermediul Direcţiei cooperare poliţienească internaţională a IGP, a fost informată de autorităţile din Grecia despre identităţile deţinute şi multitudinea actelor pretins a fi eliberate de diferite state lui Vladimir Plahotniuc şi Constantin Ţuţu.
În timpul percheziţiilor corporale la Aeroport, dar şi la domiciliu, au fost găsite o serie de documente cu identităţi diferite. Unele dintre ele aparţin aceluiaşi stat, dar au identitate diferită, fotografie diferită, data/luna/anul naşterii diferit”, a anunţat Poliţia de la Chişinău într-un comunicat de presă.
Cercetat penal în Republica Moldova pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, inclusiv crearea şi conducerea unei organizaţii criminale, escrocherie în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani, Vladimir Plahotniuc se declară nevinovat şi spune că cere o şansă de a demonstra acest lucru.
Procurorii îl acuză pe inculpat că ar fi beneficiat de mijloace financiare sustrase în mod fraudulos din Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, în sumă totală de 39 284 000 USD şi 3 518 705 EUR, mai scrie ZdG.
Marţi, 2 decembrie 2025, Vladimir Plahotniuc, escortat de la Penitenciarul nr. 13, unde este plasat în arest din 25 septembrie 2025, urmează să prezinte lista martorilor apărării, explicând relevanţa acestora în faţa instanţei.
Înainte de a prezenta lista, Plahotniuc a ţinut să-şi declare nevinovăţia, menţionând că procurorii ar ascunde adevărul şi pe beneficiarul de facto al furtului miliardului.
„Sunt un om care mă declar nevinovat. Sunt aici pentru a mă apăra împotriva unor acuzaţii şi pentru a face lumină în frauda bancară. N-am venit să cer favoruri, cer o şansă de a-mi demonstra nevinovăţia şi a face lumină.
Avocaţii au înaintat o listă de 58 de martori în absenţa mea, pentru că eu mă ocupam cu altceva. Sunt erori care poate v-au încordat puţin. După examinarea tuturor volumelor, a apărut necesitatea de a suplimenta cu probe noi, dar şi cu persoane noi această listă”, a declarat Plahotniuc în faţa instanţei.
Inculpatul a mai menţionat că, din momentul extrădării, a dormit doar câte 2–3 ore pe noapte, ocupându-se, în mare parte, cu studierea dosarului, acesta fiind motivul pentru care nu s-a prezentat în instanţă până la 2 decembrie 2025.
Potrivit sursei citate, în iulie 2023, Procuratura Anticorupţie de la Chişinău anunţa trimiterea în instanţă, pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc, fiindu-i incriminată săvârşirea infracţiunilor de creare şi conducere a unei organizaţii criminale, escrocherie şi spălarea banilor (art. 284 alin. (1), art. 30, 42 alin. (3), 190 alin. (5) şi art. 30, 243 alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal).
Conform probatoriului administrat, Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de mijloace financiare sustrase din Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, în sumă totală de 39 284 000 USD şi 3 518 705 EUR, „despre care cunoştea cu certitudine că provin din surse ilicite, fiind obţinute din creditele bancare frauduloase acordate de către BC Banca de Economii S.A., BC Unibank S.A. şi BC Banca Socială S.A., societăţilor comerciale din grupul Şor”.