Statele Unite condamnă Rusia: Putin trebuie tras la răspundere. Ucraina necesită asistenţă militară
alte articole
Membrul unei comisii de anchetă formate din opt senatori americani, aflată în Kiev a afirmat că Vladimir Putin trebuie tras la răspundere pentru viitoarele vărsări de sânge din Ucraina. Aceştia au ajuns la concluzia că ”Ucraina va avea nevoie de asistenţă militară pe termen lung”, din partea Statelor Unite şi a Alianţei Atlanticului de Nord, a notat, sâmbătă, Kiev Post.
Singura persoană responsabilă de aceste ”agresiuni este Vladimir Putin. Dacă mai sunt vărsări de sânge, există doar o singură persoană pe care o voi ţine responsabilă”, a declarat senatorul american Ron Johnson.
Trei persoane au murit în ultimele trei zile în timpul conflictelor desfăşurate în estul Ucrainei între activiştii pro-Rusia şi cei pro-Kiev.
Ucraina are nevoie de ajutor militar pe termen lung din partea Statelor Unite pentru a se proteja şi pentru a-şi reconstrui forţele armate, a declarat liderul echipei de investigaţii, John McCain.
Populaţia ucraineană din Crimeea, estul Ucrainei şi Doneţk, au suferit o serie lungă de abuzuri de la începutul invaziei militare ruseşti în peninsula ucraineană. Mii de soldaţi ucrainieni sunt ostatecii forţelor ruse în propriile baze militare pe teritoriul peninsulei Crimeea.
”Ucraina a fost invadată. Rusia masează forţe la graniţă şi provoacă revolte, ameninţând să anexe părţi din această naţiune suverană”, a adăugat McCain.
Vineri, au existat rapoarte care confirmau faptul că armata rusă a început să ocupe zone în afara teritoriului Republicii Crimeea şi să se desfăşoare în sudul şi estul Ucrainei. Declaraţiile echipei de investigaţii ale Statelor Unite au survenit cu numai o zi înainte de referendumul pe tema alipirii la Rusia din Crimeea, considerat ilegitim.
Statele Unite şi Europa vor da "o lovitură economică Rusiei care va arăta clar faptul că există un preţ de plătit pentru această agresiune", a declarat senatorul american de la Kiev, Chris Murphy.
Câţiva parlamentari de la Kremlin au indicat, cu jumătate de gură, faptul că sancţiunile economice impuse de Occident vor avea consecinţe mult mai grave decât vor să creadă unii membrii din conducerea Rusiei.
Invazia din Crimeea trebuie folosită pentru a arăta lumii cine este Putin ”şi care sunt ambiţiile sale... aceasta este persoana care ocupă părţi din naţiunea suverană a Georgiei, care ocupă Transnistria şi Moldova, iar acum este un act complet clar de agresiune”, a adăugat McCain.
Occidentul trebuie să ia măsuri pentru a ”ai arăta lui Vladimir Putin că ambiţiile sale nu vor fi realizate”. Plănuim să ”redeschidem sistemele de apărare anti-aeriană din Polonia şi Cehia” iar Moldova, Ucraina şi Georgia, dacă vor, pot deveni parteneri NATO şi pot efectua exerciţii militare cu Letonia, Lituania şi Estonia - ţări ce sunt ameninţate de Rusia chiar în acest moment, a explicat liderul echipei de investigaţii americane.
”Trebui să acţionăm pentru a contracara ambiţiile lui Vladimir Putin de a reaprinde un nou Război Rece şi trebuie să o facem fără conflict. Sancţiunile economice pot fi o armă foarte puternică. Un regim sever de sancţiuni economice asupra indivizilor, corporaţiilor şi chiar asupra guvernelor cred că poate avea un impact benefic”, a concluzionat McCain.