Spre o altă rânduială a manualelor
Printre multele şi încurcatele pagini ale unui manual de clasa a noua pentru învăţarea unei limbi străine se vorbea pe undeva despre legislaţie. Înţelege oare un copil la acea vârstă - în limba maternă - ce înseamnă legislaţie? Cu cât îşi înscriu mai mulţi ani de studiu pe copertă, manualele devin mai complicate, mai haotice. Paginile rezervate odinioară clasicilor, sunt acum ocupate cu lecţii despre muzica modernă şi modă. Normal, procesul de acumulare a unor cunoştinţe, porneşte de la simplu spre complex. Există inevitabil porţiuni monotone, care cer repetiţie, exerciţii de gramatică şi fundamentarea celor însuşite.
Încoronarea eforturilor sistematice de învăţare se materializează în înţelegere, iar acesta este punctul spre care ar trebui să ducă un manual de calitate. Tunzând hăţişul de formule, definiţii şi algoritmi păşim pe o alee îngrijită, cu statui celebre.
Ce se întâmplă însă în zilele noastre? Ritmurile dezordonate impuse de manualele moderne aduc copilul de la primii paşi în situaţia de a nu înţelege mai nimic, devenind decuplat de realitate. Învaţă mecanic ori pentru a trece, ori pentru o notă mai mare. Performanţa este tristă: memorarea înlocuieşte înţelegerea.
Continuând şirul răsfoirilor, nu mică mi-a fost mirarea când într-un manual de clasa a şasea care iniţia copii în limba lui Schiller văd o lecţie despre ... tatuaje ... Erau descrise belciuge, inele şi alte obiecte, care, implementate în buze, nas sau cine ştie în ce alte locuri, apropie omul de cei cu pasiunea înnăscută de a afâna pământul. Se vorbea în continuare despre ceva destul de ciudat - mister pe care nu sunt curios să-l desluşesc - anume un ştecăr care se introduce în nas. Sper din toată inima să nu fie unul prin care trece electricitate.
Ne mai întrebăm, dacă oare nu ne urâm copiii, oferindu-le astfel de manuale. O lege adânc întipărită în natura umană ne îndeamnă să avem grijă de ei, să-i educăm şi să-i protejăm de ceea ce este rău. Este de datoria noastră să-i învăţăm ce este bine şi ce este rău.
Totul în această lume are un început şi o perioadă de înflorire, urmate de declin şi dispariţie. Pe unde ne aflăm acum nu e prea greu de spus, iar ideile şi manualele se aliniază acestei direcţii. Dar noi nu vrem asta. Ne dorim o lume mai bună şi dacă se poate tehnologic mai avansată. Trebuie să admitem, că dacă acest lucru se va face sau nu, depinde în mare măsură de generaţiile care acum frecventează şcolile, iar manualele pot imprima o direcţie sănătoasă, sau nu. De la înţelepciunea antichităţii, gustând din frumuseţea clasicilor, până la Einstein, ele transmiteau odinioară modul de gândire care a stat la baza actualei civilizaţii.
Dar ele trebuie să ţină pasul cu dezvoltarea societăţii. Să ne imaginăm că în Evul Mediu ar fi existat manuale. În ele ar fi scris că Pământul este oricum numai rotund nu, că Soarele se învârte în jurul Pământului, că cel mai rapid mod de a comunica cu cineva din altă cetate era scrisoarea, etc. Dacă ai fi spus că Pământul este rotund şi că se învârte în jurul Soarelui, sau dacă ai fi îndrăznit să spui că este posibil să comunici cu cineva aflat la mare distanţă instantaneu, toată lumea ar fi spus că eşti superstiţios. Telefonul mobil şi avionul ar fi intrat în aceeaşi categorie. Dacă ai fi insistat să susţii că există lucruri dincolo de realitatea oamenilor de atunci, o puteai încurca de-a binelea. Dar dacă manualele acelor zile ar fi admis că aceste lucruri sunt posibile, poate că nu ar fi fost nevoie de sacrificii umane pentru ca adevărul să răzbată.
Totul în această lume are un început şi o perioadă de înflorire urmate de declin şi dispariţie. Pe unde ne aflăm acum nu e prea greu de spus, iar ideile şi manualele se aliniază acestei direcţii. Dar noi nu vrem asta.
Manualele noastre sunt într-adevăr diferite. Automobilul şi telefonul mobil au devenit între timp o realitate. Dar privind în profunzime, descoperim că dintr-un anume punct de vedere manualele au rămas neschimbate. În două medii şi timpuri complet diferite modul de abordare al necunoscutului a rămas acelaşi. Atunci, ca şi acum, am descoperit şi vom descoperi lucruri care nu se văd, dar care ne influenţează vieţile. Atunci, ca şi acum le clasificăm pe moment drept mistere. Misterul a pus mereu la îndoială cunoaşterea în care crede la un moment dat omul. Odată dezlegat, el dă naştere altora. Până acum omul nu a îndrăznit să îl abordeze în mod direct, negându-i chiar existenţa. Numai după revelaţie a început să-l cerceteze.
Atunci ce ar trebui să cuprindă manualele autentice? În primul rând clasicii literaturii, ai muzicii, ai artelor şi pe cei care au trecut proba timpului. Împreună cu operele lor, ei s-au cristalizat în modele pozitive, demne a ghida în continuare formarea tinerilor.
În acelaşi timp nu putem închide ochii la descoperirile uluitoare ce au loc pe zi ce trece. Dacă dorim progres, manualele ar trebui să-şi schimbe poziţia faţă de necunoscut. Pentru început, tot ceea ce putem face este să-i admitem existenţa, să admitem faptul că nu putem explica toate fenomenele. Toată lumea a auzit cel puţin de triunghiul Bermudelor şi de experimentul Philadelphia, lucruri care strigă în gura mare că lumea nu este chiar aşa cum am învăţat la şcoală. De câteva decenii auzim vorbindu-se de ştiinţe de frontieră şi cercetări interdisciplinare. Auzim de asemenea de civilizaţiile dispărute, care după câte s-ar părea erau dezvoltate tehnologic şi care acum sunt tratate ca civilizaţii preistorice. Citeam undeva, că în corpul uman se produc metale, ale căror proprietăţi diferă de ale celor existente în natură. Introducerea unor asemenea informaţii în manuale nu ar aduce vreun folos imediat, dar cel puţin ar reuşi să schimbe unele modele de gândire cu pretenţii de exhaustivitate. Ştim bine că progresul se datorează temerarilor care au spart mereu vechile clişee mentale.
Cum va fi oare pe un astfel de drum într-o fază ulterioară? Vor mai privi oamenii viitorului noutatea cu hohote de râs? Vor găsi oare generaţiile ce urmează şi alte căi de abordare a celor invizibile? Cum va arăta acea ştiinţă? Cum vor arăta manualele acelor timpuri?