Sibiul, pe harta lumii: Pictură murală realizată pe faţada unui bloc, apreciată de publicul internaţional

Sibiul a reuşit să ocupe locul întâi în topul lunii iulie al platformei internaţionale Street Art Cities ca urmare a unei picturi murale realizate de artistul argentinian Julian Cruz pe faţada unui bloc din acest oraş.
România a devansat ţări precum Irlanda şi Spania în ceea ce priveşte poziţia ocupată în acest top.
Lucrarea, “Urletul Furtunii” a devenit una dintre cele mai apreciate picturi murale din lume, în baza voturilor primite din ţări de pe trei continente, relatează Agerpres.

Julian Cruz a realizat lucrarea cu ocazia primei sale participări, în acest an, la evenimentul Sibiu Internaţional Street ART Festival.
“Una dintre cele mai respectate platforme de street art din lume se numeşte Street Art Cities, ei sunt din Spania, dar au foarte mulţi urmăritori pe Facebook şi Instagram, este cea mai recunoscută platformă şi de către artişti. Este pentru a treia oară (când intrăm în selecţie - n.r.), dar este pentru prima oară când ajungem în finală şi câştigăm locul întâi. Pentru Sibiu este o premieră şi o mândrie, pentru că nicio altă lucrare din România nu a fost apreciată la felul acesta", a declarat, pentru site-ul citat, organizatorul Sibiu International Street ART Festival, Andrei Oltean.