Ploşniţele par să fi dezvoltat o rezistenţă genetică la pesticide
O mutaţie care ajută insectele să supravieţuiască atacurilor chimice a fost descoperită într-unul dintre cele mai nepotrivite locuri imaginabile: genomul ploşniţei comune, informează Science Alert.
Potrivit sursei citate, aceste creaturi enervante şi care provoacă mâncărimi fuseseră ţinute sub control după revoluţia chimică de după Al Doilea Război Mondial, în special datorită celebrului insecticid DDT – substanţă care a inspirat cartea de ştiinţă ecologică „Primăvara tăcută” din 1962.
Însă, începând cu noul mileniu, ploşniţele au revenit treptat în vieţile noastre şi au început să călătorească odată cu noi prin toată lumea. Unele dintre ele par capabile să supravieţuiască chiar şi celor mai toxice substanţe folosite de exterminatori.
Acum, un studiu condus de entomologi de la Virginia Polytechnic Institute and State University a descoperit de ce.
Există două specii de ploşniţe, însă cea mai răspândită este Cimex lectularius.
Companii de deratizare din 22 de state americane şi 4 provincii canadiene au donat mostre pentru ştiinţă, oferind cercetătorilor exemplare din 134 de populaţii distincte de C. lectularius, colectate între 2008 şi 2022.
Populaţiile de ploşniţe sunt de obicei destul de consangvinizate, deci cu o diversitate genetică scăzută, astfel că cercetătorii au avut nevoie doar de câte un exemplar din fiecare grup pentru analiza genetică. La două dintre aceste ploşniţe s-a descoperit o mutaţie punctuală care produce o substituţie de aminoacid în căile chimice asociate cu sistemul nervos.
„Când am revenit şi am analizat mai mulţi indivizi din cele două populaţii, fiecare în parte prezenta acea mutaţie. Toţi aveau aceste mutaţii fixate, şi este exact aceeaşi mutaţie pe care o găsim şi la gândacii germani”, spune cercetătorul Booth.
Această mutaţie genetică este cunoscută sub denumirea de mutaţia A302S a genei Rdl. La gândacii germani şi alte insecte, ea este asociată cu rezistenţa la dieldrin, un insecticid dezvoltat în anii 1940 ca alternativă la DDT.
Asta nu înseamnă că era o alternativă bună: asemenea faimosului său predecesor, dieldrinul persistă în mediu, acumulându-se în cantităţi mari în lanţul trofic, şi este implicat în numeroase probleme de sănătate. Din acest motiv, a fost în mare parte interzis începând cu anii 1980–1990.
Totuşi, dieldrinul are o compoziţie foarte similară cu a unui alt insecticid: fipronil, arma noastră preferată în prezent împotriva puricilor şi gândacilor de casă.
Fipronilul este în general considerat o opţiune mai acceptabilă datorită duratei sale de viaţă mai scurte (deşi poate provoca daune grave asupra coloniilor de albine, păsărilor şi altor specii afectate indirect). În laborator, s-a dovedit eficient împotriva ploşniţelor, deşi nu este comercializat pentru acest scop.
Gândacii germani care au dezvoltat mutaţia genei Rdl şi, astfel, rezistenţă la dieldrin, au devenit de asemenea rezistenţi şi la fipronil. Cercetătorii au descoperit acum că acelaşi lucru este valabil şi pentru ploşniţe. Totuşi, nu se ştie dacă această mutaţie este una recentă sau dacă exista încă de la introducerea fipronilului.
„Nu ştim dacă mutaţia este nouă şi a apărut recent, sau dacă era deja prezentă în populaţii acum 100 de ani”, spune Booth.
Ploşniţele au avut destule ocazii de expunere la ciclodiene precum dieldrinul înainte ca acestea să fie retrase din uz în anii ’90, iar fipronilul este în continuare utilizat în tratamente antiparazitare pentru animale de companie.
Acum că oamenii de ştiinţă au secvenţiat genele ploşniţei comune, speră să poată construi o imagine mai clară a acestei evoluţii în studiile viitoare, analizând mostre dintr-o varietate mai mare de locuri şi perioade istorice.
Cercetarea a fost publicată în revistele Journal of Medical Entomology şi Journal of Heredity.
