Şeful Expert Forum aşteaptă "cu interes" să vadă dacă SRI "dă voie" Parchetului să-l ancheteze pe Bode

Lucian Nicolae Bode (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
22.12.2024

Preşedintele think-thank-ului Expert Forum, Sorin Ioniţă, i-a acuzat pe liberali că au încălcat legislaţia electorală prin campania de pe Tik Tok de care a beneficiat Călin Georgescu.

"Procurorii la PNL-Bode? Propaganda politică a PNL deturnată de Georgescu încălca din start legea: sub acoperirea rizibilă a 'campaniei online de conştientizare' PNL a încercat naiv să ocolească atât regulile electorale cât şi normele interne ale TikTok, care teoretic nu permit reclama politică. Şi mai grav: bani publici au fost băgaţi în produse nemarcate, cu încălcarea legii. Desigur că pe Tiktoci îi doare în cot de aplicarea propriilor reguli atâta vreme cât le intră fisa în tonomat, deci e puţin de aşteptat de la ei. Însă la ora asta procurorii lui Florenţa ar trebui să ia deja declaraţii de la Lucian Bode, care semna şi încă semnează pe banii şi contractele PNL (indiferent ce cred naivii de voi, că ar fi venit la putere Bolojan etc.), precum şi de la băieţii foarte cockish din industria de consultanţă & social media care au pus botul la aşa un plan, sau chiar l-au conceput", a declarat Sorin Ioniţă.

Şeful Expert Forum a spus că aşteptă cu interes să vadă dacă "SRI, care trebuia să vadă aceste chestii pe online şi nu le-a văzut, dă voie procuraturii să ancheteze cureaua de transmisie a SRI în PNL, recte pe dl Bode, studentul disciplinat al rectorului academiei SRI."

"Dacă Bode devine entitate dispensabilă, e semn că transmisia de semnal din pădure se mută pe noua generaţie liberală acoperită de servicii, Thuma (Ilfovul interlop şi penal) - Tuţă (sector 1). Şi să nu credeţi că dacă vedem noi, civilii, chestiile astea, ruşii nu au şi ei organigrama cea nouă a reţelei, cu punctele de vulnerabilitate marcate cu carioca", a adăugat Sorin Ioniţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor