Şefii occidentali ai Apărării cad de acord asupra amplificării luptei împotriva Daesh
alte articole
Secretarul american al Apărării Ash Carter a declarat miercuri că s-a ajuns la un acord asupra unui plan pentru a accelera campania împotriva Statului Islamic (cunoscut şi sub numele de ISIS, ISIL sau Daesh) în decursul anului care urmează, în condiţiile în care oficialii Apărării au anunţat că s-au făcut progrese pe câmpul de luptă şi că grupul extremist sunit a fost forţat să se retragă din anumite poziţii.
“Am căzut de acord că trebuie să facem mai mult”, a precizat Carter în Paris după o întâlnire cu miniştrii Apărării din Franţa, Australia, Germania, Italia, Olanda şi Marea Britanie.
Planul SUA implică o coordonare mai strânsă între naţiunile care luptă împotriva Daesh şi care susţin forţele de securitate irakiene şi kurzii peshmerga pentru recuperarea oraşului Mosul din nordul Irakului. În acelaşi timp, conform planului, trebuie susţinute forţele kurde şi grupurile arabe moderate din Siria pentru a aplica presiune asupra oraşului Raqqa, capitala autoproclamată a Statului Islamic.
Coaliţia condusă de SUA trebuie să se concentreze pe distrugerea centrelor de putere ale Daesh din Raqqa şi Mosul, a precizat Carter.
În plus, Carter a adăugat că miniştrii Apărării din Irak şi din alte 26 de naţiuni implicate în campania militară anti-Daesh se vor întâlni la Bruxelles în următoarele trei săptămâni.
SUA cere statelor să îşi mărească contribuţia la această campanie, inclusiv forţe speciale, avioane de luptă şi recunoaştere, pregătire, arme şi muniţii. De asemenea, SUA cere statelor din Golful Arab şi altor ţări din regiune să se implice mai mult.
Iniţial active în coaliţie, statele Golfului Arab, în frunte cu Arabia Saudită, au fost distrase de războiul purtat în Yemen împotriva rebelilor Houthi, care sunt susţinuţi de Iran.
Progres constant
Ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian a declarat că actuala campanie anti-Daesh dă roade, adăugând că militanţii jihadişti bat în retragere, arată Deutsche Welle.
“Acum este momentul să ne amplificăm eforturile colective şi să implementăm o strategie colectivă coerentă”, a susţinut Le Drian.
Ministrul britanic al Apărării Michael Fallon a menţionat că obiectivul actual este acela de a “identifica modul în care se poate strânge laţul în jurul capului şarpelui”.
În acelaşi timp, Rusia îşi desfăşoară propria sa campanie de atacuri aeriene pentru susţinerea regimului sirian, care are de luptat atât cu Daesh cât şi cu grupurile rebele moderate, care sunt susţinute de SUA şi unele state europene şi care doresc alungarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad.
Trei şefi ai Apărării au acuzat Rusia că subminează cooperarea şi că atacă rebelii moderaţi susţinuţi de Occident şi nu poziţiile grupului terorist Statul Islamic. În schimb, Moscova susţine că atacă grupul Daesh şi alte grupuri teroriste.
Totuşi, participanţii la întâlnirea din Paris au recunoscut că orice soluţie împotriva Statului Islamic implică lansarea unor discuţii pentru soluţionarea politică a conflictului sirian. În condiţiile în care este principalul susţinător al regimului sirian, Rusia are un rol esenţial în discuţiile respective, care ar trebui să înceapă săptămâna viitoare.