Secretarul american de stat cere UE să excludă furnizorii riscanţi din reţelele 5G
alte articole
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a cerut joi Uniunii Europene să excludă furnizorii „cu risc ridicat” din toate părţile reţelelor 5G.
Miercuri, UE a urmat exemplul Marii Britanii, permiţând membrilor să decidă ce rol poate juca compania chineză Huawei în reţelele de telecomunicaţii 5G şi a rezistat presiunii americane de a acorda interdicţie totală produselor firmei, acuzată că ar fi un risc pentru securitate.
Statele Unite doresc ca lumea să interzică Huawei din reţelele 5G de generaţie nouă din Occident din cauza temerilor că echipamentele ar putea fi folosit de Partidul Comunist pentru spionaj, dată fiind colaborarea companiei cu regimul.
Ţările UE pot restricţiona sau exclude furnizorii 5G cu risc ridicat, precum Huawei, din părţile esenţiale ale reţelelor lor de telecomunicaţii, conform noilor orientări, care încearcă să abordeze riscurile de securitate cibernetică ale celor 28 de ţări ale blocului la nivel naţional şi la nivelul UE.
Pompeo a lăudat măsurile recomandate de Grupul UE de cooperare pentru securitatea informaţiilor în reţea, pentru atenuarea riscurilor în reţelele 5G. Grupul a recunoscut că furnizorii cu profiluri de risc ridicat ar trebui să se confrunte cu restricţii suplimentare, a afimat Pompeo.
„Este greşit să credem că riscurile asociate instalării echipamentelor de la furnizori controlaţi de regimuri autoritare, cu un bilanţ malign al comportamentului cibernetic, pot fi atenuate”, a declarat Pompeo.
Marea Britanie a acordat Huawei un rol limitat în reţeaua sa mobilă 5G marţi, frustrând SUA care a încercat să excludă compania chineză din comunicaţiile de nouă generaţie din Occident.
Huawei este cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii, concurează cu Ericsson din Suedia şi Nokia din Finlanda.
Uniunea Europeană consideră 5G ca fiind esenţială pentru a stimula creşterea economică şi a concura cu Statele Unite şi China, iar recomandările sale, convenite de membrii UE, sunt ca fiecare ţară să evalueze riscurile şi să decidă dacă va exclude furnizorii din infrastructura de bază.
Huawei a salutat liniile directoare stabilite de UE.
Comisia a precizat că este pregătită să consolideze securitatea cibernetică 5G a blocului prin utilizarea instrumentelor de apărare comercială împotriva dumpingului sau subvenţiilor străine.
Grupul de lobby ETNO, ai cărui membri includ Deutsche Telekom, Telefonica şi Orange, care utilizează echipamente Huawei, au avertizat împotriva acţiunilor disproporţionate care le pot afecta investiţiile.
Ţările UE au termen până în aprilie să pună în aplicare orientările şi până în iunie să raporteze progresele făcute.