Se pune la cale un pact între Guvern, Parlament şi Preşedinţie
alte articole
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat luni că a decis să-i scrie preşedintelui Traian Băsescu despre decizia pe care Biroul Permanent a luat-o referitor la un pact între Parlament, Preşedinţie şi Guvern.
"Astăzi (n.r.- luni) voi trimite o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu. Este un punct de vedere în care ne manifestăm disponibilitatea, în acest triunghi de putere, Guvern - Parlament - Preşedinţie, pentru a îndeplini toate angajamentele pe care le avem şi care au fost făcute după 9 decembrie în faţa cetăţenilor şi bineînţeles, ca stat european, în faţa instituţiilor europene. Scrisoarea preşedintelui este absolut corectă şi normală, este vorba despre funcţionarea instituţiilor statului. Cele trei instituţii lucrează şi comunică între ele”, a precizat Valeriu Zgonea
”Camera Deputaţilor, grupurile parlamentare, membrii Biroului permanent îşi manifestă disponibilitatea ca agenda aceasta a celor trei instituţii să fie una comună şi pe plan intern şi pe plan extern, în tot ceea ce înseamnă interes al statului român, al cetăţenilor din ţară, sau a românilor care lucrează în UE", a mai declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului la data de 23 martie o scrisoare în care solicita un parteneriat cu Parlamentul şi Guvernul pentru o asumare în comun a obiectivelor pe care România le are în prezent: un stat de drept modernizat şi consolidat, adoptarea monedei euro şi aderarea la Schengen.
Victor Ponta a mai semnat un acord de coabitare cu preşedintele
Premierul Victor Ponta a mai semnat un acord de coabitare cu preşedintele băsescu în decembrie 2012, aşa că pentru el nu ar fi o premieră. Liderul PSD a declarat la sfârşitul lunii ianuarie că este de acord cu Liviu Dragnea în privinţa acordului de coabitare cu preşedintele, afirmând că nu ar fi semnat acest document dacă n-ar fi crezut că este spre binele României.
"Sunt de acord cu Dragnea, altfel n-aş fi semnat un acord, dacă n-aş fi crezut că este spre binele României. Intră în responsabilitatea mea de premier să asigur pentru România o perioadă de stabilitate. Raportul de ieri este în mod clar mult mai bun decât ceea ce a fost în vară", a declarat Victor Ponta.
Premierul a mai precizat că raportul MCV prezentat miercuri de CE este mai bun decât precendentul şi fapt datorat stabilităţii actuale a României, generată de coabitarea dintre preşedinte şi premier.
"Toate lucrurile astea se leagă de mesajul clar de stabilitate", a subliniat Victor Ponta.
Vicepremierul PSD Liviu Dragnea declarase miercuri că acordul dintre preşedinte şi premier nu dăunează României, ba dimpotrivă.
"Cred că liniştea care există acum pe piaţa politică sau colaborarea instituţională dintre Guvern şi Preşedinţie nu face rău României. (...) USL nu are în plan nici o suspendare. Eu personal, nu îmi doresc să mai ajungem la o suspendare, nu văd de ce am ajungem la o nouă suspendare. Toată lumea este mulţumită că cele două instituţiii colaborează, cei doi oameni colaborează. Nu văd de ce trebuie să ajungem acolo. Astă-vară a fost cu totul altceva, a fost o tensiune politică şi socială dusă aproape de paroxism care a dus la referendum, dar anul acesta trebuie să fie unul stabil, un an cu linişte. În concluzie, USL nu are în plan aşa ceva, nu s-a discutat şi nu vrem să ajungem la aşa ceva", a precizat vicepremierul PSD la RTV.
Liviu Dragnea a mai declarat că un demers împotriva şefului statului nu va fi necesar, decât în condiţiile în care Băsescu "ia Constituţia, o rupe, o calcă în picioare, îi dă foc şi nu mai ţine cont de nimic".
"Din ce am văzut în ultima perioadă, omul îşi vede de treabă la Cotroceni, îşi îndeplineşte atribuţiile, sunt doi oameni care instituţional se mai întâlnesc. (...) Nu este nevoie să fie dragoste sau iubire, sunt relaţii instituţionale, care trebuie să fie duse la capăt", a mai declarat Dragnea.
Crin Antonescu: A fost o presiune externă pentru semnarea acordului de coabitare
Acordul de coabitare dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, semnat în decembrie 2012, a fost încheiat sub presiune externă, a declarat Crin Antonescu, liderul USL, în ianuarie.
"Documentul a fost semnat între preşedintele în funcţie Victor Ponta, în calitate de viitor premier. Eu i-am spus domnului Victor Ponta că semnarea unui astfel de document şi mai ales întâlnirea cu Traian Băsescu nu aveau rost. Eu cred că a fost şi o presiune externă în a semna acest acord. Lucrurile fundamentale cum ar fi apartenenţa României la NATO, parteneriatul României cu SUA nu au fost puse niciodată în discuţie, nici acum şi nici în vară", a susţinut Crin Antonescu, la Antena 3.
Preşedintele PNL a mai făcut referire la acordul de coabitare şi în decembrie, la scurt timp după încheierea actului respectiv.
"Asupra celor doi actanţi presupun că au fost exercitate presiuni din partea unor ambasadori. Asupra mea, nu. Cred că celor doi li s-a recomandat să evite o criză, lui Băsescu sa îl numească pe Ponta, iar lui Ponta să se facă în aşa fel încât să nu se ajungă la o suspendare", a afirmat Antonescu, la Realitatea TV.
Ce prevede documentul
Acordul de cooperare dintre Băsescu şi Ponta prevede colaborarea instituţională între Preşedinţie şi Guvern, cu asigurări de respectare a Constituţiei. Documentul a fost semnat pe 12 decembrie, la întrevederea informală dintre cei doi oameni politici, înaintea Consiliului European.
"Nu e de coabitare, că eu am schimbat titlul, este de colaborare interinstituţională. Documentul a fost dat domnului Schulz şi domnului Francois Hollande, pentru că sunt din familia mea politică. Nu e nimic din lucrurile spectaculoase, cum că nu o să-l mai suspendăm pe Băsescu sau să facem Parlamentul de 300 de oameni. Din punctul meu de vedere, când e de acord şi preşedintele, îl dăm şi publicităţii. Nu e absolut nimic, decât ca o să respectăm statul de drept, că o să respectăm independenţa justiţiei şi lucruri absolut normale", a declarat Ponta, la RTV.
Premierul a confirmat că documentul a fost semnat în prezenţa liderului PNL, Crin Antonescu, şi a secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.
Preşedintele Traian Băsescu declarase că le-a dat liderilor europeni, printre care preşedintele CE, José Manuel Barroso, preşedintele PE, Martin Schulz, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, un document "în interesul României", fără a preciza însă ce conţine acesta.
Traian Băsescu a fost întrebat de jurnalişti despre faptul că în imaginile de la fotografia de familie a Consiliului European a fost văzut dându-i un document preşedintelui PE, Martin Schulz, iar preşedintele a răspuns că a fost dorinţa sa să se vadă acest lucru.
"Cum credeţi că eu mă duceam la fotografia de familie cu un document fără să vreau ca acest lucru să se vadă? Dacă vroiam să nu se vadă, i-l dădeam lui Martin Schulz în Consiliu", a precizat Traian Băsescu, refuzând însă să precizeze ce conţine documentul.
Acord win-win
Acordul de coabitare este o "formulă win-win", în care câştigă fiecare şi România, a apreciat consilierul prezidenţial Iulian Chifu.
"Cred că premierul a fost relansat ca legitimitate şi încredere pe scena europeană şi are şanse unice să livreze. Preşedintele a câştigat din acord pentru că rolul şi atribuţiile sale au fost consacrate, iar România a câştigat pentru că elementele sale instituţionale naţionale, cele de permanenţă - care nu variază cu schimbarea vântului politic - sunt garantate şi-şi pot vedea mai departe de treabă", este de părere Chifu.
Din acest acord vor avea de câştigat şi investitorii, iar actul este benefic şi pentru ratingul de ţară al României, şi pentru "partenerii din UE – care numai de un nou caz Ungaria nu mai aveau timp să se ocupe, după problemele economice acute ale zonei sudice şi eforturile pentru menţinerea euro".
În concluzie, Chifu şi-a exprimat dorinţa ca acordul să dureze, iar coabitarea să fie de un real succes.
Acordul a fost încheiat înainte de numirea lui Victor Ponta în funcţia de premier, după alegerile parlamentare din 9 decembrie.