Care este temerea lui Dan Voiculescu faţă de acordul dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Senatorul PC Dan Voiculescu nu a fost anunţat că va fi semnat acordul de coabitare dintre premierul Ponta şi preşedintele Băsescu, însă are temere care îl face să fie foarte atent referitor la acest subiect, a declarat patronul "Antenelor" duminică, într-un interviu la Realitatea TV.

"Nu am ştiut de acordul de coabitare şi vreau să fiu cât mai clar - eu nu cred în coabitare cu Traian Băsescu. Acest om nu poate coabita cu nimeni. Dacă poate, e foarte bine. Eu nu am nimic iîmpotrivă ca România să intre într-o zonă de stabilitate, dar nu cred că Băsescu e capabil de coabitare. Sunt foarte atent ca această coabitare să nu se transforme în fraternitate. Ştim că în această etapă de opt ani s-au făcut foarte multe nelegiuiri pentru care există vinovaţi: ce mi-e mie teamă este că nu cumva să nu existe un alt pact de iertare a păcatelor, să nu ne trezim că unii din membrii USL încearcă să-şi rezolve probleme iertând greşelile celorlalţi", a declarat Dan Voiculescu, la Realitatea TV.

Dan Voiculescu a evitat să spună dacă va demisiona din nou din Parlament

În acelaşi interviu de duminică seară, fondatorul PC, Dan Voiculescu, a evitat de două ori să răspundă la întrebarea moderatorului - dacă va demisiona din Senat pentru ca dosarul său să fie mutat de la ÎCCJ.

De fiecare dată, politicianul a întrebat retoric: "Tribunalul nu este şi el justiţie şi dacă justiţia se face numai la ÎCCJ?”.

”Nu, nu se pune problema de teamă faţă de un complet de judecată!”, a răspuns Dan Voiculescu, întrebat fiind dacă se teme de faptul că dosarul lui este judecat de unul dintre cele mai dure complete de judecată.

”Părerea mea este că există un adevăr care trebuie spus foarte clar: eu nu m-am ascuns în spatele funcţiei şi nu am încercat să folosesc funcţiile pe care le am pentru a păcăli”, a precizat Voiculescu.

Întrebat a doua oară dacă-şi va da din nou demisia înainte să se judece dosarul său, pentru ca dosarul să se mute de la ÎCCJ la Tribunal, Voiculescu a răspuns:

”Încă odată, Tribunalul nu e Justiţie? De ce Justiţie se face numai la ÎCCJ? Adică Tribunalul nu e Justiţie, nu are judecători? De ce se pune problema să fug de Justiţie? De care Justiţie?”.

”Justiţia trebuie să-şi facă datoria, aşa cum consideră fiecare judecător, aşa cum scrie la Lege, propriei conştiinţei, să aplice legea. Eu nu am nimic de comentat asupra modului în care judecătorii îşi fac datoria, dar nu pot să nu constat că un complet de judecată, în cazul unui proces public, de notorietate maximă - Adrian Năstase - a scris şi a semnat că porneşte de la premiza că nu sunt probe. Aşa ceva nu e posibil într-o democraţie în întreaga lumea”, a mai declarat fondatorul PC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne