Schimbări în PSD: Şova revine, Ivan debarcat de la şefia PSD sector 1 şi Vanghelie înlocuit

Imediat după pierderea prezidenţialelor, Dan Şova, aspirant la şefia PSD, a început să-l atace fără menajamente pe Liviu Dragnea, şeful de campanie al lui Victor Ponta, cerând debarcarea acestuia. În schimb, a fost chiar el debarcat. Şova a făcut atunci un pas în spate şi a acceptat mustrarea venită de la conducerea centrală, astfel că preşedintele formaţiunii, Victor Ponta, l-a reprimit acum în partid.
Dan Şova (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
30.01.2015

Şedinţă mare pentru PSD la Sinaia. Comitetului Executiv Naţional a luat vineri o serie de hotărâri importante pentru partid - conducerile organizaţiilor de la Sectorul 1 şi Sectorul 5 au fost dizolvate, fiind numiţi interimari, Dan Şova a fost reprimit în partid, Codrin Ştefănescu a fost numit secretar general al PSD Bucureşti după ce Eugen Bejinariu s-a retras, iar PSD Argeş s-a ales cu un preşedinte interimar - senatorul Şerban Valeca.

"În 20-21 martie vom avea Consiliul Naţional unde alegem preşedinte şi departamentele politice care să lucreze la efortul nostru comun de modernizare a societăţii române, însemnând coneferinţe şi Congres care să stabilească echipa cu care PSD va merge în 2019 la alegeri (...)

Cel mai important este faptul că la Consiliul Naţional din martie va trebui să luăm decizii radicale în ceea ce priveşte ce trebuie schimbat în acţiune şi mentalitatea noastră publică. Dacă merg cu o propunere la Consiliul Naţional şi majoritatea colegilor nu sutn de acord, vine altcineva, pentru că nu pot să spun că aşa e, că n-am dreptate, dar mergem mai departe. Doar aşa cred că putem câştiga cu adevărat alegerile parlamentare din 2016", a declarat Victor Ponta, citat de B1 Tv.

Dan Şova revine

Exclus din partid în noiembrie alături de Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, Dan Şova ar putea reveni în PSD ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Naţional de revocare a deciziei privind excluderea sa.

Imediat după pierderea prezidenţialelor, Dan Şova, aspirant la şefia PSD, a început să-l atace fără menajamente pe Liviu Dragnea, şeful de campanie al lui Victor Ponta, cerând debarcarea acestuia. În schimb, a fost chiar el debarcat. Şova a făcut atunci un pas în spate şi a acceptat mustrarea venită de la conducerea centrală, astfel că preşedintele formaţiunii, Victor Ponta, l-a reprimit acum în partid.

"Am supus la vot şi CExN, în unanimitate, a decis să revocăm decizia e care am luat-o la precendentul Comitet Executiv de excludere a domnului Dan Şova, ţinând cont de atitudinea domniei sale. Ne-a demonstrat în această lună şi jumătate că vrea să fie în PSD şi că vrea să fie cu noi şă acesta a fost lucrul cel mai important", a anunţat Victor Ponta, adăugând că acesta va reveni în echipa PSD în funcţia de vicepreşedinte, pe care a deţinut-o anterior, potrivit Realitatea.net.

Înlocuirea lui Marian Vanghelie

Nu acesta a fost cazul lui Marian Vanghelie şi Mircea Geoană. Cei doi au decis să îşi facă un partid în care promit să aducă nu mai puţin de 50 de parlamentari (majoritatea din PSD) şi au lansat o serie de acuzaţii incendiare, unele chiar cu iz penal, în semn de răzbunare pentru că au fost excluşi.

În consecinţă, în şedinţa PSD de vineri, conducerea partidului a decis ca locul lui Vanghelie la şefia PSD Sector 5 să fie ocupat de Cristian Rizea.

"Colegii mei m-au propus în această funcţie. Votul de încredere primit din partea colegilor mei este dovada faptului că oricine are dreptul la opinie în PSD. Eu nu am vorbit împotriva nimănui. Eu am cerut respectarea unor principii. Cei care au fost cu gura mare au obţinut rezultatele cele mai slabe pentru Victor Ponta. Asta m-a deranjat şi am spus", a declarat deputatul Cristian Rizea, pentru B1 Tv.

De asemenea, Cristian Rizea a salutat decizia de reprimire a lui Dan Şova în PSD: "Înţeleg că domnia sa revine alături de noi, cred că locul lui este în PSD."

Cu domnul Ponta şi domnul Dragnea ne vedem la Congres. Am acum şi mai mult timp liber să umblu prin ţară şi să vorbesc cu colegii să le spun ce nu merge bine în PSD şi cum ar trebui să fie - Cătălin Ivan

Debarcarea lui Cătălin Ivan

Cât despre Cătălin Ivan, care în ultima vreme revendică tot mai apăsat şefia PSD şi critică duetul Dragnea-Ponta, conducerea de la centru a decis să-l sancţioneze pentru declaraţiile lui recente, astfel că a fost debarcat de la şefia PSD sector 1.

"Nu s-au adus argumente. Sunt supărat, e evident că sunt supărat, pentru că am o responsabilitate faţă de cei cu care am lucrat. Dar sunt amuzat în acelaşi timp, pentru că a fost aşa, nu ştiu, atât de copilăresc totul (...) Motivul pentru care eu sunt înlocuit de la şefia Sectorului 1 este pentru că acum un an jumătate am schimbat nişte preşedinţi de centre de vot, i-am schimbat pentru că nu performau, pe motivul acesta şi-a adus aminte doamna Ecaterina Andronescu şi a propus înlocuirea mea", a declarat Cătălin Ivan, la postul B1 TV.

În opinia europarlamentarului PSD, debarcarea lui şi înlocuirea cu Dan Tudorache este în mod evident cauzată de criticilor aduse conducerii partidului.

"Nu este vorba despre rezultate la alegeri. Pe urban, sunt 27 de organizaţii care ar fi trebuit dizolvate, 15 la nivel naţional, mă refer la organizaţiile de sector sau municipiu de judeţ. Eu conduc un sector în care domnul Chiliman e primar de trei mandate, nu a fost vorba de rezultate. (...) Cu domnul Ponta şi domnul Dragnea ne vedem la Congres. Am acum şi mai mult timp liber să umblu prin ţară şi să vorbesc cu colegii să le spun ce nu merge bine în PSD şi cum ar trebui să fie (...) Am anunţat că voi candida la şefia PSD, de două luni de zile, e de notorietate. M-am răzgândit în sensul că sunt şi mai hotărât decât eram înainte", a subliniat Cătălin Ivan.

Victor Ponta susţine că nu sunt tensiuni

"Nu sunt tensiuni. La propunerea d-nei Andronescu, preşedinta organizaţiei, am dizolvat organizaţiile de la sectorul 1 şi sectorul 5, i-am numit pe domnii deputaţi Tudorache, coordonator la sectorul 1, Rizea la sectorul 5, şi au primit ca sarcină ca, până la Consiliul Naţional, să vină cu un proiect de restructurare a organizaţiei de Bucureşti în ansamblul său, în aşa fel încât să mergem în alegerile locale şi parlamentare cu o structură puternică în municipiul Bucureşti", a declarat Victor Ponta, citat de agerpres.ro.

"Noi nu ne dorim să plece nimeni. Va pleca, cineva, înţeleg în alianţă cu PNL-ul, înseamnă că atunci acolo e locul lor, nu are rost să-i ţinem cu forţa pe cei care se simt mai apropiaţi de doamna Gorghiu sau de dl Blaga", a adăugat preşedintele PSD.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor