Scandalul momentului: "Cert e că în perioada marii prietenii dintre Ciolacu şi familia Vicol-Ciorbă, oamenii erau păgubiţi la Nordis"

Laura Vicol (Facebook/Laura Vicol)
Andrei Pricopie
07.02.2025

Scandalul Nordis îl loveşte în plin pe Marcel Ciolacu, indiferent cât încearcă premierul să se "scoată" basma curată din această încrengătură infracţională. Un lucru rămâne cert, a remarcat un analist politic într-o dezbatere Digi24: în perioada marii prietenii dintre Marcel Ciolacu şi familia Vicol-Ciorbă, oamenii erau păgubiţi la Nordis.

Redăm mai jos dezbaterea de la TV:

Jurnalist: Trebuie să vorbim ceva mai mult despre Marcel Ciolacu, pentru că, dincolo de ce a făcut ca personaj politic important, legat de călătoria în calitatea lui de preşedinte al PSD, are de dat explicaţii pentru calitatea lui de prim-ministru. Pentru că există patru inspectori ANAF care au făcut un control la Nordis. Cei patru inspectori ANAF nu au găsit nimic în neregulă. De fapt, au găsit, pentru că ei au constatat că o parte din apartamente erau subevaluate. Erau declarate la valori mai mici, în aşa fel încât taxele să fie plătite la valorile mici, nu la valorile lor reale.

Andrei Ţăranu (politolog): Există acolo o declaraţie care este înspăimântătoare. Doamna Vicol spune la un moment dat: ne-au spus ăştia că o să vină să-l ridice pe ăsta la ora şase dimineaţa, că vine DIICOT, ceea ce înseamnă că ei erau deja preveniţi.

Jurnalist: Puneţi toate informaţiile astea la un loc şi vedeţi că aici e mai mult. Adică e vorba despre instituţii ale statului care protejau această afacere sulfuroasă, din care se înfruptau nişte oameni, probabil şi cu protecţie... Haideţi să-l vedem şi pe Marcel Ciolacu. După ce dimineaţă ne reproşa nouă, jurnaliştilor, că îl tratăm cu ură, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă îşi dă demisia. Răspunsul a fost: demisionaţi dumneavoastră şi vă urez succes.

Florin Negruţiu (analist politic): Care este problema cea mai mare? Dacă ne uităm la circuitul banilor în natură, schema este simplă. Nişte cetăţeni dau banii lor unei firme care le dă ţeapă şi care scoate banii respectivi din firmă prin relaţii între firmele din acelaşi grup sau prin relaţii dintre companii şi acţionari. Deci scoate banii, efectiv, mulge aceşti bani din firmă, ceea ce este ilegal.

Iar de banii aceştia profită acţionarii firmei, familiile lor şi prietenii lor politici. Printre aceşti prieteni politici se află şi premierul României, plus un ministru, domnul Grindeanu, plus un om important în PSD, domnul Alfred Simonis. Întâmplător sau nu, ei erau şefii de partid, şefii pe linie politică ai doamnei Vicol.

Există o presupunere justificată că premierul României, domnul Ciolacu, a beneficiat de favorurile, de banii, de avantajele pe care le-a pus la dispoziţie această firmă care se presupune că a furat, doar că deocamdată nu există o decizie definitivă a instanţei. Cu certitudine avem păgubiţi în momentul acesta. Eu nu cred că domnul Ciolacu a zburat cu jetul privat cu doar 1.500 de euro. Nu cred acest lucru.

Andrei Ţăranu: Subiectul ăsta e un subiect foarte important. În Franţa, un model asemănător s-a întâmplat cu fostul preşedinte Sarkozy, care a primit în final un an de închisoare cu executare, e adevărat că una cu brăţară la picior, exact pe un model asemănător. În loc să fie jet, era un iaht, era un investitor asemănător domnului Ciorbă, din care a ieşit tot acest scandal. Până la urmă, doamna Bruni l-a şi părăsit pe Sarkozy din acest motiv.

Aici, observaţi că există deja un pattern, la un moment dat, în structurile astea politice - mult prea puternică apropiere de lumea afacerilor şi, mai ales, a afacerilor astea care miros urât. Aici este, de fapt, marea problemă.

Florin Negruţiu: Cert este că în perioada marii prietenii dintre Marcel Ciolacu şi familia Vicol-Ciorbă, oamenii erau păgubiţi la Nordis. Existau plângeri ale oamenilor care reclamau că au plătit la o firmă nişte apartamente şi nu le-au primit. Exista chiar şi un dosar in rem deschis la parchet.

Cu toate astea, firma aceasta nu era deranjată. Continua business as usual, pentru că probabil consideră că are spate politic, că nu o să ne calce pe noi ANAF, pentru că ANAF este la noi. Nu o să ne deranjeze pe noi justiţia, pentru ca justiţia este la noi, în coaliţie.

A trebuit să vină o investigaţie de la presă, ca acest castel din cărţi de joc să cadă. Dacă n-ar fi existat investigaţia Recorder, probabil şi astăzi domnul Ciorbă vindea apartamente, iar domnul Ciolacu se plimba cu jetul privat la Monaco.

Ioan Stanomir: Pentru PSD şi pentru Marcel Ciolacu, în particular, această suprapunere nu este de bun augur, pentru că urmează o campanie electorală în care PSD intră dintr-o poziţie neobişnuită, fără candidat propriu, susţinându-l pe domnul Crin Antonescu, având un preşedinte prim-ministru zdruncinat, subminat în autoritatea sa şi, pe de altă parte, performanţa acestei guvernări este submediocră.

Eu aş atrage atenţia asupra unui fapt. În Parlament, PSD-ul poate, de exemplu, să decupeze felie cu felie parlamentarii Partidului SOS România şi a făcut-o. Eu am citit cu atenţie această ştire. Jumătate din grupul lor parlamentar a dispărut. Mă aştept ca şi la Partidul Oamenilor Tineri să se procedeze la fel. La fel s-a lucrat şi cu partidul altui om tânăr şi neliniştit şi puţin proxenet, este vorba de Dan Diaconescu. În Parlament, Partidul Social-Democrat poate face un management de foarte bună calitate, întărindu-şi rândurile cu aceste achiziţii din partea doamnei Şoşoacă, ale doamnei Ana Maria Gavilă etc.

Problema este alta: că există în opinia publică deja o percepţie destul de puternică, conform căreia aceste matrapazlâcuri odioase au fost făcute printr-o complicitate voită la cel mai înalt nivel al statului. Pentru că premierul, domnul Simonis şi domnul Grindeanu, vârfurile Partidului Social-Democrat, au asigurat, de fapt, imunitate. Este o reţetă, într-adevăr, de coluziune, de complicitate, de sinergie între afacerile murdare şi politică. Este ceva ce defineşte, în definitiv, politicile ţărilor în care capitalul de încredere este foarte scăzut. Gândiţi-vă la Italia, Italia este un bun exemplu. Şi este limpede că România, în acest moment, este la o răscruce, pentru că avem o alternativă care este o alternativă înşelătoare şi demagogică.

Şi pe partea cealaltă, care este alternativa? Pentru că domnul Marcel Ciolacu, sigur, nu are rătăcirile totalitare sau anti-occidentale ale domnului Georgescu, dar are ceva, poate, la fel de neliniştitor pentru noi: pornirea de a-şi exercita mandatul de prim-ministru în folosul propriu şi al grupului din care face parte.

Eu nu cred în coincidenţe şi faptul că acum această anchetă se porneşte şi că, în acest moment, domnul Ciolacu fuge pe culoarele Parlamentului poate să indice că, la un moment dat, e posibil ca şi la nivelul Partidului Social-Democrat să se facă anumite schimbări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor