Dosar penal şi zeci de amenzi după controale inopinate în judeţul Mureş la centrele pentru copii cu dizabilităţi

Copii cu dizabilităţi (Centrul de Resurse Juridice)
D.B.
07.02.2025

Medicamente expirate şi fără licenţă, echipament de bucătărie vechi, frigidere ruginite, alimente păstrate necorespunzător, dar şi lipsa tratamentelor necesare, sunt doar câteva dintre neregulile constatate de organele de control în urma unor inspecţii neanunţate la centrele rezidenţiale pentru copii.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Prefectura judeţului Mureş, prefectul Ovidiu Butuc dăduse un ordin la 11 ianuarie anul acesta prin care dispunea acţiuni de control la toate centrele rezidenţiale pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială din judeţul Mureş.

Echipe formate reprezentanţi a şase instituţii ale statului, respectiv Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Mureş, Consiliul Judeţean Mureş, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, au efectuat controale efectuate pe raza judeţului Mureş, în perioada 11 ianuarie – 5 februarie, la 55 de centre rezidenţiale şi case de tip familial publice şi private.

În urma acestui demers au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale constând în 25 de amenzi în valoare totală de 391.000 lei şi patru avertismente.

Totodată, pe lângă dosarul penal deschis în cazul centrului de pe raza municipiului Târgu Mureş, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu privind săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă la Casa de tip familial Zău de Câmpie, în această cauză cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş.

Rezultatele controalelor la cele patru centre din municipiul Târgu Mureş

În ceea ce priveşte cele patru centre rezidenţiale din municipiul Târgu Mureş, raportul elaborat pe baza informaţiilor furnizate de instituţiile care au efectuat acţiunile de control arată, printre altele:

• La data controlului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş furniza servicii sociale cu licenţă de funcţionare expirată (valabil pentru toate cele patru centre);

• Planul de urgenţă nu prevedea concret şi personalizat soluţii în funcţie de situaţia beneficiarilor (valabil pentru toate cele patru centre);

• Depozitarea, păstrarea şi prepararea alimentelor nu se efectua în condiţii corespunzătoare, cu respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare (valabil pentru toate cele patru centre);

• Nu s-a făcut dovada că stabilirea modelului meniului de alimentaţie zilnică se efectuează trimestrial pe baza recomandărilor medicului nutriţionist sau ale asistentului dietetician (valabil pentru toate cele patru centre);

• Medicamentele şi materialele sanitare nu erau depozitate în condiţii de siguranţă (valabil la trei din cele patru centre);

• Nu s-au respectat prevederile legale privind manipularea, colectarea sau distrugerea medicamentelor expirate (valabil la unul din cele patru centre);

• Numărul de beneficiari găzduiţi în cele patru centre depăşea capacitatea stabilită prin decizie a conducătorului furnizorului de servicii sociale (valabil pentru toate cele patru centre);

• Spaţiile nu erau accesibilizate pentru derularea în bune condiţii a activităţilor centrului (valabil pentru toate cele patru centre);

• Nu s-a putut face dovada că se realizează evidenţa zilnică a serviciilor de abilitare - reabilitare funcţională frecventate de copii şi nici că se ţine evidenţa zilnică a activităţilor desfăşurate pe intervale orare (valabil pentru trei din cele patru centre)

• Nu s-a putut face dovada că se respectă normele legale în vigoare privind bolile infecţioase transmisibile (valabil pentru trei din cele patru centre);

• Nu a fost întocmit proiectul pentru sistemul tehnic de alarmare, nu există control - acces în instituţie prin personal, echipamente sau camere de supraveghere video pentru zonele de acces şi holuri şi nu este posibilă semnalizarea la distanţă a stării de pericol, întrucât nu este instalat un sistem de alarmare la efracţie (valabil pentru toate cele patru centre);

• Dezinfectantul de suprafeţe şi de mâini era expirat (valabil pentru trei din cele patru centre);

• Mobilierul este vechi, greu lavabil, uzat, cu defecţiuni (valabil pentru toate cele patru centre);

• Unele agregate frigorifice sunt vechi, cu porţiuni de rugină, murdare, nedezinfectate (valabil pentru două din cele patru centre).

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Mureş, într-unul din centre a fost identificată o cutie de medicamente Diazepam Desitin, cu data de expirare octombrie 2024, însă nefiind administrat niciun medicament beneficiarilor, cutia conţinând toate tabletele. Potrivit relatărilor coordonatorului centrului, cutia de medicamente urma sa fie predată, pe baza unui proces-verbal, firmei care colectează deşeurile medicale.

În urma deficienţelor constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 320.000 lei de către echipa AJPIS Mureş.

Dosar penal pentru rele tratamente

Reprezentanţii IPJ Mureş au deschis dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului/lipsire de libertate care a fost declinat către DIICOT. Având în vedere deficienţele identificate pe linia sistemelor de securitate la Centrul Rezidenţial pentru Copii cu Deficienţe Neuropsihiatrice din municipiul Târgu Mureş, str. Trebely, nr. 3, s-a aplicat sancţiune contravenţională în suma de 2.000 de lei, aceeaşi sancţiune fiind aplicată şi la celelalte trei centre rezidenţiale.

DSP Mureş a dispus suspendarea activităţii de spălătorie la cele 4 centre şi de alimentaţie colectivă la 3 centre, precum şi sancţiuni contravenţionale în valoare de 32.000 lei.

După controalele efectuate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş a aplicat tuturor centrelor din subordinea DGASPC Mureş 3 sancţiuni contravenţionale (2 amenzi în valoare de 1.500 lei şi un avertisment), iar în domeniul Securităţii şi sănătăţii în muncă au fost aplicate 2 avertismente.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş a stabilit termen de remediere cu recontrol sau a dispus remedierea imediată a neconformităţilor, după caz.

Consiliul Judeţean Mureş a propus luarea de măsuri precum efectuarea de către DGASPC Mureş a demersurilor necesare obţinerii, de urgenţă, a licenţelor de funcţionare pentru cele patru centre rezidenţiale, punerea în aplicare de către DGASPC Mureş a măsurilor dispuse prin rapoartele întocmite de către instituţiile competente.

S-a propus accesibilizarea clădirilor şi modernizarea acestora, prin înlocuirea treptată a mobilierului vechi, efectuarea unor lucrări de amenajări interioare, cu preponderenţă în Centrul rezidenţial de pe str. Trebely nr.3, unde pe parcursul anului 2024 au fost deja demarate lucrări de renovare, fiind executate lucrări la instalaţiile sanitare, în sumă totală de 29.042 lei.

Totodată se propune suplimentarea numărului de angajaţi care să se ocupe direct de îngrijirea beneficiarilor, în conformitate cu prevederile legale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor