Şase ambasade au fost avariate în urma unui atac al Rusiei asupra Kievului
După ce, joi, Ucraina a lansat şase rachete ATACM cu rază lungă de acţiune de fabricaţie americană şi patru rachete Storm Shadow de fabricaţie britanică împotriva invadatorilor ruşi, Kremlinul a promis represalii rapide şi adecvate, iar vineri dimineaţă a trecut deja la fapte, atacând Kievul.
În urma atacului asupra capitalei ucrinene, cel puţin o persoană a fost ucisă, iar ambasadele a şase state au fost avariate. O duzină de alte persoane au fost rănite în aceste lovituri.
Potrivit unei ştiri Zero Hedge, administraţia militară a oraşului Kiev a declarat că ambasadele Albaniei, Argentinei, Macedoniei de Nord, Palestinei, Portugaliei şi Muntenegrului au fost avariate în atac. Aparent, toate acestea erau adăpostite într-o singură clădire mare.
Ministerul de Externe al Ucrainei a calificat atacul drept „barbar” după distrugerile grave din unele districte, inclusiv o zonă în care o conductă de gaze a fost avariată şi cinci maşini au luat foc. Cinci dintre răniţi au fost spitalizaţi.
Portugalia, a cărei misiune diplomatică a fost printre cele lovite, l-a convocat pe ambasadorul rus pentru a condamna atacul şi distrugerile.
„Este absolut inacceptabil ca orice atac să vizeze sau să aibă un impact asupra sediilor diplomatice”, a afirmat guvernul portughez într-o declaraţie scrisă.
Kremlinul a precizat că a fost vorba de o ripostă directă la atacurile de joi asupra Rostovului cu arme occidentale.
Autorităţile oraşului susţin că Rusia a folosit o combinaţie de rachete balistice Kinzhal şi sisteme Iskander-M sau KN-23. Între timp, Ministerul rus al Apărării a susţinut că atacul a fost un răspuns la atacul Kievului asupra Combinatului Kamensky din regiunea rusă Rostov şi a declarat că forţele Moscovei au lansat un atac cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune, vizând postul de comandă al serviciului de securitate ucrainean şi biroul de proiectare Luch din Kiev, care dezvoltă diverse sisteme antiaeriene şi de rachete.
În timpul declaraţiilor de joi, înainte de sesiunnea anuală de întrebări şi răspunsuri cu presa a lui Vladimir Putin, preşedintele rus a avertizat că ar putea fi utilizate mai multe rachete balistice hipersonice Oreşnik, subliniind că nu există apărare împotriva acestora. El a mai ameninţat că, dacă Occidentul şi SUA doresc să testeze liniile roşii ale Rusiei, atunci ar putea avea loc un fel de „duel” cu rachete.
"Lăsaţi-i să propună... un fel de experiment tehnologic - un fel de duel high-tech al secolului 21, să spunem. Să numească un obiect, să zicem, în Kiev, să concentreze acolo toate forţele lor de apărare aeriană şi de apărare antirachetă, iar noi îl vom lovi cu Oreşnik şi vom vedea ce se întâmplă. Suntem pregătiţi pentru un astfel de experiment. Este pregătită cealaltă parte?”, a fost retorica sfidătoare a lui Putin.