Salvini propune preluarea controlului asupra rezervelor de aur ale Italiei de la Banca Centrală
alte articole
La o zi după ce vicepremierul italian Matteo Salvini, care este în acelaşi timp ministru de Interne şi lider al partidului Liga, a cerut eliminarea Băncii Centrale a Italiei şi a agenţiei naţionale de reglementare financiară Consob – precizând că cele două instituţii ar trebui să fie “reduse la zero şi nu doar să fie schimbaţi una sau două persoane şi că “hoţii” care au provocat pierderi italienilor care şi-au strâns economii “ar trebui să fie închişi pentru mult timp” – el a provocat noi unde de şoc în Bruxelles şi Frankfurt când a discutat despre posibilitatea confiscării masivelor rezerve de aur ale Italiei de la Banca Centrală a ţării, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.
“Aurul este proprietatea poporului italian, nu a altcuiva”, a susţinut Salvini în comentarii făcute luni reporterilor, potrivit Financial Times.
Remarcile controversate – care au fost considerate ca o ameninţare la adresa “independenţei” Băncii Centrale italiene, al cărei şef la un moment dat Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene – l-au determinat pe ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, să apere independenţa băncii centrale.
Anterior în cursul zilei de luni, populiştii Italiei au cerut parlamentarilor să adopte o legislaţie care să susţine că rezervele de aur ale ţării aparţin statului, potrivit Bloomberg.
Proiectul de lege privind aurul ţării a fost prezentat de parlamentarul eurosceptic Claudio Borghi din partidul Liga şi contribuie la amplificarea tensiunilor deja existente între Banca Italiei şi guvernului de coaliţie. De asemenea, proiectul de lege a atras criticile politicienilor din opoziţie, iar unele organizaţii media naţionale susţin că proiectul ar putea permite guvernului să folosească rezervele de aur pentru a finanţa promisiunile privind cheltuielile.
Borghi a respins acuzaţia şi a afirmat că va asigura Parlamentul că acesta are putere totală. De asemenea, el şi-a exprimat temerea că ambiguitatea privind proprietarul rezervelor de aur înseamnă că, în cazul unei acţiuni legale câştigate împotriva Băncii Centrale, de exemplu pentru supervizare inadecvată, ar deschide calea ca un reclamant să fie compensat în aur.
“Proiectul meu de lege urmăreşte să clarifice faptul că aurul aparţine statului, şi nu guvernului”, a declarat Borghi într-un interviu telefonic acordat luni. “Dacă există îndoieli cu privire la intenţiile noastre, putem de asemenea să adoptăm o altă lege care să precizeze că nicio parte a rezervelor de aur nu poate fi vândută decât dacă există o majoritate de două treimi sau mai mult în ambele camere ale Parlamentului”.
Potrivit Bloomberg, proiectul de lege al lui Borghi, care este examinat de Comisia de Finanţe a camerei inferioare a Parlamentului, cere o interpretare explicită a legislaţiei care stabileşte că instituţia “deţine şi administrează aurul ca depozite, în timp ce statul este proprietarul rezervelor de aur.
Salvini a susţinut că, deşi nu a studiat în detaliu noţiunea vânzării rezervelor Băncii Italiei pentru a finanţa cheltuielile guvernamentale suplimentare, el recunoaşte faptul că “ideea ar putea fi interesantă”.
Ideea lichidării aurului Italiei pentru a finanţa cheltuielile guvernamentale suplimentare pare să fie propusă de Beppe Grillo, co-fondatorul Mişcării Cinci Stele, partenerul de guvernare al partidului Liga. Anul trecut, în septembrie, Grillo a scris că această mişcare “ne-ar permite să punem capăt în cele din urmă acestei poveşti iritante privind faptul că ‘nu există bani’”, adăugând: “De ce ar trebui ca cetăţenii să îşi vândă colierele şi nu statul?”
În cazul în care Salvini este hotărât să monetizeze aurul Italiei, adaugă Zero Hedge, acest lucru va aduce o schimbare importantă pentru conducerea populistă a statului UE: Banca Italiei ocupă locul trei după SUA şi Germania în ceea ce priveşte rezervele de aur deţinute de o bancă centrală, având 2.452 de tone, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, cantitate care la preţurile actuale are o valoare de peste 103 miliarde de dolari.