Sala de mese rotitoare din palatul luxos al împăratului Nero a existat cu adevărat

Palatul extravagant al împăratului Nero, Domus Aurea, care găzduieşte 300 de camere acoperite în marmură albă sclipitoare, a fost descoperit pentru prima oară în 2009 de o echipă de arheologi francezi şi italieni. Acum, palatul luxos a dezvăluit o altă surpriză – o sală de mese rotitoare în care erau serviţi invitaţii infamului conducător roman.

Platforma rotitoare veche de 2.000 de ani este considerată de arheologi una din cele mai interesante şi sofisticate structuri ale antichităţii. De asemenea, descoperirea confirmă descrierile palatului, lăsate de istoricul antic Suetoniu.

Nero a fost împăratul Romei între anii 54 şi 68 d.Hr., ultimul din dinastia iulio-claudiană. Considerat unul dintre cei mai degeneraţi împăraţi romani, Nero a dus o viaţă extrem de extravagantă. În anul 64 d.Hr, cea mai mare parte a Cetăţii Eterne a fost distrusă de Marele Incendiu din Roma, despre care mulţi romani credeau că a fost provocat chiar de Nero, care voia să cureţe terenul necesar unui viitor complex de palate. Acesta este cunoscut drept Împăratul care ”cânta la liră când Roma ardea” şi a fost printre primii împăraţi romani care au persecutat creştinii.

Nero este responsabil de mai multe execuţii, inclusiv aceea a mamei sale, a soţiei şi, cel mai probabil, a fratelui său vitreg Britannicus.

Construcţia palatului lui Nero a început la scurt timp după ce focul a curăţat reşedinţele aristocaţilor de pe colina Palatină. Construit din cărămidă şi ciment în anii dintre incendiu şi suicidul lui Nero (68 d.C), frunza de aur care dă numele vilei nu era singurul element extravagant de decor: tavanele erau decorate cu pietre semipreţioase şi căptuşeli din fildeş, iar pereţii erau acoperiţi cu fresce îmbinând decoraţiile în diferite teme din fiecare grupă majoră de camere.

Istoricul Suetoniu a prezenta o descriere vie a palatului în opera sa, ”Viaţa Cezarilor, Nero”.

Descrierea părea să fie atât de exagerată încât istoricii moderni erau sceptici că aceasta reflecta cu exactitate palatul. Totuşi, ultima descoperire sugerează că descrierea lui Suetoniu era cel puţin parţial corectă.

Arheologii săpau o terasă artificială în colţul de nord-est al Dealului Palatin din Roma când au descoperit un turn rotund, înalt de 12 metri, cu o mare coloană centrală de patru metri în diametru şi opt perechi de arcade care susţineau două etaje. De-a lungul vârfului arcadelor superioare erau linii formate din găuri semisferice, umplute cu lut – asemănătoare cu găurile de pe vasele mari în care se aflau rulmenţi primitivi, pe care erau puse platformele mobile folosite la transportarea încărcăturilor mari.

Se crede că liniile formate din cavităţi descoperite în structură găzduiau sfere de metal care susţineau podeaua rotitoare. La baza turnului, arheologii au descoperit indicii că în perete a fost construit un mecanism care permitea rotirea. Depozitele de calcit de pe pietrele din jur sugerează că podeaua era mişcată cu ajutorul apei direcţionate printr-un sistem de roţi.