Ruşii organizează un marş în sprijinul lui Navalni. Ce face Facebook-ul ?
alte articole
Facebook s-a conformat cererii oficiale a autorităţilor ruse acceptând să interzică o pagină formată în sprijinul activistului din opoziţie, Alexei Navalni, relatează Moscow Times.
Procurorii au cerut vineri judecătorului să-l închidă pe Alexei Navalni o perioadă de zece ani pentru acuzaţii despre care susţinătorii activistului spun că sunt falsuri orchestrate datorită atacurilor pe care le-a lansat la adresa preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi a cercului său de apropiaţi.
După cererea formulată de procurori, a fost înfiinţată o pagină de Facebook rapid, cerând organizarea unui marş în sprijinul lui Navalni. Peste 12.000 de persoane au confirmat că vor participa la marş până sâmbătă, potrivit Interfax.
Totuşi, Biroul Procurorului General a solicitat în scurt timp ca pagina de Facebook să fie blocată în Rusia.
Interdicţia a fost implementată sâmbătă, potrivit purtătorului de cuvânt al agenţiei de cenzură a internetului şi mediei din Rusia, Roskomndzor.
Purtătorul de cuvânt a afirmat că pagina organiza un ”marş” nesancţionat. Încă din februarie 2013, website-urile din Rusia au blocat frecvent asemenea apeluri.
Însă marşul nu era nesancţionat în sensul de a fi interzis de autorităţi, de vreme ce organizatorii lui încă n-au solicitat permisiunea pentru a-l desfăşura, a afirmat avocatul din opoziţie Artiom Faizulin.
Chiar dacă legea cenzurii este limitată din punct de vedere tehnic la Rusia, organizaţia rusă a cerut de asemenea şi unui website de ştiri ucrainean să şteargă articolul despre marş, ameninţându-l că va interzice site-ul în Rusia.
Facebook nu a dat declaraţii în această privinţă, purtătorul de cuvânt al companiei în Rusia nerăspunzând solicitărilor de a comenta această chestiune până duminică.
Reţeaua socială a făcut o greşeală care este ”un precedent oribil şi rău pentru afaceri”, a comentat fostul ambasador american în Rusia, Michael McFaul.
Facebook s-a dovedit a fi un instrument crucial în organizarea protestelor în timpul unui val de revoluţii în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, între anii 2010 şi 2012. Totuşi, autorităţile ţărilor afectate au preferat să blocheze accesul la conţinutul nedorit şi n-au cerut Facebook-ului să închidă pagina.
Navalni, un denunţător ferm care susţine că a descoperit acte de corupţie de miliarde de dolari în rândul afiliaţilor lui Putin, a devenit lider al protestelor anti-Kremlin care au măturat Moscova între anii 2011 şi 2013.
Acesta se confruntă cu patru cazuri penale şi trei procese de defăimare şi se află sub arest la domiciliu, dar asta nu l-a oprit să-şi desfăşoare activitatea.
O altă pagină de Facebook prin care se organizează marşul pro-Navalni a strâns 14.000 de persoane până în după-amiaza zilei de duminică.