Rusia susţine că va continua proiectele de petrol şi gaze în pofida noilor sancţiuni impuse de SUA
Ministerul rus de Externe a denunţat sâmbătă noile sancţiuni americane împotriva sectorului energetic al Moscovei ca fiind o încercare de a afecta economia Rusiei cu riscul destabilizării pieţelor globale şi a declarat că ţara va continua marile proiecte de petrol şi gaze.
De asemenea, ministerul a precizat că Rusia va răspunde la acţiunile "ostile" ale Washingtonului, anunţate vineri, în timp ce îşi elaborează strategia de politică externă, informează Reuters.
Potrivit declaraţiei ministerului, măsurile reprezintă "o încercare de a provoca cel puţin unele daune economiei ruse, chiar cu preţul riscului de destabilizare a pieţelor mondiale, pe măsură ce se apropie sfârşitul mandatului lipsit de glorie al preşedintelui Joe Biden la putere".
"În ciuda convulsiilor de la Casa Albă şi a maşinaţiunilor lobby-ului rusofob din Occident, care încearcă să antreneze sectorul energetic mondial în 'războiul hibrid' declanşat de Statele Unite împotriva Rusiei, ţara noastră a fost şi rămâne un actor-cheie şi de încredere pe piaţa mondială a combustibililor", a mai precizat instituţia.
Măsurile au reprezentat cel mai amplu pachet de sancţiuni al SUA de până acum care vizează veniturile din petrol şi gaze ale Rusiei, făcând parte dintr-un set de măsuri menite să ofere Kievului şi viitoarei administraţii a lui Donald Trump un avantaj pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina.
Trezoreria SUA a impus sancţiuni asupra Gazprom Neft şi Surgutneftegas, care explorează, produc şi vând petrol, precum şi asupra a 183 de nave care au transportat petrol rusesc, multe dintre acestea făcând parte din aşa-numita flotă fantomă de petroliere învechite operate de companii neoccidentale.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că măsurile vor "da o lovitură semnificativă" Moscovei.
"Cu cât Rusia obţine mai puţine venituri din petrol ... cu atât mai repede va fi restabilită pacea", a adăugat liderul de la Kiev.