Rusia sare împotriva lui Trump, China îl face clown, după difuzarea unui clip împotriva lui Hillary Clinton
alte articole
Donald Trump a publicat miercuri prima reclamă agresivă împotriva oponentului său de la prezidenţialele americane, Hillary Clinton.
Materialul video începe cu preşedintele rus Vladimir Putin la un antrenament de judo şi apoi sare direct la un clip cu succesorul lui Jihadi John care îndreaptă un pistol către cameră. Apoi, urmează un clip cu Hillary, în care aceasta latră precum un câine, iar la final reapare Putin, dar de această dată râzând. În clipurile originale, Hillary spunea povestea unui câine, iar Putin râdea la o întrebare despre Siria.
Atât Rusia cât şi China au reacţionat dur cu privire la clipul anti-Clinton promovat de Trump.
“Atitudinea noastră este negativă”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, la o teleconferinţă cu reporterii. “Nu este un secret pentru noi că demonizarea Rusiei şi a tot ceea ce este asociat cu Rusia este, din păcate, un element obligatoriu în campania electorală a Statelor Unite. Întotdeauna regretăm acest lucru şi dorim ca procesul electoral (din SUA) să se desfăşoare fără astfel de referiri la ţara noastră”.
Rusia este extrem de sensibilă cu privire la ceea ce consideră a fi o rusofobie galopantă în politica, filmele, cultura americane şi, în general şi acuză mass media şi spectrul politic din SUA de o poziţionare deliberată a poporului american împotriva a tot ceea ce este rusesc, arată website-ul Zero Hedge.
Totuşi, atitudinea Kremlinului subliniază ceva foarte ciudat în legătură cu reclama lui Trump. În general, miliardarul american a adoptat un ton optimist în ceea ce priveşte relaţiile cu Rusia. “Nu ar fi frumos dacă ne-am înţelege cu Rusia?”, a întrebat Trump, care şi-a manifestat admiraţia pentru liderul de la Kremlin în repetate rânduri.
Între timp, China îşi amplifică la rândul ei retorica, pe măsură ce nominalizarea lui Trump în tabăra republicană pare să fie foarte aproape.
Într-un editorial publicat în ziarul chinez de stat în limba engleză Global Times, candidatul republican este numit “bogat, narcisist, clovn, are gură spartă, este împotriva tradiţiei şi este abuziv de direct”. Apoi îl compară pe Trump cu Hitler şi Mussolini.
Deşi există o încercare voalată de analiză reală, mesajul pe care încearcă să îl transmită China este vizibil în propoziţia sa finală: “Ar fi mai bine ca SUA să aibă grijă să nu devină o sursă pentru forţe distructive împotriva păcii mondiale şi să nu arate cu degetul către alte ţări pentru aşa-zisul lor naţionalism şi aşa-zisa lor tiranie.”
Trump a criticat în repetate rânduri China cât şi liderii establishment-ului american pentru acordurile dintre cele două ţări, despre care miliardarul susţine că au adus ruina economică în SUA.