Rusia dezvoltă arme nucleare pe care SUA nu le au, afirmă generali americani
alte articole
Rusia dezvoltă arme nucleare pe care Statele Unite nu le au încă, este de părere un oficial senior al echipei care supervizează arsenalul nuclear american, citat de TASS vineri.
Viceamiralul, Dave Kriete, comandantul adjunct al Comandamentului Strategic al SUA, a făcut declaraţiile în timp ce SUA au testat o rachetă care ar fi fost interzisă potrivit tratatului bilateral (INF) din care s-a retras în acest an.
Rusia a declarat că este alarmată de testarea, de către SUA, a unei rachete lansate la sol joi.
"Rusia continuă să dezvolte arme nucleare pe care Statele Unite nu le deţin", a declarat Kriete. "Scopul nostru nu este să menţinem pasul cu Rusia sau să participăm la o cursă a înrămărilor [ci să construim] o politică adecvată de descurajare", a spus Kriete.
Testul american a fost cel de-al doilea exerciţiu de acest tip, după retragerea din august a acestui an din Tratatul Forţelor Nucleare cu rază scurtă şi intermediară (INF) semnat din 1987, care ar fi interzis dezvoltarea rachetei. Washingtonul s-a retras din INF după ce a acuzat Moscova că a încălcat tratatul, cerere pe care Kremlinul a negat-o.
Kremlinul a criticat vineri ultimul test de rachete al SUA, acuzând Washingtonul că s-a pregătit de mai mult timp să încalce tratatul INF.
Preşedintele Donald Trump a declarat în această vară că SUA au „tehnologie mai avansată” decât armele nucleare de ultimă oră din Rusia, referindu-se în mod special la o rachetă de croazieră cu motor nuclear, de fabricaţie rusească, despre care a sugerat că a explodat în timpul testelor din 8 august cauzând creşterea radioactivităţii în regiunea Arhanghelsk.
Racheta de croazieră cu energie nucleară, pe care Rusia o numeşte Burevestnik şi NATO o numeşte Skyfall, a fost una dintre armele noi pe care preşedintele Vladimir Putin le-a dezvăluit anul trecut.
Printre acestea s-au numărat o dronă subacvatică şi o armă laser.
Întrebat despre discuţiile privind un nou tratat major de control al armelor nucleare care să fie încheiat între Rusia şi SUA, Kriete a declarat că Comandamentul strategic a sfătuit Departamentul de Stat al SUA în ceea ce priveşte ameninţărilor militare.
Tratatul NEW START, ultimul tratat major de control al armelor nucleare dintre cele două ţări, va expira în februarie 2021. Moscova a avertizat că nu mai este suficient timp pentru a negocia o înlocuire cu drepturi depline şi a propus prelungirea acestuia fără precondiţii.
„Stratcom va sprijini orice tratat de control al armelor care va asigura securitatea naţiunii noastre. Este important ca toate părţile la tratat să respecte prevederile acestuia ”, a declarat Kriete, citat de TASS, care a făcut referire la desele încălcări ale tratatelor semnate de către partea rusă.