Rusia Bolşevică şi Revoluţia Sexuală

Se ştie puţin, ori chiar deloc, că Revoluţia Bolşevică din 1917 a instaurat prima revoluţie sexuală cunoscută în istoria omenirii oficial impusă de un stat. A demolat, într-un timp relativ scurt, valorile tradiţionale privind familia, căsătoria şi sexualitatea. A fost o revoluţie radicală, dar din fericire şi scurtă. După doar câţiva ani, bolşevicii şi-au dat seama că experimentele lor cu noile moravuri sexuale cauzează declin social şi i-au pus imediat capăt. Spre deosebire, însă, de guvernele occidentale contemporane care şi ele instituţionalizează noua ordine sexuală dar fără ca să ia în considerare efectele ei distrugătoare.

Dimpotrivă, transformă noile moravuri sexuale în drepturi ale omului. Bolşevicii şi-au învăţat lecţia devreme, şi asta se manifestă şi în poziţiile oficiale ale comuniştilor ruşi care, în ultimele decenii, s-au distanţat de teoriile lui Marx şi Engels privind familia şi căsătoria, şi resping poziţiile comuniştilor occidentali privind căsătoriile homosexuale. Ei sunt, paradoxal vorbind, un bastion al căsătoriei şi familiei tradiţionale.

Wilhelm Reich şi revoluţia sexuală

Detaliile puţin cunoscute ale revoluţiei sexuale bolşevice le-am depistat într-o carte cu un titlu la fel de sugestiv, The Sexual Revolution ("Revoluţia sexuală"), publicată de germanul Wilhelm Reich în anii 20 şi revizuită în anii 30 şi 40 ai secolului trecut. Reich a şi vizitat Uniunea Sovietică în 1929, fiind unul dintre puţinii psihologi occidentali care au avut norocul să viziteze Uniunea Sovietică pe vremea lui Stalin şi să vadă pentru el însuşi implementarea noii ideologii sexuale comuniste, iar apoi prăbuşirea ei.

Despre Reich şi Revoluţia sexuală intenţionăm să scriem mai pe larg în lunile care urmează, cartea lui fiind deosebit de fascinantă şi informativă şi conţinând date deosebit de interesante despre revoluţia sexuală a anilor 20 şi 30 ai veacului trecut.

Reich alocă mai jumătate din cartea lui ascensiunii şi declinului revoluţiei sexuale sovietice. Îşi începe observaţiile lamentând faptul că Stalin a re-incriminalizat homosexualitatea în 1934. Homosexualii, aflaţi mai mult în armata sovietică, au fost arestaţi, daţi în instanţă şi încarceraţi. Până în 1934 reformiştii sexuali occidentali, purtătorii standardelor revoluţiei sexuale occidentale, lăudau Uniunea Sovietică din pricina "progresivismului" ei în materie de sexualitate şi destrămarea familiei naturale. La fel avortul. La începutul revoluţiei lor, bolşevicii au legalizat avortul, dar până în anii stalinismului a fost restricţionat tot mai mult până cînd a fost abolit în întregime. După revoluţie, femeile sovietice puteau să-şi întrerupă sarcina după voie până la 3 luni de sarcină. Avortul a devenit atât de răspândit încât, conform datelor statistice sovietice, anual în spitalul principal din Moscova se făceau 50.000 de avorturi. Unele femei avortau de 15 ori pe parcursul vieţii, iar unele de cite 2 ori 3 ori pe an. Pentru sovietici, avortul devenise o metodă contraceptivă.

Începând cu anii 30, poziţia sovieticilor privind avortul s-a schimbat radical. Ideologii sovietici au început să numească avortul un act "criminal şi imoral", o consecinţă şi reflecţie a declinului moral şi a libertinajului sexual al anilor 20. Au început să atenţioneze asupra daunelor fizice şi emoţionale cauzate femeilor de avort, să publice date statistice privind mortalitatea femeilor care avortau, şi să atenţioneze privind pericolele asociate cu procedurile de avort, în special infecţiile şi perforarea uterului. Datoria femeii sovietice, comentau ei, este să fie mamă şi să nască copiii necesari construcţiei socialismului şi comunismului. Argumentele ideologilor sovietici împotriva avortului au fost adoptate şi de mişcările conservatoare, numite de Reich, reacţionare, ale Europei Occidentale ai anilor 30 şi 40. În Germania, de exemplu, scrie Reich, femeile au strâns milioane de semnături pentru o petiţie împotriva legalizării avortului.

"Desexualizarea" tineretului sovietic

Dacă la începutul revoluţiei bolşevice tinerii ruşi se bucurau de "libertate sexuală", până în anul 1932 această "libertate" a fost suprimată. O rezoluţie a Congresului bolşevic din 1932 cerea "desexualizarea" tineretului sovietic. "Desexualizarea" a rezultat şi în interzicerea avortului pentru prima sarcina, astfel incit, începând cu al doilea cincinal sovietic, prima sarcină a fiecărei femei nu mai putea fi întreruptă.

"Desexualizarea" a însemnat şi penalizarea din nou a homosexualităţii. Pe vremea ţaristă homosexualitatea era pedepsită cu ani grei de temniţă. Bolşevicii au dezincriminalizat-o, Rusia sovietică fiind prima ţară din lume, se pare, care a dezincriminat sodomia. Suedia a dezincriminalizat-o în 1944. Iniţial, bolşevicii au văzut în sodomie un act de interes ştiinţific, nu unul imoral ori împotriva naturii. Marea Enciclopedie Sovietică prezintă homosexualitatea ca un act normal fiind explicat din perspectiva lui Freud şi a lui Magnus Hirschfeld.

În martie 1934, însă, sodomia a fost din nou pusă în afara legii. Era privită ca un act "barbar", un exemplu al "lipsei de cultură", un "indiciu al degenerării culturii burgheze". În ianuarie al aceluiaşi an sovieticii au arestat homosexualii în masă în Moscova, Leningrad, Kiev şi Odesa. Printre cei arestaţi erau artişti, muzicieni, dramaturgi şi ofiţeri de armată. Pedeapsa pentru sodomie a devenit foarte aspră, între 3 şi 8 ani de închisoare, depinzând de vârstă. Presa sovietică a lansat o campanie de atacuri împotriva homosexualităţii, făcând aluzie la "orgiile homosexuale" din lumea occidentală fascistă. Gorky a scris şi el asupra subiectului, comentând că, în timp ce în "ţările fasciste, homosexualitatea distruge tineretul şi se răspândeşte fără a fi pedepsită", în ţările în care "proletariatul a ajuns la putere homosexualitatea a fost declarată o crimă socială şi e pedepsită aspru".

La fel, dacă în 1918 bolşevicii au pus capăt "căsătoriilor forţate", până în 1932 legislaţia împotriva lor a fost abrogată. De asemenea, dacă la începutul revoluţiei bolşevice şcolile deveniseră responsabile pentru educaţia sexuală a copiilor, spre sfârşitul anilor 20 educaţia sexuală a devenit din nou responsabilitatea părinţilor. La fel drepturile parentale. În primii ani ai revoluţiei bolşevice copiii fuseseră mai în întregime confiscaţi de la părinţi, educarea lor fiind în mâinile statului, o practică încetinită spre sfârşitul anilor 20. Reich concluzionează că regresul revoluţiei sexuale a dat loc unui autoritarianism moral al valorilor tradiţionale în Uniunea Sovietică.

Reîntoarcerea bolşevicilor la valorile morale tradiţionale a influenţat şi comuniştii francezi care, în anii 30, au respins şi ei dogmele marxiste privind familia şi sexualitatea, punând accent pe familia franceză ca garant împotriva revanşismului german. La fel, scrie Reich, bolşevicii au influenţat gândirea naziştilor şi a fasciştilor italieni care şi ei la rândul lor promovau primordialitatea familiei şi căsătoriei naturale şi a valorilor sexuale tradiţionale pentru civilizaţia europeană.

Dizolvarea familiei

Revoluţia sexuală în Uniunea Sovietică a început, zice Reich, cu dizolvarea familiei ca instituţie. Legislaţia ţaristă privind familia şi căsătoria era, aproape cuvânt cu cuvânt, preluată din Biblie. Soţul avea obligaţia să-şi iubească soţia ca pe propriul lui trup, să trăiască cu ea în armonie, să o îngrijească şi să o ajute în caz de boală. Soţia era obligată să-şi asculte soţul. Drepturile parentale erau garantate, părinţilor recunoscându-li-se dreptul asupra copiilor, să-i crească şi să-i educe. Aveau şi dreptul să-i disciplineze în caz de neascultare, ori să-i trimită la şcoală de corecţie pentru comportamente extreme ori antisociale. Adolescenţii care nu se îndreptau în urma măsurilor de disciplinare aplicate de părinţi puteau chiar fi puşi în închisoare până la 4 luni.

Procesul de dizolvare a familiei a fost dureros şi haotic. A fost lansat în decembrie 1917 cînd Lenin a publicat pamfletul "Despre dispariţia familiei", iar apoi pamfletul "Despre căsătoria civilă, copii şi înregistrarea căsătoriilor". Au fost abolite legile ţariste privind familia, relaţiile de familiile şi relaţiile între părinţi şi copii. Bărbaţii au fost deposedaţi de poziţia lor dominantă în familie. Soţiei i se acordă dreptul să-şi determine singură numele, domiciliul ori cetăţenia. Reich vede în asta dizolvarea de către bolşevici a autorităţii patriarhale.

Trotsky a discutat dizolvarea familiei într-un pamflet scris de el în 1920. A fost legalizat divorţul. La cerere. Căsătoria şi formarea familiilor nu au mai fost acte publice, ci au devenit evenimente pur private. Bărbatul şi femeia puteau forma o familie fără consimţământul statului. Ei formau relaţiile de familie şi ei le dizolvau fără amestecul statului şi după bunul lor plac. Nu erau obligaţi să-şi înregistreze relaţiile de familiei la oficialităţi. Era o practică similară cu parteneriatele civile care au fost legalizate în ultimele decenii în Europa care, însă, trebuie înregistrate pentru a fi recunoscute de către stat. Parteneriatele bolşevice, însă, puteau fi dizolvate la fel de uşor. Dacă bărbatul nu mai dorea să trăiască cu femeia putea să o lase, şi ea la fel, fără a invoca nici un motiv special. Familia şi căsătoria au fost subminate şi prin dezincriminalizarea adulterului. Relaţiile sexuale cu persoane terţe nu erau interzise. La despărţire bărbatul nu avea obligaţia să plătească femeii ajutor social, şi nici ea lui.

Adolescenţilor li se permitea să locuiască în comunităţi special desemnate pentru viaţă în comun unde libertatea sexuală le era oferită. În colectivele sexuale, cum le numeşte Reich, nu existau inhibiţii sexuale. Nu existau părinţi ori autorităţi care să spună tinerilor ca relaţiile sexuale impun şi restricţii şi responsabilitate din partea partenerilor. Familia a fost abolită pentru că aşa o ceruse Marx, un obiectiv primordial al revoluţiei sociale, zicând el, fiind abolirea familiei. Viaţa sexuală în comunităţile pentru tineri devenise atât de dezorganizată incit Lenin o numise, la un moment dat, "haotică". Relaţiile lor sexuale transformaseră Uniunea Sovietică, zicea el, într-o "casă de toleranţă de tip burghez". Noua normativitate a relaţiilor sexuale la tinerii bolşevici "nu are nimic în comun cu libertatea de a iubi aşa cum noi comuniştii o înţelegem" zicea Lenin, adăugind că revoluţia sexuală s-a dovedit a fi un adevărat "dezastru pentru mulţi băieţi şi fete".

Reabilitarea căsătoriei

Declinul căsătoriei şi familiei a început să-şi revină după 1925. A fost iniţiată o nouă legislaţie privind familia şi căsătoria, justificată datorită consecinţelor dezintegrării sociale a primilor ani după revoluţie. Propaganda bolşevică a demarat acţiuni în favoarea familiei. Tinerilor care locuiau în colective sexuale a început să li se spună despre bolile venerice, iar fetelor li se spunea că avortul nu e sănătos, implică riscuri, şi că e mai sănătos pentru o femeie să nască decât să avorteze copilul nenăscut. Femeile trebuiau să facă cereri pentru avort, iar comisii speciale trebuiau să le aprobe.

Cinematografia sovietică a venit şi ea în sprijinul familiei tradiţionale. S-au produs filme care elogiau familia convenţională. De un succes deosebit s-a bucurat filmul "Viaţa privată a lui Peter Winogradow" care portretiza fericirea vieţii de căsnicie. Pravda, ziarul comuniştilor sovietici, a lansat şi ea o serie de articole cu titlul "În Uniunea Sovietică familia este un lucru grandios şi serios". Comentarii de tipul "doar un om dedicat familiei poate fi un bun cetăţean sovietic" au fost publicate în revistele pentru tineri. Noţiunea că familia ori căsătoria sunt instituţii burgheze a fost contracarată. Iar rolul sexualităţii în viaţa de familie a fost diminuat, rolul principal fiind atribuit dragostei. Comentariile din presă accentuau noţiunea că la "baza familiei trebuie să fie dragostea nu satisfacerea unor nevoi sexuale". Se accentua abstinenţa, monogamia, şi relaţiile sexuale naturale şi normale.