Românii din Diaspora vor să voteze. Se cere prelungirea programului şi demisia lui Corlăţean

Românii din Diaspora din marile capitale europene reclamă modul prost de organizare a alegerilor prezidenţiale în afara graniţelor României, întrucât au fost deschise puţine secţii de votare, motiv pentru care aceştia au stat ore întregi la cozi, unii chiar renunţând la exercitarea dreptului la vot din cauza aglomeraţiei.
Flori Mladin
02.11.2014

alte articole

Coada la secţiile de votare a românilor din străinătate (Dana Betlevy / Epoch Times Romania)
Flori Mladin
02.11.2014

Românii din Diaspora din marile capitale europene reclamă modul prost de organizare a alegerilor prezidenţiale în afara graniţelor României, întrucât au fost deschise puţine secţii de votare, motiv pentru care aceştia au stat ore întregi la cozi, unii chiar renunţând la exercitarea dreptului la vot din cauza aglomeraţiei.

FADERE - Federaţia asociaţiilor de români din Europa a solicitat Biroului Electoral Central să prelungească programul de vot atât cât este necesar în secţiile de votare din Diaspora, acolo unde cozile sunt foarte mari, astfel încât să poată vota toţi cei care doresc să îşi exercite dreptul la vot.

"În ciuda faptului că am cerut Ministerului de Externe dublarea numărului secţiilor de vot în diaspora acesta nu a ţinut cont şi astfel în toate secţiile de votare din străinătate s-au format cozi foarte mari de 2-4 ore de stat şi mulţi români au renunţat să mai voteze. De aceea cerem demisia Ministrului de Externe Titus Corlăţean pentru proasta organizare a acestor alegeri", a transmis într-un comunicat FADERE.

Spirite încinse, oameni nemulţumiţi şi cozi interminabile. Acesta este tabloul alegerilor din străinătate. Veniţi să voteze în zori, românii din marile capitale europene s-au lovit de ceea ce ei numesc dezinteresul şi lipsa de organizare a comisiilor din secţiile de votare. La Londra se aşteaptă şi patru ore pentru a pune ştampila pe buletinul de vot.

Românii din străinătate s-au mobilizat şi s-au prezentat în număr mare la vot. La multe secţii din Diaspora votanţii au stat între 2 şi 4 ore şi s-au arătat hotărâţi să stea până când îşi vor pune opţiunea pe buletinele de vot pentru a-şi alege preşedintele.

La Paris, oamenii au aşteptat să voteze ore întregi, iar coada s-a întins chiar şi pe străzile din apropierea Ambasadei României. Aproximativ 1000 de oameni pur şi simplu nu au renunţat şi au stat la coadă să voteze.

La Londra, cu toate că a plouat, românii şi-au luat umbrelele şi au stat neclintiţi la coadă atât la Ambasadă, cât şi Consulat şi la Institutul Cultural Român.

În Spania, cetăţenii români au stat ore în şir la Madrid şi la Valencia.

În Olanda, Haga a fost singurul oraş din ţară unde au fost organizate secţii de votare, câteva sute de oameni fiind nevoiţi să aştepte pentru a pune ştampila pe buletinul de vot.

Cozi interminabile s-au constatat şi în Italia, la Chişinău, Luxemburg, precum şi în multe alte oraşe europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor