Cozi interminabile şi distanţe mari. MRU denunţă lipsa de respect a Guvernului Ponta faţă de românii din Diaspora

Prim-vicepreşedintele PDL Mihai-Răzvan Ungureanu denunţă lipsa de respect manifestată de Guvernul Ponta faţă de cetăţenii români din străinătate care, în ziua votului, au fost nevoiţi să parcurgă uneori distanţe mari şi chiar să stea la cozi interminabile pentru a-şi exprima opţiunea electorală.
Andrei Pricopie
02.11.2014

alte articole

Cozile la secţiile de votare din străinătate (facebook.com)
Andrei Pricopie
02.11.2014

Prim-vicepreşedintele PDL Mihai-Răzvan Ungureanu denunţă lipsa de respect manifestată de Guvernul Ponta faţă de cetăţenii români din străinătate care, în ziua votului, au fost nevoiţi să parcurgă uneori distanţe mari şi chiar să stea la cozi interminabile pentru a-şi exprima opţiunea electorală.

"Vedem astăzi lipsa de respect şi ignoranţa pe care Guvernul Ponta le arată ostentativ faţă de cetăţenii români din străinătate. Cozile la secţiile de votare sunt interminabile din cauza numărului insuficient. În plus, românii din Diaspora trebuie să parcurgă distanţe de sute de kilometri pentru a-şi putea exercita dreptul la vot. Exercitarea votului este o datorie morală şi o obligaţie patriotică", a precizat MRU.

Fostul premier pledează pentru votul prin corespondenţă este absolut necesar, însă evidenţiază că, deşi a iniţiat un proiect de lege în acest domeniu, care a fost preluat ulterior şi de Teodor Baconschi, acesta nu a avut succes.

"De asemenea, Guvernul Ponta a fost sesizat în nenumărate rânduri asupra acestei chestiuni. Însă, ca de obicei, iniţiativele s-au lovit de nepăsare şi ignoranţă. Pentru ca aceasta este cartea de vizită a guvernării PSD: nimic pentru români, totul pentru camarila PSD-istă", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Creşterea numărului de secţii de votare din străinătate nu este doar o necesitate, este o dovadă de respect, este de părere Ungureanu, evidenţiind totodată hotărârea cu care românii din Diaspora merg la vot, în ciuda distanţelor de mii de kilometri până la cea mai apropiată secţie.

"Este o primă lecţie pe care astăzi ne-au dat-o conaţionalii noştri. O lecţie a responsabilităţii. O lecţie a determinării. Şi pentru aceasta merită toată consideraţia noastră. Pentru că au înţeles că un drept câştigat nu poate fi sub nicio formă un drept irosit. Nu atunci când îţi garantează participarea democratică la deciderea viitorului ţării. Şi nimeni nu îşi poate bate joc de ceea ce am câştigat din greu, cu trudă şi suferinţă. În ţară sau în străinătate, suntem cu toţii români şi avem aceleaşi drepturi", a concluzionat MRU.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor