Românii din Diaspora salută anchetarea de către DNA a dosarului privind organizarea votului în străinătate

Proteste ale diasporei din Londra, Marea Britanie
Proteste ale diasporei din Londra, Marea Britanie (Ziarul românesc, prin bunăvoinţă)

Preşedintele Federaţiei asociaţiilor de români din Europa (FADERE), Daniel Tecu, a salutat, vineri, preluarea de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dosarului penal privind organizarea votului în diaspora, în cadrul căruia premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea sunt acuzaţi că au intervenit pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale, reiese dintr-o scrisoare deschisă a FADERE.

Potrivit scrisorii deschise emise de Daniel Tecu, ”organizarea abominabilă a votului din diaspora nu este doar un accident ”nefericit”, ci a fost pusă la cale pentru a oferi un avantaj electoral candidatului PSD la prezidenţiale.

În acest sens, preşedintele FADERE a citat declaraţiile foştilor membri ai PSD, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie potrivit cărora Victor Ponta şi Liviu Dragnea s-au folosit de influenţa oferită de posturile oficiale pe care le deţin pentru a submina buna organizare a alegerilor.

"Ponta ştia, iar Dragnea l-a oprit să facă secţiile de votare. Eu cred, că pentru ca şi-au bătut joc de români, trebuie să se înceapă urmărirea penală pentru aceşti vinovaţi. Să nu se mai ascundă în spatele MAE", a afirmat recent Marian Vanghelie cu privire la modul de organizare a votului în Disapora.

De asemenea, Mircea Geoană a precizat pe 28 noiembrie, cu privire la organizarea votului din Diaspora, că ”Victor Ponta este principalul responsabil, iar domnul Corlăţean este principalul său complice".

Liderul românilor din Diaspora precizează de asemenea că cei doi l-au determinat pe ministrul de Externe, Titus Corlăţean, să structureze secţiile de votare astfel încât acestea să aibă o capacitate inadecvată faţă de numărul românilor din Diaspora.

”Există, deci indicii (în primul rând din declaraţiile celor doi membri excluşi din PDS, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie) potrivit cărora domnii Victor Ponta şi Liviu Dragnea şi-ar fi folosit influenţa de care beneficiază (atât la nivel de partid, cât şi la nivel de guvern) pentru a submina buna organizare a alegerilor. Aceştia l-au determinat pe ministrul de externe, Titus Corlăţean, să structureze secţiile de votare într-un număr şi cu o capacitate inadecvate numărului estimat al românilor din diaspora şi chiar să redistribuie unele secţii de votare, din localităţile în care existau comunităţi importante de români în zone cu foarte puţini români”, s-a notat în scrisoarea deschisă emisă de FADERE.

Precizările preşedintelui FADERE survin în contextul în care joi, Direcţia Naţională Anticorupţie a preluat dosarul privind organizarea votului din diaspora de la procurorul general Tiberiu Niţu. Potrivit DNA, cei vinovaţi pot primi o pedeapsă cuprinsă între 3 până la 15 ani sub infracţiunea de abuz în serviciu.

Potrivit scrisorii deschise, Ministerul de Externe şi Guvernul României au ignorat avertizările făcute de FADERE încă din 21 septembrie, în care li ”s-a transmis clar că 294 de secţii de vot sunt insuficiente pentru românii din diaspora, specificând că între 2009 şi 2014 numărul românilor din afara ţării în unele ţări s-a dublat iar în altele a crescut cu 20-30%”.

Printre dovezile citate în scrisoarea deschisă este inclus discursul premierului Victor Ponta de pe 11 noiembrie, când acesta a susţinut că ”modificarea legilor electorale nu se putea face decât tot printr-o lege şi cu cel puţin 6 luni înainte de alegeri, întrucât, altfel, alegerile ar putea fi anulate”.

Însă Daniel Tecu notează că afirmaţiile premierului sunt o minciună, de vreme ce ”Guvernul Ponta a modificat legea 370/2004, pentru alegerea preşedintelui României, prin ordonanţa de urgenţă cu doar patru luni înainte de alegeri – Ordonanţa de Urgenţă nr. 25 din 26 iunie 2014.

De asemenea, preşedintele FADERE notează că Guvernul României a ignorat solicitările făcute de Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, în cadrul căruia s-a solicitat emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă care să modifice Legea 370/2004, ceea ce a permis o sporire a numărului secţiilor de vot în al doilea tur de scrutin.

Scrisoarea a mai atras atenţia că MAE a ignorat solicitările făcute de FADERE şi Federaţia asociaţiilor de români din Europa, care cerea înfiinţarea a 1.000 de secţii de vot şi dublarea personalului în secţiile deja existente.

Reamintim că la alegerile prezidenţiale din turul doi, pe 16 noiembrie, mii de români au aşteptat ore în şir la cozi foarte lungi pentru a vota. Însă din cauza numărului insuficient de secţii de votare şi a condiţiilor de organizare deficiente, foarte mulţi români din străinătate nu şi-au putut exercita dreptul de vot, un drept fundamental garantat prin Constituţie.

Preşedintele FADERE mai trage la răspundere pentru situaţia votului din diaspora, pe lângă Guvernul României, diplomaţii români corupţi şi preşedinţii secţiilor de vot care şi-au permis să cheme poliţia din ţara respectivă încercând să controleze mulţimea care aştepta să voteze.

Pentru soluţionarea acestui dosar, ”FADERE va pune la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie toate documentele şi informaţiile de care dispune şi îi îndeamnă pe toţi românii care au astfel de date sau informaţii, să procedeze în acelaşi mod”, a concluzionat Daniel Tecu.